Articol de GSP - Publicat vineri, 01 iunie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 01 iunie 2012 10:53
Cu două luni înaintea Jocurilor Olimpice, Usain Bolt a arătat că se află într-o formă foarte bună. După cursa mai puţin reuşită de la Ostrava, deţinătorul recordurilor mondiale la 100 m şi 200 m a reuşit o cursă incredibilă la etapa de Diamond League de la Roma, oprind cronometrul în proba de 100 m, în 9.76 secunde, cel mai bun timp al sezonului.
Chiar dacă nu a avut un start fulgerător, jamaicanul a recuperat pe ultimii metri şi a trecut primul linia de sosire, fiind urmat de Asafa Powell (9.91 secunde) şi Christophe Lemaitre (10.04 secunde).
Pentru Usain Bolt este cea de-a 84 cursă din carieră în care a alergat suta de metri sub 10 secunde.