SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE HANDBAL

EXCLUSIV Confesiune despre Cristina Neagu, în ziua în care România debutează la EURO 2020: „Visul ei e să câștige o medalie de aur” + de ce e importantă în vestiar

Cristina Neagu e jucătoarea în care românii își pun toate speranțele la acest turneu final. FOTO: Cristi Preda (GSP)
Cristina Neagu e jucătoarea în care românii își pun toate speranțele la acest turneu final. FOTO: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat joi, 03 decembrie 2020 03:30 / Actualizat joi, 03 decembrie 2020 13:48

România debutează astăzi la Campionatul European de Handbal Feminin din Danemarca. La fel cum s-a întâmplat în ultimii ani, speranțele românilor stau în Cristina Neagu, handbalistă desemnată de patru ori cea mai valoroasă jucătoare a lumii.

Invitată recent la GSP Live, fosta handbalistă Oana Manea (35 de ani), cea care a cucerit bronzul alături de naționala României la Campionatul European din 2010, a vorbit despre importanța prezenței Cristinei Neagu (32 de ani) în lotul „tricolorelor”. Oana Manea subliniază calitatea de lider a lui Neagu și afirmă că visul acesteia este câștigarea unei medalii de aur cu naționala de handbal feminin. 

Oana Manea: „Cristina Neagu știe să strângă echipa în jurul ei”

„Fetele întotdeauna își doresc să facă o figură frumoasă, fie că e Mondial, fie că e European. În special mă refer la Cristina Neagu. Visul ei e să ia o medalie de aur alături de naționala României. 

E genul de om care știe să strângă echipa în jurul ei și cred că asta contează foarte mult. Cristina Neagu îmi transmitea o emoție foarte puternică doar privind focusarea ei înainte de meciuri. Nu doar mie, asta simțeau și celelalte jucătoare. Cu toate că nu pare, este un om foarte glumeț, aduce bună dispoziția în echipă”, a declarat Oana Manea, la GSP Live. 

2 medaliia câștigat Cristina Neagu alături de naționala României: bronz la Mondialul din 2015 și tot bronz la Europeanul din 2010

6 Campionate Europeneare Cristina Neagu în palmares

EXCLUSIV Confesiune despre Cristina Neagu, în ziua în care România debutează la EURO 2020: „Visul ei e să câștige o medalie de aur” + de ce e importantă în vestiar
Cristina Neagu e „motorul” echipei naționale

Cristina Neagu se cunoaște cel mai bine, își cunoaște fizicul. Într-adevăr, are nevoie de pregătire, de antrenamente. Ea a fost depistată pozitiv, a stat 14 zile în izolare și îți pierzi foarte mult din pregătire când se întâmplă asta - Oana Manea, despre Cristina Neagu

E clar că avem o echipă destul de neexperimentată la acest CE, nu trebuie să ne ascundem după degete. Cel puțin centrul apărării va fi format din fete care au jucat puțin sau deloc pe acea poziție. Va fi o sarcină dificilă, dar mergem la drum cu ce avem, cu încredere. Vom încerca să ne încurajăm una pe cealaltă și să formăm un grup cât mai unit pentru a suplini absențele și carențele pe care le avem în acest moment - Cristina Neagu, înainte de startul Campionatului European

Programul României la Campionatul European de handbal feminin:

  • 3 decembrie, ora 19:00: România-Germania (Digisport, Telekom, LookSport)
  • 5 decembrie, ora 17:00: Polonia-România
  • 7 decembrie, ora 21:30: România-Norvegia

Programul zilei de azi la Euro 2020

  • 19:00: România-Germania (Digisport, Telekom, LookSport
  • 19:15: Rusia-Spania 
  • 21:30: Norvegia-Polonia 
  • 21:30: Suedia-Cehia

Lotul României pentru Campionatul European de handbal

Denisa DeduPortarCSM București
Iulia DumanskaPortarPodravka Koprivnica
Ana Maria MăzăreanuPortarGloria Bistrița
Alexandra DindiliganExtremă stângaHC Zalău
Ana Maria IuganuExtremă stângaGloria Bistrița
Nicoleta DincăExtremă stângaGloria Bistrița
Cristina NeaguInter stângaCSM București
Andreea PolocoșerInter stângaMinaur Baia Mare
Eliza BuceschiCentruRapid București
Ana Maria ȚicuCentruSCM Craiova
Cristina LasloCentruMinaur Baia Mare
Andreea PopaCentruMinaur Baia Mare
Laura PopaInter dreaptaRapid București
Ana Maria SavuInter dreaptaSCM Craiova
Sonia SeraficeanuExtremă dreaptaMinaur Baia Mare
Lorena OstasePivotCSM Slatina
Alexandra SubțiricăPivotGloria Buzău

Citește și alte știri despre naționala de handbal feminin:

CAMPIONATUL EUROPEAN DE HANDBAL FEMININ. Cine e Germania, adversarul României de azi? Nu ne-a mai bătut de 7 ani la un turneu final!

România la EURO 2020. Selecționerul Bogdan Burcea: „Celelalte jucătoare trebuie să se apropie de Cristina Neagu ca valoare”

Ce a spus Cristina Neagu înainte de startul Europeanului din Danemarca: „E clar, să nu ne ascundem după degete!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează