Articol de Iulian Cuibar - Publicat joi, 14 noiembrie 2019 15:09
Annemarie Godri-Părău de la Sepsi Sfântu Gheorghe continuă să fie una dintre cele mai apreciate jucătoare din baschetul feminin românesc, ea fiind competitivă atât la nivel de club, cât și la națională.
La 35 de ani și jumătate este una dintre cele mai bune baschetbaliste din țară și evoluează încă în națională și în meciurile tari pe care echipa sa de club le dispută în EuroCup Women. Deși și-a dorit un copil, punându-se astfel problema unei retrageri, măcar temporară, viața a adus-o pentru încă un sezon pe teren.
„N-aș zice că am vrut să renunț la baschet. Adică nu acesta a fost gândul meu. Mi-am dorit doar să fac un copil. Dar cred că toate se vor întâmpla la momentul potrivit!”, spune Annemarie Godri-Părău.
Și iat-o, astfel, din nou sub panou, pentru al 6-lea sezon consecutiv la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe: „Nu m-am gândit încă până la câți ani voi juca baschet. Pot să spun doar că atunci când nu mă voi mai simți în stare să joc la o echipă de top, va fi momentul să mă retrag!”.
Vrea totul pe plan intern
Jucătoarea are planuri mărețe: "Cred că avem potențial să câștigăm tot pe plan intern. Meciurile dim Europa sunt însă altceva. Destul de grele, nu se compară cu meciurile din campionat. Totuși, îmi doresc foarte mult să trecem de grupe".
Sepsi SIC Sfântu Gheorghe este campioana României în ultimele patru sezoane și este antrenată de bosniacul Zoran Mikes. Singura echipă feminină din țară prezentă în acest sezon în competițiile europene joacă în grupa E a EuroCup Women, alături de Artego Bydgoszcz (Polonia), Galatasaray Istanbul (Turcia) și BBK Lulea (Suedia). Covăsnencele au două victorii și două înfrângeri, sunt pe locul trei, la egalitate cu Galatasaray, iar meciurile decisive pentru calificarea în următoarea fază vor avea loc pe 27 noiembrie (în deplasare, la Istanbul), respectiv pe 5 decembrie (acasă, cu Lulea BBK).
Sfântu Gheorghe a devenit acasă
Deși în baschetul feminin, chiar și în cel românesc, este o obișnuință ca jucătoarele să migreze de la o echipă la alta, în fiecare vară, Godri-Părău face excepție. "Am rămas la Sepsi deoarece aici mă simt acasă. Joc la o echipă de top, cea mai bună din țară, plus că am decis să mă stabilesc aici, să-mi întemeiez o familie. Îmi place foarte mult la Sfântu Gheorghe, altfel nu mă gândeam să mă stabilesc aici. Este un oraș micuț și cochet, iar Brașovul este foarte aproape", explică sportiva care, după retragere, are în plan să aleagă calea antrenoratului. "Este destul de probabil să fac acest lucru. Am terminat «Sportul», cu specializare baschet".
Carieră de aproape două deceni
Născută la Timișoara, pe 8 martie 1984, Annemarie este pe jumătate nigeriancă, după tată. A debutat la BC ICIM Arad, la începutul anilor 2000, iar după o scurtă perioadă la Sportul Studențesc, s-a transferat în Belgia, la Dexia Namur, formație pentru care a jucat în Euroligă, cea mai importantă competiție de club de pe "Bătrânul continent". A mai evoluat pentru Saint Jacques Sport Reims (Franța), Elizur Ramla (Israel), în 2009 întorcându-se în țară, la CSM Târgoviște. În 2010 a ajuns pentru prima oară la Sepsi, iar după trei ani la CSM Satu Mare și CSU Alba Iulia (2011-2014) s-a întors la Sfântu Gheorghe, ajungând la al șaselea sezon consecutiv în alb-verde.Are mai multe participări la Campionatul European în naționalele de juniori ale României, dar și trei astfel de prezențe alături de prima reprezentativă (2005 în Turcia, 2007 în Italia și 2015 în România). Și-a trecut în palmares opt titluri de campioană a României, dar și unul în Belgia.
„Cea mai mare reușită a mea în baschet a fost să joc în Euroligă”
"Am un vis pe care nu mi l-am putut îndeplini, să merg la New York într-o vacanță de Crăciun. Din cauza programului pe care l-am avut și îl am la echipe, nu mi l-am putut îndeplini încă"
În fața unei noi provocări
Annemarie Godri-Părău face parte din naționala României, care azi începe o nouă campanie de calificare la un turneu final, EuroBasket 2021. "Acvilele" fac parte din grupa D alături de Italia, Cehia și Danemarca. Primul meci are loc azi, de la ora 18:00, în sala "Constantin Jude" din Timișoara contra Danemarcei. "Eu mă reîntorc mereu cu foarte multă plăcere acasă. În momentul de față m-am mutat la Sf. Gheorghe, dar familia mea a rămas în Timișoara. Aici am început baschetul și mă bucur că vom avea acest meci în orașul meu natal. Cu Danemarca nu o să fie un meci ușor, dar suntem pregătite. Vom lupta și sper din tot sufletul să câștigăm acest meci", a spus Annemarie Godri-Părău. Doar prima clasată din grupă merge la Eurobasket 2021. Tricolorele nu au mai participat la un turneu final european din 2015, atunci când țara noastră a fost organizatoare alături de Ungaria și când a ocupat poziția a 19-a din 20 de participante.
Programul meciurilor din preliminariile EuroBasket 2021
- Azi, ora 18:00 România - Danemarca (DigiSport)
- 17 noiembrie 2019 Cehia - România
- 12 noiembrie 2020 România - Italia
- 15 noiembrie 2020 Danemarca – România
- 4 februarie 2021 România- Cehia
- 7 februarie 2021 Italia - România
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!