Domnul KO din anii '70 » Alec Năstac a adunat într-o carieră de doar 10 ani cît alţii într-o viaţă

Descoperit tîrziu, la 19 ani, Năstac a ajuns în timp record între cei mai buni boxeri din lume. Specialitatea lui: KO-urile reuşite după o schemă proprie.

Alec Năstac este tipul cu cea mai scurtă şi mai fulminantă carieră din boxul amator românesc. S-a apucat de box tîrziu, în 1967, la 19 ani, şi s-a retras în 1978, la doar 29 de ani. N-a boxat nici 10 ani, dar a avut performanţe remarcabile. A fost medaliat european, mondial şi olimpic la categoria mijlocie, pe care în Romania a dominat-o fără drept de apel în anii '70.

A susţinut peste 300 de meciuri la amatori, dintre care peste 200 le-a cîştigat prin KO.

A stat la masă cu Fidel Castro, a fost premiat de Nicolae Ceauşescu, a boxat cu Manea Mănescu şi a jucat în filmele lui Sergiu Nicolaescu. Înfrîngerile sale au fost atît de puţine, sub 10 în toată cariera, încît îi este mai uşor să-şi amintească numele celor care l-au învins decît pe cele ale celor pe care i-a bătut. Astăzi, la aproape 63 de ani, cel poreclit "Lemnul" pentru forţa loviturilor sale, îşi creşte nepotul, Vlăduţ, în cartierul bucureştean Colentina.

Dar nu e zi în care să nu se gîndească la box.

"Bătrînul" de 19 ani

În 1967, cînd a făcut prima oară cunoştinţă cu pugilismul, Alec Năstac era elev la o şcoală profesională din Galaţi, unde ajunsese la îndemnul mamei: "Du-te, maică, acolo că o să ai casă şi masă şi te alegi şi cu o meserie". Alec era cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei Năstac din satul gălăţean Cavadineşti. A încercat mai întîi luptele, dar a renunţat repede.

La box a ajuns împins de prietenul său Mihalis Teodoridis, un grec din Galaţi, care l-a luat de mînă şi l-a dus la Clubul Dunărea. Antrenamentele se ţineau în podul unei clădiri de lîngă gara din Galaţi. Prima întrebare a antrenorului Grigore Jelesneac a fost legată de vîrstă.

- Cîţi ani ai?
- Aproape 19.

- Aaaaa... e tîrziu, tată. Dacă te apucai cînd erai mai tînăr mai mergea, da' acu' e tîrziu, eşti bătrîn.

În ciuda aşa zisei bătrîneţi, Alec a continuat să vină la sală pînă într-o zi cînd unul dintre boxerii cu vechime l-a invitat să facă un sparring. "Nici nu ştiam să leg mănuşile, le puneam pentru prima oară în mîini", îşi aminteşte Năstac. După cîteva minute, antrenorul, surprins de felul în care se mişca şi lovea tînărul, îi opreşte pe cei doi şi-l trage într-un colţ pe "bătrînul" Alec.

- Unde ai mai boxat înainte?!
- Păi, nicăieri... E prima oară cînd pun mănuşile!

- Nu se poate! N-ai mai făcut niciodată sportul ăsta?!
- Nu!

- Bine, dă-i drumul la pregătire că sigur o să iasă ceva din tine!

Alec Năstac era un talent nativ ieşit din comun. Era făcut pentru box. După doar cîteva zile în care i-a privit pe cei mai experimentaţi, a reuşit cu mare uşurinţă să le copieze mişcările şi să se prezinte ca un boxer cu ani de ring în spate. Peste cîteva săptămîni i-a fost opus în primul său meci un sportiv mai vechi din cadrul clubului. Spre surpriza tuturor, Alec a cîştigat prin KO. Era începutul unei cariere de excepţie.

Fuga la Braşov, primul titlu şi devastatoarea directă de dreapta
Ca junior a boxat un singur an, 1967. Prima gală în afara Galaţiului a fost la Braşov, etapă a Campionatului Naţional de juniori. Lotul Dunării a plecat însă sub Tîmpa fără Alec, care, cum-necum, a pierdut trenul. Disperat, văzînd cu ochii cum cariera de abia începută era pe punctul de a se destrăma, a plecat spre Braşov cu următorul tren. Întrebînd în stînga şi-n dreapta, a nimerit la sala Tractorul, care găzduia gala, cu cîteva minute înainte de competiţie. Şi-a făcut iute încălzirea, a urcat în ring şi şi-a tăbăcit adversarul, cîştigînd clar.

Peste cîteva săptămîni a ajuns în finala Campionatului Naţional de juniori. La doar 4 luni de cînd păşea în premieră într-o sală de box! "În finală am întîlnit un sportiv mult mai înalt decît mine. Eu n-am avut înălţime, dar am compensat prin mobilitate, forţă şi tehnică.
Ei, şi nu ştiam ce să-i fac. Cum dădeam stînga, el făcea pasul înapoi şi dădea capul pe spate. Ce-i fac, ce-i fac, mă gîndeam? Şi mi-am zis aşa: Mă fac că-i dau cu stînga, fac eschiva în dreapta mea şi îl pocnesc cu directa de dreapta. Nu mai făcusem niciodată schema asta. Era prima oară cînd o încercam, dar aşa de bine mi-a ieşit că l-am facut KO de n-a mai mişcat! Acest procedeu, inventat atunci, mi-a adus cele mai mari performanţe, a devenit arma mea numărul unu".

Devenit campion de juniori, Alec îşi continua uimitoarea ascensiune. A fost convocat la lotul naţional de antrenorii Teddy Niculescu şi Titi Dumitrescu şi a boxat pentru prima oară sub tricolor în toamna lui 1967, într-o întîlnire interţări Ungaria-România. Ungurii nici nu au vreme să se întrebe cine e personajul cu alură de star de cinema din tabăra românilor. Au căzut ca popicele, unul după altul, sub pumnii puştiului din Cavadineşti. Alec Năstac creştea în lumea boxului precum Făt-Frumos în cea a poveştilor.

Dinamo ratează, Steaua marchează
În 1968, pentru Alec Năstac bătea la uşa milităria, care, pe vremea aceea era obligatorie. Sportivii de valoare erau monitorizaţi de cele două cluburi militare, Dinamo, clubul Internelor, şi Steaua, cel al Armatei. Diferenţa dintre armată ca sportiv şi cea obişnuită era ca de la pămînt la cer. Aveai de ales între a fi prinţ sau cerşetor.

În 1968 pe Alec l-a atacat mai întîi Dinamo. A discutat cu miliţienii, ba chiar a şi dormit cîteva nopţi în Ştefan cel Mare, însă n-a semnat nimic. Dinamo a tergiversat înregimentarea lui Alec şi de nehotărîrea inamicului au profitat rivalii din Ghencea, care au atacat prin antrenorul Marcu Spakow, fratele greului interbelic Motzi Spakow. Marcu l-a săltat pe Năstac din cantonamentul naţionalei de la Snagov şi l-a dus direct la sediul clubului Steaua. Tuns, ras, frezat, fotografiat şi îmbrăcat în uniformă, Năstac a semnat încorporarea la Steaua, unde avea să rămînă pînă în 1999, cînd a ieşit la pensie cu gradul de colonel.

Cu 6 luni înainte de încheierea stagiului militar, de teamă să nu-l piardă, Steaua l-a angajat deja ca sergent major cu toate avantajele ce decurgeau de aici. În '69, sergentul major Alec Năstac ajunge din nou în gala finala a categoriei mijlocie, 75 kg. Adversar în primul tur - învingatorul său din anul anterior, Gheorghe Chivăr. "Chivăr era stîngaci şi cum eu legam bine de tot directa de dreapta, treaba asta mi-a venit mănuşă. După un minut, Chivăr era KO. Apoi, ca să nu se supere Chivăr, pînă în finală inclusiv i-am bătut pe toţi ceilalţi tot prin KO".

A fost primul titlu naţional la seniori pentru Năstac. Pînă la retragere avea să cucerească 7 în total, boxînd însă numai în anii în care a fost valid. A cîştigat primele 3 ediţii ale competiţiei Centura de Aur, 1971-1973, după care n-a mai participat.

Un turist urcă pe podiumul european
În mai 1971, floarea boxului românesc se pregătea de Europeanul ce urma să înceapă luna următoare la Madrid. Pentru Alec era prima competiţie de mare anvergură.

