Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 08 decembrie 2024 19:03 / Actualizat duminica, 08 decembrie 2024 19:06
McLaren a devenit campioană la constructori în Formula 1 pentru prima dată după 26 de ani. Lando Norris și Oscar Piastri au adunat 666 de puncte în acest an, 14 peste perechea Ferrari și 77 peste Red Bull, care a dat pilotul campion, pe Max Verstappen.
La începutul sezonului, constructorul papaya nu era creditat cu prima șansă la cucerirea titlului pe echipe. Cum au reușit britanicii să se încununeze campioni?
Răspunsul este simplu: prin fiabilitate. McLaren a devenit prima echipă din istoria competiției fără niciun DNF (Did Not Finish) într-un sezon întreg. Din punct de vedere tehnic, nu există Mare Premiu în acest an pe care piloții McLaren să nu-l fi încheiat!
Două statistici incredibile reușite de McLaren în acest an, primul cu titlu din 1998 încoace
Practic, acest record poate fi contestat, pentru că a existat o cursă, cea din Austria, în care Lando Norris nu a trecut linia de finiș. Dar cum completase deja 64 dintre cele 71 de tururi înainte de a se retrage, adică mai bine de 90% din distanța totală a cursei, a fost clasat pe locul 20, evitând astfel - cel puțin pe hârtie - DNF-ul. Regulamentul prevede ca piloții care conduc peste 90% din cursă să fie clasați.
Dacă Norris a avut parte de acest hop, Oscar Piastri a reușit un sezon imaculat din acest punct de vedere. Australianul a completat fiecare tur din acest sezon, o realizare cu care până astăzi se lăudau doar 3 piloți din istoria F1, 3 dintre cei mai mari:
Michael Schumacher în 2002, la Ferrari
Lewis Hamilton în 2019, la Mercedes
Max Verstappen în 2023, la Red Bull
Spre deosebire de ceilalți 3, Oscar Piastri nu a devenit campion mondial, terminând sezonul pe locul 4 în clasamentul piloților, cu 292 de puncte, sub Charles Leclerc (356), Lando Norris (374) și Max Verstappen (437).
Cursa de astăzi, din Abu Dhabi, a fost câștigată de Lando Norris, perechea Ferrari completând podiumul. Oscar Piastri a fost al zecelea.
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul