SPORTURI  »  BASCHET  »  OOSTENDE - U-BT CLUJ-NAPOCA 74-85

CRONICĂ Ce performanță! U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Oostende și se califică în sferturile de finală ale Ligii Campionilor!

U-BT Cluj-Napoca a reușit o victorie senzațională pe terenul belgienilor de la Filou Oostende / Sursă foto: Facebook @U-BT Cluj Napoca +9   FOTO
U-BT Cluj-Napoca a reușit o victorie senzațională pe terenul belgienilor de la Filou Oostende / Sursă foto: Facebook @U-BT Cluj Napoca

Articol de - Publicat marti, 22 martie 2022 23:00 / Actualizat marti, 22 martie 2022 23:34

U-BT Cluj-Napoca s-a impus marți seara în deplasare, la Oostende, 85-74, reușind să avanseze în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, o premieră pentru baschetul de la noi

Nu aveau decât două opțiuni pentru calificare, dar clujenii au vrut totul. O înfrângere la maximum 5 puncte i-ar fi dus în „sferturi” de pe locul 2, ei s-au dus însă la ținta cea înaltă, victorie și avansare în faza următoare de pe primul loc al grupei K. 

Era ultimul meci, cel care decidea totul, gazdele aveau șansa lor, însă U-BT și-a jucat-o excelent pe a ei.

Nemiloși în primul sfert

Un început de partidă cu reușită curată de 3 puncte a lui Karel Guzman e ca un mesaj scris cu vopsea roșie pe o tablă albă. Acel coș rapid a fost urmat imediat de alte realizări ale celor de la U-BT, lansați puternic și inspirat în fața unor adversari incapabili de o reacție pe măsură. Atac după atac, oaspeții au lovit sec, eficient, fără milă, torpilele de la linia de 3 mărind spectaculos avantajul.

Atât Stipanovici, cât și Guzman au avut un demaraj impecabil în partidă, semn bun, mai ales după ce cubanezul revenea pe teren recuperat în urma unei entorse serioase la gleznă apărute în meciul de campionat cu Voluntari.

Primul sfert a continuat în aceeași manieră, belgienii anesteziați parcă reușind primele puncte în minutul 3, dar rămânând doar cu ele încă două minute și jumătate. Avantajul a crescut pentru U-BT, iar primul sfert s-a încheiat cu un 19 puncte în plus și o reușită emfatică de 3 puncte a căpitanului Patrick Richard. 

Oostende n-a renunțat la luptă

Cât de mult avea să conteze acea primă parte furioasă, în sensul bun, de meci pentru clujeni! Sfertul secund a păstrat o distanță apreciabilă pe tabelă pentru campioana României, deși gazdele au început să arate semne de revenire.

Cea mai mare diferență, 22 de puncte, s-a notat după o aruncare liberă transformată de Hogue când mai erau 6 minute și jumătate până la pauza mare. S-a oprit cronometrul la 50-34 pentru clujeni, încă în față cu un avans important.

Nu putea să fie simplu însă și n-ar fi fost la fel de dulce la final. Filou a reacționat, era de așteptat din partea echipei care o îngenunchease, realmente, pe Unicaja săptămâna trecută pe teren propriu. Gazdele au avut în finlandezul Jantunen un marcator constant și atent, însă și U-BT a pornit sfertul al treilea mult mai șovăitor.

Câteva atacuri consecutive ratate le-au dat curaj celor din Oostende și dintr-o dată cursa spre victorie a devenit una mai aproape de umăr la umăr. Chiar și așa, când s-a apropiat finalul acestei părți de meci, sângele rece a venit atunci când a trebuit, prin exactitatea aruncărilor libere ale lui Stewart și coșul de 2 puncte al lui Stipanovici când mai erau două secunde.

Ultima parte a avut istoria ei proprie. Până la jumătatea sfertului, belgienii au amenințat, însă apoi parcă s-a auzit un semnal de trezire pentru clujeni.

U-BT Cluj-Napoca bifează o calificare istorică în sferturile Champions League

Brusc, lucrurile s-au liniștit și au început să vină punctele, coșurile, acțiunile efervescente, a repărut pe lista marcatorilor Bircevici, care din primul sfert nu mai înscrisese, totul s-a legat din nou, iar U-BT Cluj a pus punct unei partide gestionate formidabil cu un avantaj de 11 puncte. Dovadă a unei superiorități care poate s-a clătinat pe parcursul meciului, dar s-a restabilit deplin atunci când a trebuit.

FOTO / Sezonul de excepție al lui U-BT Cluj-Napoca, în imagini

Sursă foto: Facebook @U-BT Cluj Napoca
Sursă foto: Facebook @U-BT Cluj Napoca
Sursă foto: Facebook @U-BT Cluj Napoca
Sursă foto: Facebook @U-BT Cluj Napoca
Sursă foto: Facebook @U-BT Cluj Napoca
+4 FOTO

U-BT Cluj-Napoca se califică mai departe de pe primul loc!

Ce performanță! U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Oostende și se califică în sferturile de finală ale Ligii Campionilor!

Vezi și alte știri din sport:

EXCLUSIV Handbalista din Ucraina încercată de război: divorțul, chinurile familiei rămase la Kiev și împăcarea cu sine: „În copilărie, tatăl meu vitreg îmi dădea mâncare de câini. Acum, îmi doresc să nu pățească nimic”

Campion olimpic rus, părăsit de un sponsor important » Sportivul a participat recent la mitingul lui Putin

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (15)
clubman
clubman  •  23 Martie 2022, 11:29
Postat de andrei.steaua pe 23 Martie 2022, 11:15

Ce vina are GSP? Au pus articol… 13 comentarii in 2 zile. Poate este nedrept dar subiectul nu interesează prea mult

Vina *** este ca in goana dupa click-uri, a ajuns un ziar de cancan, nu o publicatie sportiva.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

andrei.steaua
andrei.steaua  •  23 Martie 2022, 11:15
Postat de remarque pe 23 Martie 2022, 10:18

Sportul clujean e pe un trend ascendent, articolele din GSP sunt mereu dedicate FCSB-ului si Simonei Halep. Ar fi bine sa existe o dozare mai echidistanta, exista si alte sporturi si alti sportivi despre care merita scris

Ce vina are GSP? Au pus articol… 13 comentarii in 2 zile. Poate este nedrept dar subiectul nu interesează prea mult

remarque
remarque  •  23 Martie 2022, 10:18

Sportul clujean e pe un trend ascendent, articolele din GSP sunt mereu dedicate FCSB-ului si Simonei Halep. Ar fi bine sa existe o dozare mai echidistanta, exista si alte sporturi si alti sportivi despre care merita scris

Vezi toate comentariile (15)
Comentează