Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 16 noiembrie 2015 00:00
Conducerea Coronei Brașov a decis ca echipa de handbal să joace ambele meciuri din turul 3 al Cupei EHF, contra polonezelor de la Pogon Szczecin, în deplasare. Au motivat, neoficial, decizia prin faptul că vor face economie în buget.
Suporterii au luat însă foc, nemulțumiți de faptul că nu-și vor putea vedea favoritele în cupele europene. Nici jucătoarelor nu le-a picat bine. "Am muncit un an întreg să jucăm în cupele europene și acum trebuie să evoluăm doar pe teren străin. Șansele de calificare scad, cum e și normal", au spus cîteva handbaliste brașovene.
Un trio formidabil: Dedu-Cartaș-Zamfir
Dar brașovencele le-au dat planurile peste cap conducătorilor clubului. S-au calificat în turul următor! Acum, altă bătaie de cap, alte cheltuieli suplimentare!
După ce sîmbătă, în primul meci, gazdele au scos in extremis o remiză, egalînd la 24, ieri, în al doilea meci, Corona nu le-a mai dat nici o șansă. Ardelencele au condus de la un capăt la altul. A fost 14-12 la pauză, iar în partea a doua diferența a crescut chiar și la 6 goluri!
Denisa Dedu a avut o prestație foarte bună între buturi, iar în ofensivă, Carmen Cartaş și Cristina Zamfir, fiecare cu cîte 7 goluri, au fost imposibil de oprit. Cartaș fusese omul meciului în primul joc, cînd a marcat 10 goluri.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat