SPORTURI  »  AUTO  »  SPECIAL GSP

Ilinca Vandici, aşa cum nu ai mai văzut-o » Copilot Most Wanted

Ilinca Vandici a îmblînzit un bolid de raliuri +3   FOTO
Ilinca Vandici a îmblînzit un bolid de raliuri

Articol de - Publicat sambata, 15 octombrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 14 octombrie 2011 19:46

Ilinca Vandici a stat în dreapta pilotului Vlad Cosma şi a trăit la maximum emoţiile într-o maşină de raliu


Ilinca Vandici, vedeta Antenei, nu intrase niciodată într-o maşină de curse. Nu ştia cum ţi se taie respiraţia şi nu mai poţi articula nici un cuvînt cînd eşti la propriu pe marginea prăpastiei. Bine, vorbim de locul copilotului amator într-o maşină preparată special pentru raliuri şi condusă de un om care cu asta se ocupă.

Pregătirea de cursă
Vlad Cosma a fost pilotul. Aleargă în Campionatul Naţional de raliuri, iar în acest sezon, deşi mai este o etapă, a cîştigat pentru a doua oară consecutiv Citroen Racing Trophi Romania. Pentru o jumătate de zi şi-a lăsat copilotul pe margine, Florin Dorca, iar în locul lui a invitat-o pe Ilinca Vandici. N-a avut nevoie de road-book pentru traseul de macadam. Îl ştia ca-n palmă pentru că-l făcuse de zeci de ori. Ilinca şi-a luat rolul în serios. S-a îmbrăcat în combinezon, şi-a pus casca şi obligatoriul sistem HANS, care asigură protecţia gîtului. Apoi a urmat fixarea în scaun, operaţie extrem de importantă, misiunea revenindu-le mecanicilor echipei, centurile de siguranţă fixîndu-se în 5 puncte. Alte sfaturi? Picioarele trebuie să fie bine ancorate în podea, ideea fiind că trebuie să împingi cît mai apăsat, iar mîinile trebuie să le ţii pe lîngă corp şi să nu încerci să te ţii de nimic.

Impresiile Ilincăi
Cursa poate porni. Bineînţeles, cu zîmbete înainte de probă. Urma adrenalina, iar la final impresiile Ilincăi. "Experienţă uimitoare. Se spune că o dată ce-ai simţit din mirajul vitezei, starea de euforie îţi învăluie tot corpul, iar mintea îţi spune că mai vrea. Adrenalina se contopeşte cu teama, respiraţia ţi se taie şi nu mai poţi articula nici un cuvînt. Cînd eşti la propriu pe marginea prăpastiei şi reuşeşti să treci mai departe pe muchie de cuţit, atunci poţi spune că într-adevăr ai învăţat să trăieşti, să simţi şi să te cunoşti în situaţii limită", a povestit blonda cu ochii verzi.

Şi-a lăudat pilotul
Ilinca Vandici a avut cuvinte de laudă pentru pilotul ei. Nu numai pentru faptul că a adus-o nevătămată la linia de sosire. "A devenit un erou real pentru mine. Este curajos şi se descurcă bine în situaţiile limită. Dacă pentru alţii hobby-urile înseamnă lectură, plimbare în aer liber, un joc de fotbal sau de table, pentru el hobby-ul se traduce cu înfruntarea pericolelor iminente dintr-o cursă de raliu. Vlad are o mare tărie de caracter, stăpînire de sine şi, sînt convinsă, o mare pasiune pentru tot ceea ce face".

Citroen C2R2 Max
Motor 1.6 litri 16V
Putere 190 CP
Viteză maximă 180 km/h
0-100 km/h 5 s

CV-uri
Ilinca Vandici
- s-a născut pe 17.06.1986, Oradea
- actriţă, model, prezentatoare TV
- a avut pînă de curînd o relaţie de 2 ani de zile cu Ciprian Marica

Vlad Cosma
- s-a născut pe 10.05.1986, Cluj
- este pilot din 2005
- a cîştigat de două ori consecutiv Citroen Racing Trophi România (2010, 2011)

4.000 de euro Marele Premiu
Vlad Cosma concurează pentru Citroen Racing Trophi România cu o maşină Citroen C2 R2 Max la grupa în care maşinile au tracţiune doar pe cele două roţi din faţă. Miza competiţiei este importantă pentru că fiecare loc 1 obţinut la o etapă se recompensează de către producătorul francez de automobile cu cîte 2.500 de euro, iar cîştigătorul trofeului primeşte 4.000 de euro. Echipajul Cosma- Dorca a cîştigat două curse în acest sezon şi a mai obţinut un bonus de 500 de euro ce se acordă pilotului care cîştigă cele mai multe probe speciale.

"Ilinca s-a descurcat de minune. Chiar ne-am distrat pe probe"
Vlad Cosma, pilot

50.000 de euro este preţul unui Citroen-ul C2 R2 Max

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează