Articol de Valentin Damian - Publicat luni, 14 martie 2016 00:00
Renault a lansat noile sale modele Megane, cel clasic, ajuns la cea de-a patra generație, și GT-ul, dezvoltat de divizia sport a constructorului francez.
Aglomerație mare în zona "compactelor". Se calcă lumea pe bombeuri. Cine n-are model în segment aproape nu există pentru că mașinile de aici se vînd bine și se mai fac și volume.
E un război total, în care cavaleria teutonă, formată din Volkswagen Golf VII, Ford Focus și Opel Astra, se luptă cu asiaticii, reprezentați de japonezii de la Toyota, Mazda și Honda, cu coreenii lui Hyundai. Francezii au și ei armata lor cu Peugeot, Citroen și Renault.
Renault a trimis pe front noul său Megane, ajuns la cea de-a patra generație, bazându-se pe unul dintre generalii săi: Laurens van den Acker, șeful de design al brandului francez, care a făcut treabă bună cu oamenii săi. A folosit aceeași strategie ca Talisman, dovadă că cele două modele seamănă foarte bine, cu un mare logo în mijlocul grilei.
Megane-ul arată bine, chiar și mai bine de la spate datorită stopurilor alungite, bineînțeles dichisite cu lumini LED.
Dieselul 1.6 dCi, extrem de prietenos
Pentru test, am ales o variantă dragă românilor, 1.6 dCi, mai ales că e vorba de un "diesel" de generație nouă, cu 130 CP, cu un cuplu care se simte în plaja de turații între 1.750-3.000 de rotații.
Motorașul e viu și trage bine. Francezii au adăugat o transmisie manuală în 6 trepte, bine etajată și scurtă.
Renault n-a dezamăgit niciodată atunci când a pus pe mașinile sale motorizările diesel. După 1.5 dCi pe care-l știm de mai bine de 10 ani, a venit acum 1.6 dCi, iar consumurile se țin bine.
Ne referim la cel "extraurban", în care Megane-ul n-a fost menajat deloc. Un consum de 5,6l/100 km nu poate fi decât un prieten de nădejde cu buzunarul clientului.
Test cu Megane GT
Renault vrea să rămână acolo sus în războiul "compactelor" cu ajutorul modelului Megane GT, dezvoltat de divizia RenaultSport.
Echipată cu un motor pe benzină de 205 cai-putere, mașina are un selector cu cinci moduri de rulare: Eco, Comfort, Sport, Neutral și Personal. Primul te face să te simți verde, de la afișajul ceasurilor de la bord până la pedala de accelerație care parcă are un opritor.
Modul Comfort pornește instant și funcția de masaj în scaun, iar în "Sport" revii la viață. Vezi roșu în fața ochilor și auzi un motor gutural.
PLUSURI: Patru roți viratoare pentru Megane GT
- Megane GT, mașina sport a familiei Megane, reușită ca design și performanțe
- motorul diesel 1.6 dCi, silențios și economicos
- funcția de masaj disponibilă pentru scaunul șoferului
- cinci stele primite din partea EuroNCAP la capitolul siguranță
- Megane GT are 4Control, sistemul ce poate să vireze și roțile spate, o premieră în segment
MINUSURI: Display-ul intrus
- francezii au vrut să fie mai cu moț, display-ul dorindu-se a fi poziționat vertical. Nu avea loc decât pe consola centrală în asemenea poziție și dimensiune, 8.7 inch. Chiar dacă oferă un câmp vizual mai bun, parcă e ca nuca în perete acolo
DATE TEHNICE
0-100 km/h: | 10s |
VITEZĂ MAXIMĂ: | 198 km/h |
CONSUM MIXT: | 4l/100 km |
CAPACITATE: | 1.598 cmc |
CUPLU MAXIM: | 320 Nm/1.750 rpm |
PUTERE MAXIMĂ: | 130 CP/4.000 rpm |
DIMENSIUNI (L/l/h): | 4,3/1,8/1,4m |
*prețurile pentru România nu au fost comunicate
ADVERSARI
Ford Focus | 16.450 euro |
VW Golf VII | 16.191 euro |
Opel Astra | 15.600 euro |
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro