Articol de GSP - Publicat luni, 10 mai 2010 00:00
Echipa spaniolă Regal Barcelona a cîştigat, pentru a doua oară, Euroliga masculină de baschet, după ce a învins, duminică, scor 86-68, formaţia elenă Olympiacos, în finala disputată la Paris-Bercy.
Regal Barcelona s-a aflat pentru a unsprezecea oară în Final Four - un record - şi a pierdut cinci din şase finale disputate, din care una în faţa formaţiei Olympiakos, în 1997. Duminică seară, Regal Barcelona a fost susţinută atît de fani catalani, cît şi de suporterii sîrbi ai formaţiei Partizan Belgrad. Formaţia catalană a mai cîştigat Euroleague în 2003.
"Cheia jocului a constituit-o ofensiva foarte bună pe care am avut-o în partea a doua.", a declarat Pete Mickeal.
Locul trei a revenit echipei ruse ŢSKA Moscova, care a învins Partizan Belgrad, scor 90 - 88, după prelungiri.
Juan Carlos Navarro, baschetbalistul formaţiei cîştigătoare, a fost votat MVP-ul turneului Final Four. Cel poreclit "La Bomba" a marcat 21 de puncte în finala care s-a desfăşurat duminică seară.
Regal Barcelona a fost susţinută din tribune şi de fotbaliştii echipei catalane Xavi Fernandez, Gerard Pique, Bojan Krkic şi Sergio Busquets.
foto: reuters


