Articol de Mirela Neag - Publicat miercuri, 09 aprilie 2008 00:00
Doctorii i-au interzis lui Lucian Bute să se mai antreneze timp de şase săptămîni
Campionul mondial Lucian Bute (foto) este obligat să facă o pauză de şase săptămîni din cauza unei accidentări la unul dintre genunchi. Din cauza durerilor puternice, deţinătorul centurii la categoria supermijlocie, versiunea IBF, a fost consultat de urgenţă, luni, la Montreal, de către un specialist ortoped canadian, Jacques Toueg. După o serie de investigaţii, medicul i-a interzis să mai facă efort în următoarea lună şi jumătate. "Are un traumatism sever la genunchi şi e foarte riscant să lupte într-o astfel de stare. Repausul total este o necesitate pentru o recuperare corectă", a afirmat ortopedul.
În aceste condiţii, Lucian Bute nu va mai boxa în luna mai meciul opţional, pentru care nu avea încă stabilit adversarul. El se va dedica recuperării şi pregătirii pentru partida obligatorie din toamnă, cu mexicanul Librado Andrade, în care va pune la bătaie centura. Pugilistul român va veni în ţară la sfîrşitul săptămînii pentru a-l încuraja de Adrian Diaconu, care va boxa cu Chris Henry (SUA), pe 19 aprilie, pentru titlul mondial interimar la semigrea, versiunea WBC.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”