SPORTURI  »  BOX  »  ALEGERI FRB

Rudel Obreja nu cedează şi sacrifică sportivii » Alegeri tardive

Articol de - Publicat vineri, 26 august 2011 00:00 / Actualizat vineri, 26 august 2011 00:04

Biroul Federal a decis ieri ca alegerile pentru o nouă conducere a FRB să aibă loc pe 28 octombrie. Ultimatumul AIBA expiră însă pe 31 august


Biroul Federal al FRB s-a întrunit în şedinţă ieri dimineaţă pentru a lua o hotărîre în legătură cu somaţia dată de AIBA privind dezafilierea federaţiei române în cazul în care nu organizează alegeri pentru o nouă conducere pînă pe 31 august. În cazul excluderii, pugiliştii români nu vor mai avea dreptul de a evolua la competiţii şi astfel nu vor putea obţine calificarea la JO de la Londra.

Varianta demisiei preşedintelui, propusă de Sandu Stelian, nu a fost însuşită de majoritatea membrilor, dar nici de cel în cauză, Rudel Obreja. "Eu sînt bărbat, nu sînt muiere. Rămân singur să mă lupt cu AIBA", a fost argumentul şefului boxului românesc. În aceste condiţii, cei prezenţi au decis să organizeze alegeri pentru o nouă conducere pe 28 octombrie.

"Deocamdată nu ştiu dacă voi mai candida la funcţia de preşedinte. Totul depinde de hotărârea Tribunalului de Arbitraj Sportiv în litigiul cu AIBA. Audierile în acest proces vor avea loc în 21 septembrie", a declarat Obreja. Oficialul a precizat că rămâne în continuare preşedintele FRB deşi în urmă cu 8 luni a delegat toate prerogativele în ceea ce priveşte boxul amator către secretarul general, Nicolae Constantinescu.

Atac la Morariu
Rudel Obreja i-a reproşat ieri preşedintelui COSR, Octavian Morariu, că a luat partea AIBA în loc să apere interesele FRB. "Ceea ce face AIBA este o încălcare flagrantă împotriva statului român până la urmă. Din păcate, reacţiile celor din ţara noastră sînt unele care arată vasalitate şi slugărnicie. Şi mă refer aici la domnul Octavian Morariu. Dînsul a recunoscut imediat decizia AIBA şi ne-a recomandat să convocăm alegeri", a susţinut Obreja. "Boxerii români au participat până acum la competiţii graţie intervenţiilor noastre", a fost reacţia lui Morariu.

Şi COSR sistează finanţarea
COSR a anunţat ieri că va urma exemplul ANST şi că în cazul în care FRB va fi exclusă din AIBA va întrerupe finanţarea loturilor olimpice de box, pe care le-a preluat în primăvară, dar şi a cluburilor olimpice de juniori. "Menirea unei federaţii este aceea de a reprezenta interesele sportivilor şi ale antrenorilor. Atunci cînd ingnori aceste lucruri, federaţia nu mai există", a adăugat Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR. Pe 16 semptembrie vor debuta în Azerbaidjan Campionatele Mondiale masculine, criteriu de calificare la JO 2012.

"Arbitrii nu mai primesc baremuri de 18 luni"
Obreja are contestatari puternici şi în zona arbitrajului, de unde circulă acuze punctuale: "De circa 18 luni, arbitrii nu mai primesc nici un fel de baremuri pentru galele desfăşurate în organizarea FRB, campionate naţionale, Cupa României. Asta se întîmplă cu toate că sînt prinse în buget sume pentru aceste remunerări, din banii veniţi de la minister. Şi există detalii că în contabilitatea FRB s-ar şi tăia chitanţe pentru baremuri arbitri! Dar nu se ştie unde ajung, de fapt, finanţele respective". Baremul pe o gală e de 750 RON, astfel că, pentru circa 10 reuniuni pe an, se pierde urma a peste 20.000 de euro.


Minciuna lui Obreja
Rudel Obreja a declarat public în urmă cu 6 zile că FRB a trimis o scrisoare AIBA prin care a cerut amînarea dezafilierii pînă după pronunţarea în procesul de la TAS. "AIBA a primit săptămîna trecută o adresă de la FRB prin care a fost informată că nu intenţionează să organizeze alegeri şi că Rudel Obreja rămîne preşedinte. FRB nu a cerut AIBA nici o amânare", este răspunsul oferit Gazetei de către Sébastien Gillot, PR & Communications Director AIBA.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Nationala
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Cea mai sexy antrenoare din România a îmbrăcat tricoul echipei din Superligă! Culmea: în februarie era cu rivalii
Handbal
Cea mai sexy antrenoare din România a îmbrăcat tricoul echipei din Superligă! Culmea: în februarie era cu rivalii
„Te șochează!” » Directorul GSP i-a „împachetat” pe kosovari: „Îmi prezint scuzele pentru cuvântul pe care o să-l folosesc acum”
Nationala
„Te șochează!” » Directorul GSP i-a „împachetat” pe kosovari: „Îmi prezint scuzele pentru cuvântul pe care o să-l folosesc acum”

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (7)
martiniuc
martiniuc  •  26 August 2011, 16:41

Obreja a fost dat afara din militie (dinamo)pentru ca a urinat pe capul unui coleg, asa cum sustin, antrenorul de la lotul national de atunci si documentele vremii.Il rog sa raspunda public daca este adevarat.

vladutz13
vladutz13  •  26 August 2011, 11:26

Un hot, asta este Obreja, trebuia dat de mult timp afara, chit ca este poate cinstit..... pentru ca boxul amator este complet distrus!!!! Acum o saptamana declara ca pe 28 august se pronunta TAS-ul... acum spune ca abia pe 28 septembrie incepe procesul!!! Mincinosul naibii!!!

sandu_maryan
sandu_maryan  •  26 August 2011, 11:24

STIATI CA RUDEL OBREJA ARE MULTE PACATE PE CAP !?! STATI CE A FACUT RUDEL OBREJA IN 86 ' IN FATA LA LIDO !?!?(Am fost arestat impreuna cu el!-Am scapat impreuna cu el datorita TATICULYI-Generalul ""O""!)!?!?! NU STITI MULTE1 NU VRETI SA, STITI MULTE !!!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează