Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 ianuarie 2009 00:00
Fostul preşedinte al ANS, Octavian Belu, care începând de miercuri a fost numit secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, a declarat că vrea să continue în această funcţie o parte dintre proiectele începute în fostul for al sportului, ANS.
"Eu spun că această funcţie este o continuare, pentru că vreau să duc mai departe proiectele începute la ANS. Vreau să contribui la buna funcţionare a acestui nou minister, pentru că nu mai este la fel ca în 2003. Acum este vorba de o structură mai complexă. Totuşi, nu uit de proiectele mele şi vreau să încep cât mai repede", a afirmat Octavian Belu.
Octavian Belu are 57 de ani şi în 2006 a fost numit preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport. Mandatul său s-a încheiat la finalul anului 2008, odată cu reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului.
Belu va ocupa funcţia de secretar de stat pe probleme de sport, începând cu data de 14 ianuarie. Înainte de a fi preşedinte al ANS, Octavian Belu a ocupat funcţia de consilier prezidenţial între anii 2005-2006. Antrenorul de gimnastică Octavian Belu s-a ocupat de lotul olimpic feminin, alături de Mariana Bitang. A pregătit lotul feminin până în 2005, timp în care a obţinut 39 medalii olimpice, 75 de medalii mondiale şi 78 de medalii europene.
Sursa: NewsIn

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern