Articol de David Marinescu - Publicat vineri, 12 mai 2023 11:04 / Actualizat vineri, 12 mai 2023 11:10
Sezonul 2023 al circuitului de baschet 3x3 Sport Arena Streetball va debuta astăzi cu turneul ce va avea loc pe terenurile de la Politehnica din București. După ce a fost inclus în programul Jocurilor Olimpice la Tokyo 2020, baschetul 3x3 se află în plin sezon de calificare pentru ediția de la Paris 2024
Sport Arena Streetball este competiția de referință a baschetului 3x3 în România, iar anul acesta își va sărbători majoratul cu cinci etape în București, din mai până în august și o finală la Constanța, în luna septembrie.
Premieră în istoria competiției
Turneul de debut va aduce la start 500 de jucători, cu un record de participare la categoria sub 14 ani băieți, unde s-au înscris nu mai puțin de 27 de echipe (peste 100 de jucători).
Mai mult, pentru prima oară în istorie vor fi acordate premii în bani la toate categoriile de vârstă, nu doar la Open Masculin. Valoarea totală a premiilor, care include și produse oferite de către partenerii competiției, depășește 10.000 de euro.
La Open Masculin, CSM Constanța este mare favorită, având în componență trei dintre jucătorii cu care a evoluat anul trecut în circuitul mondial FIBA 3x3 World Tour.
Alături de Vlad Corpodean, Mario Lazăr și Andrei Oprean, toți trei prezenți pe teren anul trecut la Mastersul de la Utrecht, va evolua Vitalie Bălan.
Invincibila Sonia Ursu
În plus, Sonia Ursu, componentă a naționalei feminine care a reprezentat România la Tokyo 2020, încearcă să-și conducă echipa, Agro Squad, către un nou titlul la Sport Arena Streetball. Ursu este una dintre cele mai prolifice jucătoare: 13 titluri câștigate din 14 participări!
Toți jucătorii care participă la turneele de baschet 3x3 desfășurate sub egida FIBA 3x3 primesc puncte în clasamentul mondial.
Acestea sunt contabilizate și în clasamentul mondial pe națiuni, care este unul dintre criteriile principale pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat