SPORTURI  »  AUTO  »  AUTO

Noul Ford Fiesta s-a lansat în această seară » Cel mai popular model de la Ford a ajuns la cea de-a șaptea generație

Articol de - Publicat miercuri, 03 mai 2017 21:33

Ford este mașina oficială a raliului din Cluj-Napoca, etapă ce face parte din Tour European Rally (TER) 2017, iar noul Ford Fiesta marchează cu această ocazie campania de pre-lansare a acestui model. Va fi lansată în luna iulie, iar atunci vom afla și cât costă mașina din clasa mică.

Până atunci, clujenii și cei care au venit pentru "BT Transilvania Rally Powered by Ford" vor putea să vadă noul Fiesta în principalele zone ale orașului, inclusiv pe esplanada de la Cluj Arena, acolo unde mâine seară va avea loc startul festiv al Raliului.

Versiunea premium Vignale

Noutatea absolută față de generațiile precedente ale acestui model este faptul că noul Ford Fiesta vine cu o gamă extinsă de versiuni, cea mai bogată și mai versatilă din întreaga istorie de 40 de ani a Fiestei: premium (Vignale), sport (ST-Line), versiunea elegantă (Titanium) și crossover (Active). De tratamentul premium Vignale s-au bucurat până acum alte 4 modele din gamă: Mondeo, S-MAX, Kuga şi Edge. Noul model Ford oferă sistemul de asistență activă la parcare cu senzor pentru parcarea perpendiculară. Acesta ajută șoferii să identifice spațiile de parcare corespunzătoare.

În sfârșit, o consolă centrală aerisită

Fiesta oferă cele mai interesante opțiuni de conectivitate oferite vreodată pe un model de volum de clasa mică pentru piața europeană. Sistemul Ford de infotainment se desfășoară pe un ecran tactil de 8 inch. Criticile se pare că au fost de bun augur pentru constructorul auto americano-european privind multitudinea de butoane cu care a defilat până acum consola centrală de pe generația anterioară. Noul Fiesta are acum cu aproape 50% mai puține butoane!

Ford Fiesta este primul model Ford ce poate fi dotat, opțional, cu un sistem audio premium "B&O PLAY" și este prima generație Fiesta care oferă plafon panoramic culisant.

Gamă completă de motoare Euro 6

Noul Ford Fiesta vine cu o gamă completă de motoare Euro 6 diesel și benzină. Vedetă rămâne premiatul motor pe benzină Ford 1.0 EcoBoost (cu 3 versiuni de putere: 100, 125 și 140 CP), care se produce și la uzina din Craiova. Transmisie este manuală în 6 trepte, însă, opțional, pentru varianta de 100 CP există și o transmisie automată în 6 trepte, cu padele de schimbare a vitezelor.

Motorul pe benzină de 1.1 litri este tot cu trei cilindri, transmisia este manuală cu cinci trepte pentru versiunile de 70 CP şi 85 CP. De altfel, este un nou propulsor care înlocuiește motorul pe benzină de 1.25 litri aspirat.

Motorul TDCi de 1.5 litri diesel oferă 85 și 120 CP și este cuplat cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte și oferă emisii reduse de CO2.

Istoria modelului Ford Fiesta

Are în spate o istorie de peste 30 de ani. S-au vândut peste 16 milioane de unități și este bestseller-ul mărcii Ford

Fiesta Mk1 » 1976 – 1983

Dezvoltat sub numele de cod "Bobcat", Fiesta Mk1 a fost aprobat de Henry Ford II, în 1972. Primul Fiesta a fost lansat în iunie 1976, la Cursa de 24h de la Le Mans, fiind disponibil cu un motor de 957 cmc. Apoi, au apărut și versiuni mai puternice, de 1.117 cmc și 1.298 cmc.

Fiesta Mk2 » 1983 – 1989

A doua generație a prezentat un facelift exterior. Sub capotă, lucrurile au stat altfel. A apărut primul diesel (un 1.6 litri împrumutat de la Escort), iar din 1987, Fiesta a fost oferit și în versiune cu transmisie automată cu variație continuă.

Fiesta Mk3 » 1989 – 1997

Ford a venit cu o platformă complet nouă, cu suspensie spate semi-independentă. În premieră, Fiesta a prezentat și versiunea cu cinci uși. Cilindreea motorului diesel a ajuns până la 1.8 litri.

Fiesta Mk4 » 1995 – 2002

Fiesta Mk4 a fost ultimul model echipat cu bătrânul motor Kent de 1.3 litri. Cu un design atrăgător, un interior complet schimbat și o listă de opțiuni, a patra generație Fiesta și-a împărțit platforma cu Mazda 121.

Fiesta Mk5 » 2002 – 2008

A cincea generație Fiesta a marcat o adevărată revoluție în materie de design și a fost primul Fiesta dotat standard cu ABS și airbag-uri pentru șofer și pasager. Mk5 a introdus acronimul "ST", dotat cu un motor de 2.0 litri și 150 CP.

Fiesta Mk6 » 2008 – 2016

În 2007, Ford a prezentat la Salonul de la Frankfurt conceptul Verve desenat în stil Kinetic. Un an mai târziu, "visul" a devenit realitate, pe noua platformă globală Ford-B.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
americanu197
americanu197  •  04 Mai 2017, 04:50

arata prea bine inainte a trebuit sa il faca mai stupid :)

fcsb.86
fcsb.86  •  03 Mai 2017, 21:58

De precizat ca varianta crossover vine pe piata din 2018! Care cu siguranta nu o sa stea pe acelasi sasiu de fiesta.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează