Articol de Cezar Titor - Publicat miercuri, 10 aprilie 2024 20:17 / Actualizat miercuri, 10 aprilie 2024 21:15
Conform ESPN, există un favorit clar privind înlocuitorul „locului de plumb” lăsat vacant de Lewis Hamilton la Mercedes, relația și performanțele sale pentru „săgețile argintii” fiind compoziția unui mix monolitic ce a rezultat în opt titluri la constructori și șase la piloți.
Toto Wolff trebuie să se reorienteze, ținând cont de faptul că ținta sa principală era campionul mondial al ultimilor trei ani, Max Verstappen. „Olandezul zburător” are contract cu Red Bull până în 2028.
Variante multiple pentru Mercedes
Extrem de multe variante au fost vehiculate în ultima perioadă pentru a îl înlocui pe Hamilton, însă se pare că boss-ul celor de la Mercedes va mai aștepta o bucată de timp până să ia o decizie permanentă, chiar dacă decizia septuplului campion mondial de a pleca la Ferrari era intern cunoscută încă din iarnă.
Contractele a mai mult de jumătate din grilă vor expira la finele acestui sezon, acest fapt dând naștere mai multor zvonuri asociate cu cel ce va avea misiunea să îl înlocuiască pe Hamilton la Mercedes: Carlos Sainz, Fernando Alonso, Esteban Ocon, Mick Schumacher, pilot de rezervă în acest moment, sau chiar Sebastian Vettel, cvadruplul campion mondial alături de Red Bull.
Cu toate acestea, se pare că un alt pilot va fi pariul lui Toto Wolff, pariu fiind cel mai potrivit termen descriptiv al mutării, ținând cont de faptul că în pole-position este un puști fără experiență în Formula 1, care nu are nici măcar carnet de conducere! (aspect ce nu l-a oprit pe Max Verstappen la debut, de altfel)
Pariul lui Toto Wolff
Kimi Antonelli, tânărul pilot italian, pare a fi în pole-position pentru un loc alături de George Russell la Mercedes din sezonul viitor. Născut la Bologna, primii pași în lumea motorsportului au avut loc în competițiile de karting, sport pe care l-a practicat de la șapte ani, câștigând multiple categorii, printre care și Campionatul European la Karting în sezoane consecutive, 2020 și 2021.
Au urmat Formulele regionale și Formula 4, rezultatele sale fiind impresionante de fiecare dată. Tocmai din acest motiv nu a urmat traseul convențional pentru un tânăr pilot. Antonelli a sărit peste Formula 4, participând din acest an direct în Formula 2. Aceste rezultate au cumulat deja suficiente puncte pentru a obține Super Licența FIA, necesară pentru a concura în Formula 1.
Antonelli vs Bearman: duel de viitor?
În clasa ce propulsează piloți spre competiția-regină a motorsportului mondial, Antonelli concurează pentru Prema Racing. În acest moment, este al nouălea în ierarhia piloților, punctând de patru ori și retrăgându-se o dată în „dubletele” din Bahrain, Arabia Saudită și Australia.
Performanțele acestuia pentru Prema sunt cu atât mai impresionante luând în considerare cine este coechipierul său, anume Ollie Bearman, pilot ce l-a înlocuit pe Sainz la GP-ul din Arabia Saudită și a impresionat cu un P7, clasare mult peste așteptări.
În toate cele patru curse la care cele două speranțe au fost concomitent pe circuit, Bearman neconcurând, evident, în cursele de la Jeddah, Antonelli a trecut linia de finish înaintea britanicului.
În interviurile de după cursa de la Suzuka, Toto Wolff a confirmat că Antonelli va pilota un monopost Mercedes într-un test privat, efectuat pe Red Bull Ring. „Vrem să experimenteze cum se simte un monopost cu adevărat rapid. Va avea la dispoziție mașina din 2022 și sunt nerabdător să îl văd în acțiune, ținând cont că este alături de noi de la vârsta de 11 ani”, a spus acesta pentru F1 TV.
Consultă și alte știri despre Formula 1:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat