Articol de Marian Ursescu - Publicat marti, 13 februarie 2018 16:05
Adunarea Generală a Federației Române de Handbal va stabili miercuri conducerea pentru următorii patru ani. Pentru postul de președinte se bat trei foști mari internaționali ai României: Alexandru Dedu, Narcisa Lecușanu și Robert Licu.
202 cluburi din România, cu drept de vot, își vor alege conducerea la Federația Română de Handbal. Se va vota pentru alegerea președintelui, a celor doi vicepreședinți, dar și a celor 14 membri ai Consiliului de Administrație.
Trei pe loc, ca la ASE!
Pentru funcția de președinte și-au depus candidatura Alexandru Dedu, actualul președinte, Narcisa Lecușanu și Robert Licu. Ultimii doi par că au făcut front comun împotriva actualului șef al FRH, considerând că în ultimii patru ani, cât a fost la conducere, handbalul a avut numai de pierdut.
Dedu a fost atacat pe lipsa rezultatelor la echipele naționale, lipsa de transparență la nivelul federației, neimplicarea la nivelul copiilor și juniorilor, tratarea preferențială a antrenorilor străini, în detrimentul celor români, regulamente care nu sunt respectate și care sunt interpretabile.
"Eu văd că lucrurile nu se îmbunătățesc, în ultimii patru ani nu a existat o viziune, o strategie din partea conducerii FRH. Eu nu am văzut așa ceva. Lucrurile au mers din rău în mai rău. Dacă mai lăsăm alți patru ani să meragă așa, de la sine, nu vom mai avea handbal", a declarat Robert Licu.
Și fostul internațional, al doilea marcator all-time din istoria "naționalei" României, a continuat. "S-a făcut ceva pentru antrenorii români, pentru jucători, s-au luat măsuri să se îmbunătățească viața lor? Că ăștia sunt principalii actori, fără ei nu putem. Nu pentru angajații federației trebuie să fie cald și bine", a tunat Licu.
"Copiii noștri nu mai au viitor!"
Narcisa Lecușanu spune că, în ultimii patru ani, federația nu s-a aplecat deloc asupra copiilor și juniorilor. "Delăsarea asta vizavi de sectorul juvenil m-a făcut să candidez. Copiii noștri nu mai au viitor, nu au unde să se antreneze, nu are cine să-i pregătească! Iar federația nu face nimic, deși se laudă că are bani, foarte mulți bani", a declarat Narcisa Lecușanu.
"Toți avem acasă copii, facturi de plătit. Asta se întâmplă și cu antrenorii. Ei cum să scoată viitorii campioni când nu sunt remunerați cum se cuvine? Din punctul meu de vedere ei sunt nite eroi, antrenorii de la Cluburile Sportive Școlare, de la Liceele cu Program Sportiv. Să ne întoarcem fața și la acești oameni, ei sunt seva sportului de performanță", a adăugat Narcisa.
"Mi-ar fi plăcut să discutăm pe proiecte și programe!"
Alexandru Dedu s-a apărat spunând că nu va intra în polemică și discuții interminabile cu cei doi contracandidați. "Sunt într-o competiție cu doi oameni dragi mie și nu le urez decât succes. Mi-ar fi plăcut să discut cu ei de proiecte și programe! Ei mă întreabă pe mine cu cât îi plătesc pe antrenorii străini de la loturile naționale! Nu zic: «Ce bine că a găsit bani să-i aducă pe ăștia de la Barcelona și de la Gyor!».
Noi vrem mâine rezultate, dar suntem în urmă cu handbalul masculin cu douăzeci de ani! De ce? Fiindcă până acum nu a existat nimeni care să ia decizii antipopulare. Eu nu-mi permit să renunț la talii, în detrimentul handbalului, ca să câștig alegerile", a declarat Alexandru Dedu.
"Mă simt pregătită și cred că pot fi un președinte bun pentru handbalul românesc. Faptul că sunt membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal e un atu. Pot ajuta țara mea mai mult decât o pot face alții. Voi lucra cu oamenii, cu toți cei care vor binele handbalului românesc" Narcisa Lecușanu, candidat la președinția FRH
"Motto-ul meu o să fie următorul: «Redăm handbalul oamenilor de handbal și handbaliștilor» Să învățăm de la cei buni. Alții au învățat handbal de la noi, acum noi trebuie să învățăm de la alții. Dar nu lăsându-i pe ei să antreneze și noi să ne uităm la ei!" Robert Licu, candidat la președinția FRH
"Consider că în cei patru ani în care am fost la conducerea handbalului, am avut un mandat bun spre foarte bun. Nu am luat decizii populiste pentru a-mi fi mie bine, tocmai de aceea am spus că e foarte posibil ca eu să fiu un președinte de sacrificiu. Cred că am avut o strategie clară, aceea de a dezvolta handbalul. Și de a-l face cât mai vizibil posibil. Și eu spun că am reușit"Alexandru Dedu, candidat la președinția FRH
Fiecare cu echipa lui
Alexandru Dedu va candida la președinția FRH, dar în același timp, a propus celor care-l susțin și doi vicepreședinți. Pentru sectorul feminin candidat va fi Steluța Luca, fosta mare internațională, care a îndeplinit același rol și în ultimii doi ani. La masculin, cel propus în echipa lui Alexandru Dedu este Ionuț Rudi Stănescu, președintele de la HC Dobrogea Sud Constanța, fostul goal-keeper al echipei naționale. Narcisa Lecușanu a răspuns la rândul său cu Mariana Târcă, cea care deține recordul de goluri marcate pentru naționala României, dar și cu Daniel Georgescu, actualul vicepreședinte al FRH, care deși a făcut parte din conducerea FRH, a fost tot timpul în opoziție. Robert Licu nu are o echipă clară, fostul internațional declarând că va lucra cu oricare dintre cei care vor fi aleși. Sorin Dinu, fostul arbitru internațional, care s-a retras din activitate în luna ianuarie, după ce a arbitrat la Europeanul de băieți din Croația, candidează și el la funcția de vicepreședinte, fără a fi susținut de vreuna din părți.
"Politicul să nu se mai implice!"
Oamenii de handbal au făcut apel, înainte de alegerile de miercuri de la FRH, ca politicul să nu se mai implice. S-a făcut referire la scrutinul din 2014, atunci când, spun ei, Alexandru Dedu a câștigat funcția pentru că a fost ajutat de Victor Ponta, Sebastian Ghiță și alți oameni influenți din PSD. "70 la sută din așa-zișii oameni de handbal care veniseră să voteze, nu-i cunoșteam! Politicul a trimis acolo profesori de la alte discipline, cu scop exact", a declarat Radu Voina, fostul campion mondial. "Lasați handbalul oamenilor de handbal. Fiecare popor își are conducătorul pe care-l merită. Dar lăsați oamenii de handbal să voteze!", a spus și Cristian Gațu, cel care a pierdut alegerile în 2014, după 18 ani la șefia FRH.
De ce să nu fie o Adunare Generală publică?
La ultimul Consiliu de Administrație al FRH, forul suprem în federație, președintele Alexandru Dedu a ridicat și problema privind Adunarea Generală de Alegeri, de miercuri, de la Hotelul "Rin" din București. "Să fie una publică sau la alegeri să intre doar oamenii cu drept de vot?". "Vor să facă totul cu ușile închise ca presa să nu poată să vadă manevrele pe care vor să le facă", au acuzat mai mulți oameni de handbal. Conform statului FRH, articolul 29, litera 2, "În principiu, Adunarea Generală este publică, accesul fiind permis pe bază de invitații. Adunarea Generală poate hotărî, cu majoritate simplă, ca Adunarea Generală să nu fie publică". Niciodată până acum, la precedentele alegeri, Adunarea Generală nu a avut loc cu ușile închise!
"Hai la șpriț!"
Narcisa Lecușanu și Robert Licu au contestat vehement și decizia FRH de a organiza, în seara de dinaintea alegerilor, exact în locația unde se va disputa Adunarea Generală, un dineu al handbalului românesc. Federația va suporta, de asemenea, cheltuielile de cazare și masă ale tuturor membrilor cu drept de vot. Lecușanu și Licu au anunțat că nu vor merge la dineu, la aceeași oră având loc o dezbatere televizată la DigiSport la care era invitat și Alexandru Dedu. Acesta a refuzat însă să meargă.
5 candidațiconcurează pentru cele două locuri de vicepreședinte la FRH: Steluța Luca și Mariana Târcă, pentru locul la feminin, Ionuț Rudi Stănescu, Daniel Georgescu și Sorin Dinu pentru locul la secțiunea masculin
43 de persoane s-au înscris în cursa pentru un loc de mebru în Consiliul de Administrație al FRH. Doar 14 vor fi aleși
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”