Nu s-a născut în SUA, dar s-a făcut un film după viaţa ei. Nu s-a născut în Rusia, dar gimnastica modernă începe cu ea. Nu s-a născut în China, dar miliarde de oameni au făcut poze cu ea. S-a născut în România, mai precis la Oneşti, şi o cunoaşte o lume întreagă. Ea este Nadia. E de ajuns să-i spui prenumele şi oricine îţi va spune despre Montréal şi despre primul zece din istoria Jocurilor Olimpice, chiar şi cei care atunci încă nu se născuseră. 

Nadia e mai mult de atât, aşa cum spune  şi ea în cartea „Scrisori către o tânără gimnastă": „Viața mea este mult mai complexă decât o simplă listă de eșecuri şi împliniri".

Un bebeluș norocos 

O viață care a început în urmă cu cincizeci şi opt de ani. N-a început însă sub semnul norocului. Medicii nu i-au dat prea multe șanse de supraviețuire bebelușului care a intrat în lume pe 12 noiembrie 1961. Avea o malformație, iar doctorii credeau că dacă va răzbate va rămâne cu un handicap mintal. Prognoza sumbră a fost infirmată, spune Nadia, pentru că la sfatul bunicii, mama sa, Ștefania, a dus-o într-o duminică la biserică şi a trecut-o de trei ori peste prag. 

„La puțin timp, malformația îmi dispăruse ca prin minune”, continuă ea. La o săptămână după ce Gheorghe şi Ştefania Comăneci şi-au dus fata acasă, erau s-o piardă din nou. Acoperișul casei a căzut. Bunicul Nadiei a găsit că e momentul unei clipe de tandrețe şi a luat-o în brațe. La câteva secunde, acoperișul se prăbușea. Nadia era din nou salvată. 
 

+18 FOTO

Un ghem de energie 

După ce plânsetele primului an de viață au devenit istorie, micuța Comăneci a început să se transforme într-un mic terorist. Nu avea deloc astâmpăr, se bătea cu băieții. La trei ani a început să meargă la grădiniță, acolo unde Marcel Duncan i-a făcut cunoștință cu gimnastica. Chiar şi așa, fetița cu două codițe deborda de energie. „Scotea tot praful din perne şi a reușit să rupă canapeaua încercând să stea în cap", povestea mama Nadiei pentru Daily Mirror. 

Desi multă lume crede că Nadia a început gimnastica cu Bela Karolyi, acest lucru nu este adevărat. „Înainte de Bela, Nadia a mai avut doi-trei antrenori", povestește Anca Grigoraş, colega de echipă din 1976. Chiar Nadia spune că întâi a început să lucreze cu Martha şi abia apoi cu Bela. „Când a intrat în sala de la Onești, am știut că e specială. 

Se detașa de toate celelalte fete, avea o ușurință incredibilă în tot ceea ce făcea. Bela şi Martha au știut să-i biciuiască talentul, pentru că gimnastelor talentate le iese totul mai repede şi tind să nu facă atât de multe repetări pe cât era nevoie", adăugă Anca Grigoraş. 

Amintiri ferecate 

Anii se adunau în sala de gimnastică pentru Nadia. Câte opt ore petrecute pe aparate în fiecare zi. „Nu am făcut gimnastică pentru că visam să devin campioană, ci pentru că îmi plăcea la nebunie sportul”, spune Nadia. Bela şi Martha au dus-o repede la concursuri. La nouă ani mergea la Sibiu, acolo unde convingerile ei erau un pic zdruncinate. Cădea de trei ori de pe bârnă. „Trebuie să înveți să pierzi cu demnitate înainte de a deveni o mare campioană. Trebuie să studiezi greșelile pe care le faci şi apoi să nu le mai faci. E singura cale spre a deveni campioană", i-a spus atunci Bela. Şi micuța cu codițe şi-a însușit lecția.

Avea un caiet în care nota greşelile pe care le făcea şi a doua zi încerca să le corecteze. Aşa face şi acum, cu scopuri mici pentru fiecare zi. Ce se întâmpla în sala de la Onești antrenorii şi gimnastele stiu, unele dintre ele au povestit, mai puțin Nadia. „Mi-am păstrat amintirile în podul minții, astfel încât să-mi pot continua viața neîngreunată de trecut. Voi păstra unele secrete pentru că fie sunt comori personale, fie sunt prea dureroase pentru a mi le aminti”, spune Nadia în cartea sa autobiografică. 

Primul sărut 

Fetița cu codițe a pornit apoi să cucerească lumea. A început în 1975, la Campionatele Europene de la Skien, şi a continuat la  Jocurile Olimpice de la Montreal, unde a primit prima notă de zece din istoria Jocurilor Olimpice, adunând alte șase note maxime și să câștige trei medalii de aur, un argint și un bronz. 

Însă anul 1976 avea să aibă şi o altă semnificație pentru ea. Nu devenise încă o legendă. Era o micuță cu coadă de cal din România care participa la Cupa Americii, la Madison Square Garden. S-a impus la individual compus, iar la masculin câștiga un băiat blond din America. Un fotograf l-a rugat pe Bart, pe atunci de 18 ani, să o sărute pe obraz pe fata care stătea lângă el şi avea în brațe un trofeu mare. În 1976 s-au sărutat pentru prima oară Nadia şi Bart, care aveau să se căsătorească în 1996 la București. Când s-au regăsit, ea nu-şi mai amintea de acest moment, dar Bart îl păstrase undeva. Poza cu primul lor sărut a fost publicată în acel an în New York Times. 

Până la reîntâlnirea cu Bart, Nadia avea să devină un fenomen, să încânte la Montréal, să treacă prin momente pe care le-a încuiat în podul minții. În Canada avea 14 ani, era o copilă care nu-şi dădea prea bine seama ce face. "Nu am concurat să fac istorie, ci să câștig", spune ea. 

O bucată de viață tulbure 

În viața Nadiei a intrat nepoftită adolescența cu revoltele şi depresiile ei. Era tânără şi mai putea să meargă la o Olimpiadă. Schimbările fizice aveau să o debusoleze însă. A crescut 10 centimetri şi s-a îngrășat zece kilograme. În 1977, Bela nu mai era antrenorul ei, în același an Ştefania şi Gheorghe Comăneci divorțau, iar Nadia era la București. Un an mai târziu, a băut înălbitor şi a fost internată în spital. Un alt episod pe care îl păstrează într-o cutie din pod. S-a întors la Bela în același an, iar în 1979, a mai scris o filă de istorie pentru sportul românesc. O filă scrisă cu mulă durere, având mâna stângă infectată. 

Moscova a găsit-o pe Nadia la 18 ani transformată total. Înaltă, suplă şi cu o altă coafură. Pletele prinse în coadă dispăruseră, dar magia şi talentul erau tot acolo. Deşi controversele s-au înghesuit, Nadia a fost minunată. Alte două medalii de aur. Un an mai târziu, ea alege să se întoarcă în țară, deși soții Karolyi au rămas în SUA. "Am fost tristă atunci, nu știam ce se va întâmpla cu fetele", povestește Nadia. S-a întors pentru familie şi a concurat la Universiada de la Bucureşti. Atunci a spus adio sportului pe care l-a iubit enorm. 

Fuga din infern 

Şi podul cu amintiri dureroase avea să se umple în următorii opt ani. I s-au interzis multe, dar ce a durut-o cel mai mult a fost faptul că nu mai putea călători. În 1989 Nadia a fugit din România. A plecat cu trenul din Bucureşti, a trecut granița în Ungaria, s-a târât prin noroi șase ore, a mers pe jos mulți kilometri şi a ajuns întâi la Viena, apoi în SUA, alături de Constantin Panait, cel care o ajutase să fugă. Imaginile de atunci o arată pe Nadia, tunsă conform vremii, cu câteva kilograme în plus şi spunând „Sunt fericită!". Lucrurile nu erau însă chiar așa. 

Băiatul blond care o sărutase în urmă cu treisprezece ani şi cu care se mai întâlnise pe la diverse concursuri a zărit-o la televizor şi nu i-a plăcut ce a văzut. A ajutat-o să scape de ce se temea, au devenit prieteni şi apoi iubiți. "Întâi de toate am fost prieteni, apoi a venit atracția fizică. Dincolo de carapacea ei am văzut o femeie plină de căldură", a dezvăluit Bart Conner pentru New York Times.

An American Story 

În 1991, Nadia s-a mutat în Oklahoma. „La început, am fost foarte curioasă. Nu dorea nimic în schimbul faptului că mă ajuta", a spus ea. În 1994, chiar pe 12 noiembrie, de ziua ei, Bart a cerut-o în căsătorie la Amsterdam. Ea a acceptat. În 1996, la Bucureşti, ea 34 de ani şi jumătate, el 38, s-au căsătorit. Nadia îmbrăca rochia de mireasă, la doi ani după ce revenise în România după fuga din 1989. 

„E foarte complexă. Întotdeauna a fost misterioasă cu mine şi cred că acest lucru mă atrage la ea. Oamenii sunt fascinați de fata mea misterioasă din România", spunea Bart în urmă cu optsprezece ani în New York Times. 

Ecuația Nadia 

Viața lor avea să se schimbe când a apărut un pitic blond. Se întâmpla în 2006, pe 3 iunie, când se năștea Dylan Paul. La 44 de ani, Nadia cunoștea împlinirea, așa cum spune şi ea. Cu toate acestea, ea continuă să călătorească enorm, să fie prezentă la nenumărate evenimente, să aibă grijă de fundaţia pe care o are, de academia de gimnastică pe care a deschis-o în Oklahoma, să recunoască faptul că apelează la intervenții estetice. 

Continuă să fie un om normal cu un trecut fabulos, care are grijă să nu rateze momentele importante din viața băiatului său. „Sunt o persoană obișnuită. Sunt veselă, râd la glume, sunt la fel ca toți ceilalți. Lumea are impresia că mă cunoaște, dar, de fapt, nu e așa. De aceea, soțul meu spune că sunt misterioasă, un cuvânt foarte interesant". 

9 medalii olimpiceare în palmares Nadia Comăneci, dintre care cinci de aur, trei de argint şi una de bronz, cucerite în 1976 la Montreal şi în 1980 la Moscova

4 distincții mondialea adunat Nadia Comăneci în carieră, două de aur și două de argint. La Campionatele Europene ea strâns 12 medalii

„Nu regret şi nu aş schimba nimic din ce mi s-a întâmplat în viață. Dacă unești punctele, iese persoana care sunt eu astăzi” 
Nadia Comăneci

„Sunt româncă, nici un dubiu în legătură cu asta, dar adoptată de State” 
Nadia Comăneci

„Sportul e uimitor pentru că te structurează, te organizează, îți dă obișnuința de a-ţi fixa ținte” 
Nadia Comăneci

„Nu am auzit de doping decât târziu în viața mea şi legat de alte sporturi. Gimnastica e delicată, nu trebuie să cari bârna în spate” 
Nadia Comăneci

„Când iau o decizie, nu o pun la îndoială. Merg până la capăt şi sper să fie bună”
Nadia Comăneci

„Nu vreau ca viața mea să fie privită ca o poveste cu zâne pentru că ar fi prea siropos”
Nadia Comăneci

Vezi și:

ROMÂNIA - SUEDIA // VIDEO Denis Alibec și Constantin Budescu au făcut spectacol la antrenamentul echipei naționale