SPORTURI  »  HANDBAL  »  JOCURILE OLIMPICE

Au decis

Articol de - Publicat marti, 15 iulie 2008 00:00

Tadici şi Muşi au stabilit lotul pentru China. Raluca Ivan şi Camelia Balint nu vor merge la Beijing

23 de zile mai sînt pînă la Olimpiadă

Antrenorii "naţionalei" feminine, Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi, au anunţat ieri dimineaţă lotul care va face deplasarea în China, la Jocurile Olimpice. Din cele 18 jucătoare pe care le-au avut la dispoziţie în meciurile amicale cu Norvegia, tehnicienii au renunţat la Oana Şoit, cea pe care nici nu o convocaseră iniţial, la pivotul Raluca Ivan şi la extrema stînga Camelia Balint. "Asta am decis în urma unor analize amănunţite. Ne pare foarte rău, au muncit alături de celelalte fete, dar nu am avut ce face. Le-am spus să rămînă pe poziţii pentru că, în caz că se accidentează vreuna, Doamne fereşte, dintre ele vom alege înlocuitoarea", a declarat Tadici.

Raluca Ivan e vicecampioană mondială cu echipa României în 2005, participînd şi la ultimul Mondial, în Franţa. Camelia Balint a intrat relativ recent în circuitul "naţionalei", prima competiţie majoră fiind turneul final din Franţa, din decembrie 2007. În ceea ce priveşte portarul care va fi rezerva echipei naţionale, la Olimpiadă, Tadici şi Muşi nu s-au decis încă. Ei au de ales între Luminiţa Dinu, Talida Tolnai şi Tereza Pîslaru, doar două urmînd să joace în partidele din grupă. "Vom stabili cine va sta pe margine în zilele următoare", a declarat Tadici.

Echipa României pentru Beijing e compusă din 14 jucătoare şi o rezervă

Lotul României la Jocurile Olimpice

Luminiţa Dinu, Tereza Pîslaru, Talida Tolnai - portari
Valentina Elisei Ardean, Ramona Maier, Adriana Nechita Olteanu - extreme
Ionela Stanca, Florina Bîrsan - pivoţi
Narcisa Lecuşanu, Aurelia Brădeanu, Carmen Amariei, Valeria Beşe, Mihaela Senocico, Cristina Neagu şi Adina Meiroşu - linia de 9 metri

Amicale cu Ungaria

După cele trei partide de verificare în compania Norvegiei, "tricolorele" vor mai susţine două amicale de cinci stele, împotriva Ungariei. Primul joc va avea loc pe 16 iulie, la Cluj, iar cel de-al doilea pe 18, la Nyiregyhaza. "Nu ne va interesa rezultatul. De altfel, pînă la meciurile cu Ungaria, nu vom pune accent decît pe partea fizică pentru că am observat în disputele cu norvegiencele că nu sîntem încă puşi la punct. Fetele oboseau mult prea repede", a declarat secundul Dumitru Muşi.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”

Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează