Articol de Mirela Neag - Publicat duminica, 29 mai 2011 00:00 / Actualizat duminica, 29 mai 2011 12:54
Singurul neprevăzut al calificărilor de ieri a fost accidentul grav în care a fost implicat pilotul mexican Sergio Perez.
Nici o surpriză faţă de prima poziţie pe grila de start a Marelui Premiu al Principatului Monaco, a 6-a etapă a Campionatului Mondial, programat azi, la ora 15:00, liveTEXT pe GSP.ro. Pilotul Sebastian Vettel ( Red Bull), care se va afla la al cincilea pole-position în primele şase curse ale sezonului, a fost cel mai rapid în şedinţa de calificări de ieri, devansîndu-i pe Jenson Button şi Mark Webber.
Calificările au fost însă întrerupte cu două minute înainte de finalul ultimei părţi, în urma unui accident grav în care a fost implicat mexicanul Sergio Perez (Sauber-Ferrari). Pilotul în vîrstă de 21 de ani a pierdut controlul monopostului imediat după faimosul tunel monegasc şi s-a ciocnit puternic de un zid de protecţie în Noua Şicană. Mexicanul a comis o eroare de traiectorie, partea dreaptă a maşinii sale fiind complet distrusă.
Conform înregistrărilor video, Perez a realizat că va avea loc un şoc violent şi a lăsat volanul monopostului pentru a-şi proteja capul. El a fost transportat de urgenţă la spital, cursa fiind reluată după aproximativ 30 de minute de întrerupere.
"Perez este conştient. El a fost transportat la spital", a declarat patronul echipei, Peter Sauber. Pilotul a pierdut controlul în acelaşi loc în care au avut accidente italianul Vitantonio Liuzzi (Hispania), joi, şi germanul Nico Rosberg (Mercedes), sîmbătă dimineaţă. Noua Şicană a mai fost teatrul unor accidente violente, între care cel al lui Karl Wendlinger, tot pe Sauber, în 1994. Austriacul a fost în comă mai multe zile şi s-a retras din activitate după acest accident.
UPDATE 21:50 - Pilotul Lewis Hamilton (McLaren) a fost penalizat pentru că a tăiat o şicană în cel mai rapid tur al său din ultima parte a calificărilor, astfel că va lua startul de pe poziţia a 9-a pe grilă, duminică, în Marele Premiu al Principatului Monaco
Poz | Pilot | | Echipă | Q1 | Q2 | Q3 | |
---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Sebastian Vettel | Red Bull-Renault | 1:15.606 | 1:14.277 | 1:13.556 | ||
2 | Jenson Button | McLaren-Mercedes | 1:15.397 | 1:14.545 | 1:13.997 | ||
3 | Mark Webber | Red Bull-Renault | 1:16.087 | 1:14.742 | 1:14.019 | ||
4 | Fernando Alonso | Ferrari | 1:16.051 | 1:14.569 | 1:14.483 | ||
5 | Michael Schumacher | Mercedes GP | 1:16.092 | 1:14.981 | 1:14.682 | ||
6 | Felipe Massa | Ferrari | 1:16.309 | 1:15.648 | 1:14.877 | ||
7 | Nico Rosberg | McLaren-Mercedes | 1:15.858 | 1:14.741 | 1:15.766 | ||
8 | Pastor Maldonado | Williams-Cosworth | 1:15.819 | 1:15.545 | 1:16.528 | ||
9 | Lewis Hamilton (PEN) |
Mercedes GP | 1:15.207 | 1:14.275 | 1:15.280 | ||
10 | Sergio Perez | Sauber | 1:15.918 | 1:15.482 | - |
||
11 | Vitaly Petrov | Renault | 1:16.378 | 1:15.815 | |||
12 | Rubens Barrichello | Williams-Cosworth | 1:16.616 | 1:15.826 | |||
13 | Kamui Kobayashi | Sauber | 1:16.513 | 1:15.973 | |||
14 | Paul Di Resta | Force India-Mercedes | 1:16.813 | 1:16.118 | |||
15 | Adrian Sutil | Force India-Mercedes | 1:16.600 | 1:16.121 | |||
16 | Nick Heidfeld | Renault | 1:16.681 | 1:16.214 | |||
17 | Sebastien Buemi | Toro Rosso-Ferrari | 1:16.358 | 1:16.300 | |||
18 | Heikki Kovalainen | Lotus-Renault | 1:17.343 | ||||
19 | Jarno Trulli | Lotus-Renault | 1:17.381 | ||||
20 | Jaime Alguersuari | Toro Rosso-Ferrari | 1:17.820 | ||||
21 | Timo Glock | Virgin-Cosworth | 1:17.914 | ||||
22 | Jerome d'Ambrosio | Virgin-Cosworth | 1:18.736 | ||||
23 | Narain Karthikeyan | Hispania-Cosworth | |||||
24 | Vitantonio Liuzzi | Hispania-Cosworth |