Cu o săptămînă înainte de concurs a simţit însă dureri în pulpa stîngă. Diagnosticul a venit rapid şi implacabil: tromboflebită. "În regim de efort susţinut, tromboflebita poate duce chiar la deces, mi-au explicat doctorii", îşi aminteşte astăzi Năstac. Pentru că fusese deja înscris în competiţie şi i se cumpărase bilet de avion, a fost luat la Madrid pe post de turist.

Acolo, tînărul Năstac nu avea stare, în ciuda faptului că ar fi trebuit să stea nemişcat în pat şi să bea lichide cu nemiluita. În ziua cîntarului a trecut peste sfaturile tuturor şi a hotărît să facă şi el categoria. Se ivea însă altă belea! Stînd la pat atîtea zile, ajunsese la 77,5 kg, cu 2,5 în plus faţă de categoria sa. "În dimineaţa cîntarului, pe la 7:00, ne-am dus la sauna din incinta stadionului Santiago Bernabeu, unde se ţineau Europenele. Făceam box cu umbra în saună în reprize de cîte 3 minute, iar antrenorul Ion Chiriac mă cronometra printr-o ferestruică. După aproape două ore de saună, am lepădat surplusul de kilograme şi am făcut cîntarul cu cîteva minute înainte de ora de închidere. Ulterior, am semnat o hîrtie în care declaram că sînt conştient de faptul că sufăr de tromboflebită şi că aleg să boxez pe propria răspundere".

Norocul lui Năstac a fost că a intrat în competiţie de abia în a treia zi de concurs şi a avut mai mult timp de refacere. Pînă în finală şi-a executat sumar toţi cei 4 adversari ieşiţi în cale, KO în prima sau a doua repriză, printre victime aflîndu-se inclusiv vicecampionul mondial en titre, finlandezul Reima Virtanen, viitor medaliat cu argint la JO din 1972.

În finală, "turistul" Alec Năstac a dat peste lituanianul Juozas Juocevicius, reprezentantul Uniunii Sovietice. După 3 reprize, arbitrii l-au facut campion european pe sovietic, decizie 3-2. Decizia a stîrnit o adevărată răscoală, spectatorii scandalizaţi au început să arunce spre ring cu scaune, sticle, pachete de ţigări, brichete. "Am cîştigat meciul clar. Cînd eşti acolo, în ring, ştii fără dubii dacă ai pierdut sau ai cîştigat. Simţi! Cu sovieticii însă, mereu am păţit aşa", istoriseşte cu amărăciune Năstac la 41 de ani de la
acel meci.

Amintire cu Nadia
Înainte de plecarea către Montréal, gazda JO 1976, toţi sportivii români au fost strînşi la un loc la ordinul partidului. "Mi-aduc aminte că Ilie Verdeţ ne întreba ce-o să facem la Montreal, de parcă eram ghicitoare. Şi vine şi rîndul Nadiei, care era o mînă de om pe vremea aia. Ei, tu, Comăneci Nadia, ce vei face la Jocurile Olimpice? Păi, o să încerc să iau o medalie, vine răspunsul cu voce stinsă. Şi apoi? Apoi, mă întorc la mama. Şi a izbucnit în plîns", istoriseşte amuzat Năstac despre cea al cărei nume avea să se confunde apoi cu cel al Jocurilor Olimpice de la Montréal.

Box cu Manea Mănescu
În 1972 a încrucişat mănuşile cu Manea Manescu, viceprim-ministru la acea vreme. "Eram în cantonament la Snagov şi mai mereu săream gardul şi furam mere din grădina lui Manea Manescu. Într-o zi ne trezim cu el la uşă. Zice: «Ia să văd la box sînteţi la fel de buni ca la furat mere? Şi-a pus mănuşile şi am făcut cîteva reprize cu el. A fost mai mult o joacă", povesteşte Năstac.

CV - Alec Năstac
Născut pe 2 aprilie 1949, la Cavadineşti (Galaţi)
Jocuri Olimpice: bronz la Montréal 1976
Campionate Mondiale: argint la Havana 1974
Campionate Europene: argint la Madrid 1971 şi la Belgrad 1973

Citiţi în ziarul de mîine:
- Ratarea de la Olimpiada müncheneză
- Cum a ajuns Năstac la masă cu Fidel Castro
- Bronzul de la Montréal, ultima medalie