Articol de Roxana Fleşeru - Publicat joi, 11 octombrie 2018 16:36
Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic, vorbește înainte de Campionatele Naționale și Mondiale despre problemele acestei generații de gimnaste.
La finalul lunii octombrie lupa va fi din nou pe gimnaste, care vor concura la Campionatele Mondiale de la Doha. Gustul amar al întrecerii europene din august, unde echipa feminină nu a prins finala de opt, e încă prezent. S-a schimbat ceva în aceste luni care au trecut? "Aștept să se schimbe în bine plăcerea fetelor de a concura. Eu încerc să-i fac pe oameni să înțeleagă și să termine cu presiunile exercitate asupra lor și cu așteptările, pentru că această generație nu este generația lui Miloșovici, Gogean, Amânar, Olaru, Răducan și așa mai departe. Pe de o parte", spune Nicolae Forminte.
Și continuă: "Pe de alta, ele se confruntă cu un cod de punctaj gândit efectiv numai pentru copii supradotați. În plus mai au de luptat și cu frustrările unei societăți care nu poate să înțeleagă că în orice activitate sunt urcușuri și coborâșuri. Gimnastica a fost portdrapelul sportului românesc timp de 35 de ani, toată lumea se întreabă ce se întâmplă. Vă spun eu ce, se întâmplă că la Patras, în 2002, nu am fost în stare să aliniem o echipă, iar Franța, Spania și altele au simțit gustul prăjiturii. A fost suficientă o victorie, o medalie pentru aceste națiuni pentru ca investițiile în sportul numit gimnastică să crească extraordinar. Recent, în Belgia, am aflat că din 1990 până acum s-au construit 115 săli de gimnastică. În România am terminat una la Izvorani și ne chinuim să facem alta la Dinamo, dar între timp au mai dispărut câteva secții".
Carmen Ghiciuc, Laura Iacob, Nica Ivănuș, Denisa Golgotă, Maria Holbură și Ioana Crișan sunt fetele care începând cu 25 octombrie vor fi prezente la Doha, dar înainte de această competiție ele se vor testa în acest weekend la Ploiești, la Campionatele Naționale. "Teama că vor dezamăgi și că nu se ridică la nivelul așteptărilor celor din jurul lor le face să greșească. Eu știu cât muncesc, pot să dovedesc pentru că toate antrenamentele sunt înregistrate. Ce se întâmplă la paralele, chiar nu-mi explic, se muncește foarte mult la acest aparat. Să sperăm ca la Ploiești o să facem un concurs mai bun și vom depăși acest moment. Este clar că nu suntem în postura să emitem pretenții cu echipa, speranțele noastre stau în Denisa Golgotă, dublă medaliată la Europene", a explicat tehnicianul.
Tot el afirmă că la nivel de echipă România poate reveni la performanțele din trecut abia în 2020. Pentru a-și juca șansele la calificarea la JO de la Tokyo, fetele lui Nicolae Forminte trebuie să se claseze între primele 24 la această ediție de la Doha, condiție pentru a ajunge la CM din 2019. Deocamdată nu poate fi vorba despre situarea pe podiumul din Qatar, poziții de unde se prind încă de acum biletele pentru JO. "Eu sper ca până în 2019, pe lângă Denisa, Ioana Crișan și Nica Ivănuș să acumuleze încredere și dorința de a performa. Asta nu înseamnă că restul fetelor nu sunt importante. Dar dacă acestea despre care am vorbit evoluează, atunci cu siguranță vom alinia o echipă capabilă să se califice la Olimpiadă".
Tehnicianul își pune speranțele şi în junioarele care în 2020 vor ajunge la vârsta senioratului şi cu grupul actual de senioare să se creeze un nucleu de 5-8 gimnaste capabil să performeze la nivel de echipă.
"În ultima perioadă am evitat competițiile individuale pentru că noi mai întâi trebuie să închegăm o echipă, or singura persoană care era capabilă să abordeze cu succes și competițiile individuale, etape de Cupă Mondială, este Denisa Golgotă. Ar fi fost prea obositor pentru ea să susțină și pregătirea pentru echipă după o etapă de Cupă Mondială"
Nicolae Forminte
"Nu am reușit să concurăm la paralele"
Weekend-ul trecut echipa României a participat la un concurs amical în Belgia, unde s-a clasat pe poziția a treia, după țara gazdă și Olanda. "A fost o primă verificare în condiții de concurs, a patra în total, trei fiind de casă. Ele au fost programate așa pentru atingerea unei forme sportive cât mai bune la Mondiale". Din păcate, româncele au obținut note extrem de mici la paralele, un aparat la care la CE toate au ratat.
"Din nefericire, iarăși nu am reușit să concurăm și la paralele, în rest fetele au reușit să-și facă exercițiile, în special pe trei aparate și mergem înainte într-o etapă și într-o societate în care ne este foarte greu să analizăm permanent realitatea cu care ne confruntăm. Și ne facem că nu înțelegem ce se întâmplă, plătim toate greșelile făcute înainte", a spus Forminte.
Psihologul nu poate suplini carențele tehnice și fizice
Teama de eșec a gimnastelor de la lot poate fi depășită cu ajutorul unui psiholog? "Fetele au avut psiholog de doi ani de zile, e același cu care am colaborat în primul mandat, cu generația Sandrei Izbașa și a Stelianei Nistor. S-ar părea că nu are același randament cu aceasta. Găselnița aceasta este una de care ne agățăm în momente de neputință. În sport, psihologul are un aport când celelalte două aspecte fundamentale, și anume pregătirea fizică și tehnică, sunt la superload, atunci când nu mai ai ce încărca, atunci când s-a umplut sacul, când nu mai ai ce pune, aspectul psihologic poate să facă diferența. Pregătirea psihologică nu o va compensa pe cea fizică și tehnică", a spus Nicolae Forminte.
"Nu s-a îmbunătățit susținerea de care am beneficiat în primul mandat. Plus că nivelul educațional și democrația și-au pus amprenta, n-ai ce să faci. Trebuie să respecți toate drepturile, toate părerile, nimeni nu face referire la un abuz anume, dar gimnastica de performanță implică dedicație, muncă, sudoare, durere, renunțare, determinare și convingerea că ajungi să-ți atingi țelul. Implică un caracter de oțel și o credință fermă în ceea ce faci"
Nicolae Forminte
Dureri care nu trec
Nicolae Forminte spune că nu s-a confruntat cu prea multe accidentări cu această generație, dar că problema este că mereu apar dureri de uzură. "Am fost la toți doctorii României și am respectat totul. Pauză în principal, răbdare în secundar, fizioterapie, gimnastică recuperatorie etc.etc. Foarte bine, stăm în pauză, dar în momentul în care intrăm din nou în efort, după două-trei săptămâni durerile reapar. Noi avem probleme cu entorse banale, care ne țin un an de zile pe tușă, avem probleme cu întinderi sub fesieri care ne țin iarăși șase luni de zile, avem probleme cu spatele.
Partea de recuperare medicală este deficitară, a fost, este și nu știu dacă va fi în continuare. Este în derizoriu, la lotul de fete condițiile medicale sunt asigurate de oameni inimoși, care sunt plătiți cu ora, dar care nu sunt specialiști în traumatologie sportivă", a subliniat Forminte.
"Eu am prezentat planul meu de performanță la Comisia Tehnică Olimpică a COSR-ului, la federație, știu că toată lumea vrea medalii de la gimnastică, dar dacă nu înțelegem realitatea, nu vom putea lua măsurile ca o să redresăm, dar eu vorbesc ca Moise în deșert, nu am senzația că cineva mă ascultă"Nicolae Forminte
Sume pe care nu ni le permitem
La Campionatele Europene de la Glasgow, Nicolae Forminte a spus că lotul olimpic de la Deva nu are coregraf. S-au schimbat lucrurile de atunci? "Dacă îmi aduce cineva o coregrafă nu știu în ce măsură poate să mă ajute pentru acest ciclu olimpic, eventual poate să-și facă mâna pentru ce înseamnă gimnastică artistică feminină, își poate verifica inspirația, își poate crea un concept de pregătire.
Acum poate să zugrăvească niște lucruri, se poate îmbunătăți o piruetă, o săritură, dar nu ai cum să rezolvi peste noapte aceste ingrediente ale pregătirii. Avem pe cineva care a lucrat în gimnastica aerobică, o persoană dedicată și serioasă cu care încercăm să acoperim acest aspect, dar nu are nicio experiență în gimnastica artistică, în compoziția solurilor. E dornică să învețe și să ajute, asta este tot ce avem la dispoziție. Coregrafii pe care i-am găsit au cerut unele sume care nu pot fi achitate, undeva la 800-1000 de euro", a spus antrenorul.
"Avem foarte multe pauze din cauza durerilor de lucru pe care nu știm cum să le surmontăm, din cauza influențelor nivelul de toleranță al sportivelor la durere este foarte scăzut, iar sport de performanță fără durere nu se face"Nicolae Forminte
"Nu există o stare perfectă de bine în sportul de performanță. E mult de discutat de nivelul în care ajung în pregătire centralizată, de valoarea instruirii de până atunci, neștiind că toate problemele acestea se văd la echipa națională, până acolo nimeni nu le vede, ele devin evidente în momentul în care se ajunge la echipa națională și atunci toată vina o suportă personajul de serviciu din acel moment"Nicolae Forminte
- Televizare: TVR va transmite atât Campionatele Naționale de la Ploiești, cât și pe cele Mondiale de la Doha
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro