SPORTURI  »  ALTELE  »  INEDIT

Un luptător de sumo a încercat să fure un bancomat

Articol de GSP - Publicat sambata, 06 martie 2010 00:00


Un luptător de sumo a fost arestat, vineri, la Moscova, după ce a încercat să plece dintr-un centru comercial cu un bancomat, pe care l-a ridicat pe umeri, deşi greutatea acestuia era de aproximativ 90 de kilograme, informeaza AFP.


Potrivit poliţiei locale, sportivul a intrat în centrul comercial, împreună cu un complice, şi a reuşit să decupleze bancomatul, care conţinea 25.000 de ruble (613 euro), pe care l-a ridicat pe umeri. Cei doi au încercat să fugă cu o maşină aflată în apropierea magazinului, însă au fost reţinuţi de poliţie, care fusese avertizată de un comerciant ce a asistat la întreaga scenă.


Ulterior, luptătorul de sumo le-a declarat poliţiştilor că este sportiv profesionist.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează