SPORTURI  »  BASCHET  »  DINAMO - FYLLINGEN

Dinamo - Fyllingen, în runda #4 din ENBL » Prima victorie reușită de „câini” în grupă

Articol de , , - Publicat marti, 12 noiembrie 2024 20:13 / Actualizat marti, 12 noiembrie 2024 20:34

Dinamo a trecut de Fyllingen Lions (Norvegia), în etapa a patra a Europe North Basketball League (ENBL), 105-89 (25-18, 53-36, 77-53), prima victorie din competiția europeană și tot prima de pe teren propriu de la venirea lui Roger Grimau, fost tehnician la Barcelona.

Cronică de Oana Dușmănescu: Le merge bine cu Grimau!

Dinamo - Fyllingen, în runda #4 din ENBL // foto: Cristi Preda
Dinamo - Fyllingen, în runda #4 din ENBL // foto: Cristi Preda
Dinamo - Fyllingen, în runda #4 din ENBL // foto: Cristi Preda
Dinamo - Fyllingen, în runda #4 din ENBL // foto: Cristi Preda
Dinamo - Fyllingen, în runda #4 din ENBL // foto: Cristi Preda
+11 FOTO

Formația din București a mers șnur de la începutul partidei până la pauză, fără să lase niciun moment de întâietate adversarilor din Norvegia. Dacă în minutul 5, tabela arăta 11-5 pentru „câinii roșii”, gazdele au reușit să păstreze distanța clară, deși nu decisivă, față de adversari, încheind primele zece minute de joc la 7 puncte distanță: 25-18.

Într-o sală mai goală decât la meciul de campionat cu U-BT Cluj-Napoca de acum două săptămâni, pe care Dinamo l-a câștigat în ciuda calculelor hârtiei, cu 93-88, de data aceasta formația antrenată de Grimau a părut să aibă alt suflu și alt chef de joc.

Ceea ce e bine pentru alb-roșii, având în vedere că au pierdut până acum toate meciurile din ENBL, 65-83 cu Bakken Bears Aarhus (Danemarca), 88-91 cu Legia Varșovia (Polonia) și 78-93 cu Bamberg Baskets (Germania).

Dinamoviștii, conduși de pe bancă de Roger Grimau, nu au fost conduși nici măcar o dată în meciul cu „leii” norvegieni

În următoarele zece minute, Dinamo a mărit ecartul față de oaspeți cu răbdare (30-23 în minutul 13, 39-30 în minutul 15, 46-34 în minutul 17). Înainte de pauza mare, elevii lui Roger Grimau aveau un avans confortabil pe foaia de joc – 53-36, prin eforturile lui Grasu, Mustapic și Lazăr.

În repriza a treia, norvegienii s-au chinuit pe teren. În primele 6 minute ale reprizei, oaspeții au înscris doar 6 puncte. În schimb, dinamoviștii și-au luat avânt, ajungând la un avantaj de 31 de puncte (minutul 25, 71-40). Pe finalul sfertului 3, oaspeții au mai recuperat din pagube, iar jucătorii lui Roger Grimau au încheiat cu un avantaj solid de 26 de puncte – 79-53.

Sfertul al patrulea a aparținut norvegienilor, care au redus masiv din diferență – 86-64 în minutul 35 și 94-80, două minute mai târziu. De altfel, Lions au câștigat ultimele zece minute ale partidei – 36-26, dar bucureștenii nu au mai fi putut fi ajunși din urmă. Scor final: 105-89 și gheața spartă în ENBL.

Meciul a fost condus din teren de români și un norvegian, aceasta fiind una dintre regulile inedite ale acestei competiții continentale: doi dintre arbitri provin din țara echipei gazdă și unul din țara oaspeților.

Aceasta este prima victorie a lui Dinamo cu Roger Grimau drept antrenor – primul meci, cel din campionat, jucat în deplasare cu CSM Oradea, a revenit jucătorilor din vestul țării cu 86-57.

Clasamentul Grupei B din ENBL

Dinamo - Fyllingen, în runda #4 din ENBL » Prima victorie reușită de „câini” în grupă
Clasamentul Grupei B din ENBL

FINAL. Dinamo București – Fyllingen Lions 105-89 (25-18, 28-18, 26-17, 26-36)

Dinamo: Kuti 14 p, Vulikic 15p, Ancrum 6, Mustapic 15p, Pătru 2p, Taylor Jr. 8p, Grasu 17p, Marelja 11p, Sandor 3p, Lazăr 14p.

Antrenor principal: Roger Grimau

Fyllingen Lions: Otabor 4p, Fongue 5p, Espe 7p, Skouen 11p, Radulovic, Jawara 6p, Bojang Visnes 1p, Davis 29p, Black N’Diaye 18p, Kaniynda 8p.

Antrenor principal: Felix Black N’Diaye

La finalul meciului, Nandor Kuti, de la Dinamo a oferit declarații: „Noi încercăm să dăm tot ce avem mai bun meci de meci. E clar că avem multe de învățat de la Grimau. Ne explică mereu ce greșim și cum sa ne îndreptăm și asta e diferența dintre un antrenor mare și unul mediocru. Am schimbat stilul de joc, jucam mai rapid, ca în Spania, încercăm sa fim mai greu de apărat.

Trebuie mai ales să ne schimbăm mentalitatea,să fim mai agresivi, să fim în fiecare zi mai ambițioși si mai buni. În baschet și în viata, asa ne-a transmis Grimau. Obiectivele imediate sunt să gândim corect pe teren și să ne îmbunătățim jocul. La început relațiile de joc nu erau grozave, dar s-au îmbunătățit de la venirea lui Grimau".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (5)
MaxiP
MaxiP  •  13 Noiembrie 2024, 11:09
Postat de fibra pe 12 Noiembrie 2024, 20:10

Aprox.60 persoane prezente. Oare au fost socotiti si jucatorii si oficialii care sunt vreo 40? Unde am ajuns!

Eu aud prima data de aceasta competitie, pare una amicala. In rest la baschet chiar se merge la meciuri prin toata tara.

creeperno534
creeperno534  •  12 Noiembrie 2024, 22:36

Foarte bine!

fibra
fibra  •  12 Noiembrie 2024, 20:10

Aprox.60 persoane prezente. Oare au fost socotiti si jucatorii si oficialii care sunt vreo 40? Unde am ajuns!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează