Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 martie 2016 15:44
Secretarul de stat al CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) a anunțat că HC Zalău și Federația Română de Handbal au fost amendate în cazul de rasism la adresa jucătoarei celor de la Baia Mare, Allison Pineau.
”Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat miercuri discriminarea și a dat următoarele sancțiuni: HC Zalău 5.000 lei (amendă, n. red.), Federația Română de Handbal 5.000 lei, observatorul meciului 3.000 lei și cei doi arbitri câte 2.000 lei.
Nu am primit filmul de la Jandarmerie, iar decizia a fost luată pe baza probelor existente la dosar”, a afirmat Cristian Jura conform Agerpres.
Suporterii echipei HC Zalău au avut manifestări rasiste față de Pineau ( HCM Baia Mare), fostă jucătoare la Oltchim (2012-2013), dublă vicecampioană mondială cu naționala Franței (2009, 2011) și cea mai bună handbalistă a lumii în 2009, în meciul cu vicecampioana națională HCM Baia Mare, câștigat de echipa oaspete cu scorul de 36-26.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat