Articol de Roxana Fleşeru, Raed Krishan (foto) - Publicat vineri, 12 august 2022 19:42 / Actualizat vineri, 12 august 2022 21:52
Astăzi, în a doua zi a Campionatelor Europene de înot care se dispută la Roma, la Foro Italico, cinci sportivi români au intrat în concurs, inclusiv David Popovici (17 ani). Dublul campion mondial s-a calificat în finala probei de 100 de metri liber cu cel mai bun timp. A stabilit un nou RECORD EUROPEAN!
- Jurnaliștii Gazetei, Roxana Fleșeru și Raed Krishan, se află la Roma, și transmit cele mai importante știri de la Campionatele Europene.
- Competiția poate fi urmărită la TV pe TVR.
UPDATE 19:40 - David Popovici, record european al 100 de metri liber
David Popovici a concurat în a doua semifinală, pe culoarul cu numărul 4, cel al favoritului. A încheiat cele două lungimi de bazin în 46,98, un nou record european al seniorilor! Precedenta performanță era 47,11, a rusului Kliment Kolesnikov. Finala va avea loc sâmbătă, 13 august, de la ora 19:22 (ora României).
Rezultatele complete ale semifinalelor probei de 100 de metri liber
Timpul scos de David Popovici în semifinala de astăzi, 46,98, este al patrulea cel mai bun din istorie. Doar Cesar Cielo, deținătorul recordului mondial încă din iulie 2009, Alain Bernard și Caeleb Dressel au terminat proba de 100 de metri mai rapid.
ORA 10:25 - David Popovici a stabilit un nou record al competiției și s-a calificat primul în semifinale!
David Popovici (17 ani) a concurat în ultima serie, a opta, în proba de 100 de metri liber. Campionul mondial a înotat pe culoarul 4, a fost al doilea la 50 de metri, după italianul Zazzeri, dar primul la final, 47.20 secunde!
Timpul lui David a devenit noul record al competiției, sub timpul rusului Kliment Kolesnikov de la competiția din mai 2021, de la Budapesta (47.37 secunde).
David Popovici s-a calificat în semifinala probei (astăzi, ora 19:33, TVR 1) cu primul timp. Este singurul român care a prins semifinala.
ORA 10:15 - George Stoica-Constantin, primul în seria 3 la 100 de metri liber
În seria 3 a probei au intrat românii George Stoica-Constantin (22 de ani) și Patrick-Sebastian Dinu (17). Stoica-Constantin, sportiv legitimat la CSA Steaua, a câștigat seria cu un timp de 50.01 secunde! Dinu a fost al șaptelea cel mai rapid, 50.59 secunde.
ORA 10:13 - Mihai Gergely, al patrulea în seria sa la 100 de metri liber
Românul Mihai Gergely (19 ani) a fost al patrulea cel mai rapid înotător în seria 2 din 8 a probei de 100 de metri liber, cu un timp de 50.90 secunde.
Ora 10:00 - Victorița-Alexandra Bogdăneci a ratat calificarea în semifinale la 50 de metri fluture
Victorița-Alexandra Bogdăneci (27 de ani) a încheiat seria 1 din 4 a probei de 50 de metri fluture în 28.01 secunde, al patrulea cel mai bun timp din seria sa.
Per total, Alexandra Bogdăneci s-a clasat pe locul 32 din 37. Cel mai slab timp cu care s-a obținut calificarea în semifinale a fost 26.99 secunde.
27.88 secundeeste cel mai bun timp din cariera Alexandrei Bogdăneci la această probă
Mai multe știri din sporturi:
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor