SPORTURI  »  ATLETISM  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE ATLETISM ÎN SALĂ

Cristina Bujin, locul cinci în finală la triplusalt la CE de atletism în sală

Cristina Bujin
Cristina Bujin

Articol de GSP - Publicat sambata, 05 martie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 05 martie 2011 17:58

Sportiva Cristina Bujin s-a clasat astăzi pe locul cinci în finala probei de triplusalt din cadrul Campionatelor Europene de atletism în sală, de la Paris.

După 14,12 metri în calificări, Cristina Bujin a reuşit cea mai bună performanţă a sezonului său, din prima încercare în finală, de 14,19 metri, urcând imediat pe locul secund, după slovena Rodici (14,34 metri). A urmat o ratare la a doua săritură şi o încercare mai slabă, de 14,08 metri, la jumătatea finalei, Cristina aflându-se pe locul cinci, în timp ce la vîrf, italianca Simona La Mantia stabilise deja cea mai bună performanţă din lume în acest sezon, cu 14,60 metri. Ultimele trei sărituri nu au adus performanţe mai bune Cristinei Bujin (13,98 metri şi două ratări), astfel că a rămas cu cea reuşită din prima încercare şi locul cinci la finalul concursului.

Finala a fost cîştigată de Simona La Mantia, care a reuşit în a cincea săritură să repete performanţa de 14.60 de metri.

Tot azi, Roxana Bârcă s-a calificat în finală la 3000 de metri, Cornelia Deiac tot în finală, dar la săritura în lungime, în timp ce Andreea Ogrăzeanu a ratat semifinalele la 60 de metri, Esthera Petre finala la săritură în înălţime, iar Viorica Ţigău şi Cristina Sandu, finala la săritura în lungime.

Vineri, în prima zi a CE de la Paris, doar doi atleţi români au fost norocoşi, obţinînd calificarea în finală la triplusalt: Cristina Bujin şi Marian Oprea.

La CE de altetism în sală de la Paris, România a deplasat o delegaţie formată din 16 sportivi. Obiectivul trasat de FR Atletism este de obţinere a unei medalii, plus clasarea altor doi-trei sportivi în primele opt locuri.

Sursa: Mediafax

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (1)
atletul
atletul  •  08 Martie 2011, 10:20

Cei 16 au fost 17.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează