Articol de Ionuţ Coman - Publicat sambata, 09 octombrie 2010 00:00
Telenovela Jovica Cvetkovici la Constanţa s-a încheiat. Sîrbul a fost dat afară joi seara, după aproape trei luni în care a stat pe banca "marinarilor". Rezultatele slabe, dar mai ales jocul mediocru al campioanei României, i-au fost fatale tehnicianului.
Lui Cvetkovici i s-au reproşat numeroasele experimente din lot, dar şi schimbarea totală a sistemului de joc faţă de sezonul trecut, cînd echipa pregătită de regretatul Zoran Kurtes a obţinut cea mai bună performanţă din istoria clubului, accederea în "optimile" Ligii Campionilor.
Locul lui Cvetkovici va fi luat de fostul secund, Eden Hairi, cel care a mai fost "principal" în două rînduri. Acesta va fi ajutat de Alexandru Buligan, care s-a ocupat de pregătirea portarilor şi în mandatul lui Cvetkovici.
"Ştiu ce înseamnă această responsabilitate. Vreau să continui ceea ce a început Zoran, pentru că sistemul său s-a pliat perfect la HCM şi a dat rezultate. Sînt convins că echipa nu poate juca mai prost decît a făcut-o în debutul acestui sezon", a spus Hairi, care va conduce echipa duminică seara, în grupa D a Ligii Campionilor, în meciul cu Ciudad Real din deplasare.
5 victorii şi 3 înfrîngeri a contabilizat Cvetkovici la HCM Constanţa