Articol de Luminița Paul, Cezar Titor - Publicat duminica, 23 iunie 2024 18:14 / Actualizat duminica, 23 iunie 2024 18:50
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu de Formula 1 din Spania, podiumul fiind completat de Lando Norris și Lewis Hamilton. Russell, Leclerc, Sainz, Piastri, Perez și Ocon au mai punctat, în această ordine.
Este a șaptea victorie din acest sezon pentru triplul campion mondial, care se desprinde în vârful ierarhiei piloților.
Cronică de Luminița Paul. Max Verstappen, încă un succes în dreptul său
Max Verstappen a mai pus o victorie în dreptul său în acest sezon și în carieră – a 61-a – după ce plecase al doilea pe grilă. A fost o bătălie tensionată, interesant de urmărit din afară, în care strategia a avut un cuvânt important de spus.
Exact asta a remarcat la final olandezul, atunci când, ușurat, a oferit primele declarații. "A fost o strategie agresivă, dar care și-a arătat roadele. La start a trebuit să trec un pic pe iarbă, am pierdut timp, însă astăzi a contat cel mai mult că am avut grijă de pneuri", a explicat el.
Norris plecase din pole position, după ce încheiase calificările la doar două sutimi de secundă în fața lui Verstappen, cei doi buni prieteni împărțind prima linie. O mutare surprinzătoare a apărut chiar acolo, la început, când George Russell a țâșnit din poziția a patra și a trecut în frunte.
Manevra aplaudată de pe margine a durat până în turul al treilea, când Max a trecut în frunte, un alt moment important, care avea să lase urme asupra desfășurării ulterioare. Norris a stat în spatele lui Russell 15 tururi, iar asta a luat din timpul britanicului, care a rămas cu prea multe de făcut în prea puțin timp. Iar Verstappen și-a putut măsura viteza, ritmul pentru a rămâne în control pentru a șaptea sa victorie din cele 10 Mari Premii desfășurate anul acesta.
Lando Norris, vizibil dezamăgit la capătul cursei, a spus că "nu este un rezultat satisfăcător, ar fi trebuit să câștig. Am avut mașina cea mai rapidă". Apoi a nuanțat puțin: „Sunt și lucruri pozitive de scos în față după această cursă. Suntem aproape însă de Red Bull și de Max, plec cu frustrări, dar va fi mai bine în curând", a promis Lando.
Lewis Hamilton a bifat primul său podium din acest sezon, o realizare pe care septuplul campion mondial a sărbătorit-o cu membrii echipei ca pe una specială. În acest moment, chiar așa este: britanicul nu mai fusese între primii trei de anul trecut, de la Marele Premiu al Mexicului. „La start am pierdut în fața celor de la Ferrari, cu un start mai bun poate că am fi fost mai sus”, a spus el la final.
Până la urmă, a fost o cursă mai puțin fructuoasă pentru Ferrari, echipa care făcuse un upgrade pentru acest weekend, însă a încheiat acolo unde începuse, în spatele celor de la Mercedes, în ciuda încercării disperate, temerare de la final a lui Leclerc de a-l ajunge pe Russell. Următoarea cursă va fi în weekend-ul 28-30 iunie, Marele Premiu al Austriei.
Ierarhia de pe circuitul din Catalonia:
- Max Verstappen
- Lando Norris
- Lewis Hamilton
- George Russell
- Charles Leclerc
- Carlos Sainz
- Oscar Piastri
- Sergio Perez
- Pierre Gasly
- Esteban Ocon
- Nico Hulkenberg
- Fernando Alonso
- Guanyu Zhou
- Lance Stroll
- Valtteri Bottas
- Daniel Ricciardo
- Kevin Magnussen
- Alex Albon
- Yuki Tsunoda
- Logan Sargeant
Final de cursă: Verstappen a câștigat cursa din Spania, Lando și Hamilton completează podiumul.
Turul 66: Singura luptă de pe circuit se dă pentru locul patru, între Russell și Leclerc.
Turul 64: Lando a fost votat „Pilotul zilei”.
Turul 61: Charles Leclerc s-a apropiat la 3 secunde de Russell. Lando continuă să forțeze. Au rămas cinci tururi până la final.
Turul 55: Carlos Sainz îl lasă pe Leclerc să treacă. Monegasacul are speranța că poate ataca poziția lui Russell.
Turul 52: Penalizare pentru Yuki Tsunoda. Japonezul a depășit viteza legală pe linia boxelor. 1.17.115, noul cel mai rapid timp al cursei, setat de Lando, care zboară pe asfaltul iberic. Hamilton a trecut de coechipierul de la Mercedes.
Turul 51: Lando continuă să forțeze, nu menajează absolut deloc pneurile. Duel al „săgeților argintii” pentru ultima treapă a podiumului.
Turul 48: E rândul lui Norris să treacă pe la boxe. Britanicul se „încalță” cu soft-uri, dar pierde timp prețios în timpul schimbului. Lando e acum pe locul secund, opt secunde în spatele campionului în exercițiu.
Turul 45: Verstappen trece pe la boxe pentru schimbul de pneuri, Norris preia, temporar, șefia cursei. Mai sunt 21 de tururi! Olandezul revine în cursă pe locul trei, în spatele lui Norris și Leclerc.
Turul 42: Norris face ravagii pe circuitul din Catalonia! S-a apropiat la 5 secunde de Verstappen.
Turul 39: George Russell stabilește un nou record pe tur: 1.18.367
Turul 35: Norris trece de Russell pe exteriorul virajului trei, însă britanicul de la Mercedes a revenit. Ce luptă superbă între tinerii piloți englezi! În cele din urmă, monopostul „papaya” a pus suficientă distanță pentru a-l lăsa fără replică pe George.
Turul 34: Peste opt secunde între Verstappen și Russell, a cărui poziție este amenințată de Norris. Piastri trece de Gasly, australianul mai urcă o poziție. Este pe 7.
Turul 32: Lando trece de Hamilton și are în vizor poziția celuilalt pilot Mercedes.
Turul 27: Norris trece de Sainz, Leclerc de Gasly, însă câștigătorul de la Monaco a pierdut foarte mult timp. Piloții Scuderiei dezamăgesc din nou, după dezastrul din Canada, fiind pe pozițiile 5 și 6.
Turul 26: 1:18:503 este noul record pe tur, stabilit de Lando Norris, pole-man-ul din acest weekend.
Turul 25: Verstappen redevine lider, după pit-ul monegascului. Ecartul față de Russell este de peste 5 secunde.
Turul 24: Charles Leclerc este, conjunctural, noul lider al cursei, al patrulea în nici 25 tururi!
Turul 21: Norris, Leclerc și Piastri sunt singurii piloți care nu au schimbat încă.
Turul 20: Hamilton trece de Sainz și stabilește cel mai rapid tur al cursei.
Turul 18: Luptă aprigă pentru poziția a șasea între Sainz și Hamilton. Septuplul campion mondial încearcă să-și recâștige poziția, obținută de iberic după un undercut.
Turul 16: George pierde mult timp pe linia boxelor, pierde două poziții pe circuit. Sainz este chiar în spatele său.
Turul 12: Perez l-a depășit pe Hulkenberg (Haas), cel care va concura pentru Sauber în sezonul viitor.
Turul 11: Piloții Scuderiei îi amenință poziția lui Lewis Hamilton. Lando este în zona DRS a lui Russell.
Turul 10: Sergio Perez, coechipierul lui Max Verstappen, este în afara punctelor! Cel mai interesant duel de pe circuit este cel pentru poziția a șaptea, dintre Pierre Gasly și Oscar Piastri. Primele pit-uri: Zhou și Tsunoda.
Turul 9: Deși nu părea weekend-ul batavului, triplul campion mondial se desprinde deja la peste 2 secunde de „săgeata argintie” a lui Russell.
Turul 7: Verstappen se distanțează de pilotul Mercedes, Hamilton atacă podiumul: este la șapte zecimi de secundă de Lando
Turul 4: Charles Leclerc nu poate trece de Carlos Sainz, coechipierul de la Ferrari. Monegascul transmite prin radio că a fost blocat de iberic. Sainz transmite că a fost lovit de „Il Predestinato” în roata dreapta spate.
Turul 3: „Super Max” trece la conducerea cursei, chiar dacă Russell stabilise cel mai rapid tur.
Turul 2: Verstappen rămâne în zona de atac DRS a lui Russell.
Turul 1: A început cursa. George Russell conduce, după un start extraordinar. Lando Norris a ajuns pe trei, fiind devansat și de Max Verstappen. Britanicul de la Mercedes a câștigat trei poziții pe grilă după un singur tur. Ce start pentru acesta!
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat