VIDEO Cristina Neagu, noi mărturisiri: „Eram vânătă în fiecare zi, era foarte greu fizic” + Cum s-a schimbat handbalul, ce mănâncă și cum se odihnește: „Merg cu perna mea de acasă peste tot”

Cristina Neagu a mai pus o steluță în desfășurătorul ultimelor luni ale carierei. Le numără cumva mecanic, aceste luni în care vrea să dea totul, astfel încât, atunci când va păși dincolo de parchet la capăt de sezon, să poată trage linia și să respire liber.

Duminică, 5 ianuarie, a disputat meciul final în Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași din Brașov. Adică acolo unde pentru ea a început traseul serios, dur și strălucitor, în handbalul competitiv, când încă nu împlinise 18 ani.

Echipa sa, CSM București, a învins dramatic, 33-32, în fața gazdelor de la Corona Brașov, iar Neagu a înscris 8 goluri din 13 aruncări, fiind principala marcatoare. Apoi a primit un buchet de flori din partea Aureliei Brădeanu, fostă coechipieră la Oltchim și la „națională”, acum în conducerea team-ului de sub Tâmpa.

În holul arenei așteptau sute de persoane, între ele mulți copii, pentru a obține o poză cu Cristina, o semnătură pe tricoul favorit sau o ilustrată cu autograful ei. I-a mulțumit pe toți, zâmbind, deși abia părăsise terenul de câteva minute.

Peste încă o oră, s-a prezentat la o altă întâlnire specială, cea moderată de Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea la Cinema City, în cadrul seriei sprijinite de BRD, unul dintre sponsorii interului stânga. „De neoprit, mereu înainte”, sub această deviză, Neagu a participat pe 23 decembrie 2024 la o asemenea întâlnire la Rm. Vâlcea.

Acum a venit rândul Brașovului, pentru a marca ultimele ei meciuri în orașele din România unde a evoluat ca parte dintr-o echipă.

Liga Florilor

Dincolo de rivalitate » Imagini superbe surprinse la Brașov: Cristina Neagu a stat zeci de minute la autografe

Cristina Neagu: „Am nevoie de vreo 40 de minute să-mi fac toate bandajele și de vreo 15 să le dau jos”

Un lucru este sigur pentru Cristina Neagu: nu va da înapoi de la decizia anunțată anul trecut, aceea a retragerii din activitate la finalul sezonului de față.

„Nu, chiar spuneam mai devreme. Mai bine să mă plângă lumea, între ghilimele, decât să strige după mine: «Hai, nu te mai lași odată?»”, a punctat cu umor, fațetă poate mai puțin cunoscută a ei, pe care avea s-o reveleze de-a lungul întâlnirii care a durat puțin peste o oră.

„Chiar dacă oamenii poate sunt supărați sau triști că o să mă retrag din activitate, e totuși un sentiment plăcut să văd dragostea asta din partea lor decât să se gândească: «Hai, nu te mai retragi odată?, că ai 36 de ani»”, a subliniat.

A întărit apoi fermitatea hotărârii luate și faptul că nu e regretă. „Absolut deloc. E o decizie luată cu mult timp în urmă. Mi-am setat-o bine mental, încerc să mă bucur de fiecare zi”, a spus Neagu, ducând apoi discuția spre latura fizică, mult încercată de-a lungul carierei. „Am nevoie de vreo 40 de minute să-mi fac toate bandajele și de vreo 15 să le dau jos. Adică la modul ăsta sunt zi de zi, zi de zi, nu e chiar simplu”, a asigurat.

„Ligamentul tot rupt la cot?”, a fost întrebată. „Ei, crezi că m-am operat înainte de Crăciun?”, a răspuns, râzând. „Da, și mă doare... Dar cu toate astea, încerc să mă bucur de fiecare zi. Mă gândesc că mai am cinci luni. A început cumva numărătoarea asta inversă și îmi doresc să fiu cât de cât sănătoasă, să pot să fiu pe teren la fiecare meci, asta e important pentru mine”, a rotunjit ea ideea.

Atât la Rm. Vâlcea, dar mai ales la Brașov, tribunele au fost pline. Susținere fără limite pentru echipa locală, dar și dorința de a o mai vedea jucând încă o dată pe Neagu înainte de retragere. O senzația împărțită pe parcursul partidei, apoi respect și admirație pentru cea care a fost declarată de 4 ori în carieră Cea mai bună handbalistă a anului de IHF.

„În momentul ăsta, chiar mă bucur de tot ceea ce primesc și, repet, le mulțumesc oamenilor că vin să mă vadă și pe mine, vin să-și vadă și echipele favorite, și rivalitatea asta. Dar vin să mă vadă și pe mine și chiar e un sentiment mișto, să-i spun așa. Mă simt iubită, mă simt apreciată și mă simt foarte bine să simt lucrurile astea”, a accentuat ea.

+5 FOTO

Cristina Neagu: „I-am zis: «Cred că pentru mine o să se oprească de câteva ori»”

Apoi a vorbit despre cum a venit la Brașov și ce a reprezentat acea perioadă de început pentru cariera ei. Se întâmpla în 2006, când încă nu împlinise 18 ani, însă nu a fost ceva spontan. Fusese deja remarcată pentru calitățile ei și avea oferte și de la Brașov, și de la Oltchim.

„Îmi aduc aminte că vorbisem cu doamna Tîrcă de mai multe ori de când aveam eu vreo 15 ani și tot îmi spunea: «Hai, vino, hai, vino» și la un moment dat mi-a zis: «Vezi că trenul trece o singură dată prin gară»” și i-am zis: «Cred că pentru mine o să se oprească de câteva ori»”, a rememorat ea dialogul cu Mariana Tîrcă, o mare jucătoare a României în anii 1980-1990, devenită apoi antrenoare.

„Voiam să am mai multă răbdare, pentru că știam că la nivel de seniori era mult mai greu și din punct de vedere fizic. Eu eram așa, un pic mai firavă, eram slăbuță, nu eram foarte înaltă și antrenoarea mea mă sfătuia să mai stau un an totuși, să nu mă duc de la 15-16 ani, că o să mă accidentez, o să fie greu”, a amintit-o Cristina pe prima ei antrenoare, Maria Covaci.

„Și a avut dreptate, că nici n-am ajuns bine la Brașov, după trei luni am făcut entorsă la piciorul drept, la care mă bandajez până și astăzi. Am luat oricum o decizie foarte bună să vin la Brașov în detrimentul Olchimului în momentul ăla, pentru că îmi doream foarte mult să joc și aveam această promisiune. Ăsta era de fapt cel mai important lucru pentru mine, să joc. Nu voiam să vin la o echipă mare și să stau pe bancă, era important să joc, să-mi demonstrez valoarea, lucru pe care l-am și făcut mai târziu și a fost o decizie inspirată”, a repetat ea.

„Nu toată lumea te primea cu brațele deschise”

Pornind de la temerile legate de fizic și de duritatea jocului, cum a fost pentru ea acomodarea la o echipă de senioare, în acel moment campioana României, când încă era o adolescentă? Neagu a confirmat din prima că a simțit o diferență mare față de ceea ce experimentase la junioare.

„Noi făceam apărare avansată la Brașov, 3-2-1. Eram vânătă în fiecare zi, efectiv, eram bătută la propriu la antrenament, nu intenționat, normal, dar era foarte greu din punct de vedere fizic. Mi-a luat ceva timp să să mă obișnuiesc cu nivelul ăsta și cu ritmul. Nu mi-a fost ușor”, a subliniat.

„Erau tot felul de răutăți. Așa era înainte. Nu toată lumea te primea cu brațele deschise. Am avut tot felul de colege mai răutăcioase, unele mai bune, care îmi spuneau: «Hai, lasă-le pe astea în pace, tu vezi-ți de treaba ta». În momentul în care mi-am demonstrat valoarea, atunci totul s-a așezat așa cum a trebuit. Toată lumea m-a primit bine și am început să joc. Și n-am mai avut astfel de probleme”, a dezvăluit Cristina Neagu.

„Acum sunt patru pase, practic în patru pase nu faci mai nimic”

Între timp, handbalul, întâi masculin, urmat curând și de cel feminin, a devenit mult mai rapid, mai agresiv, chiar cu accente violente pe alocuri. O schimbare vizibilă, majoră, petrecută în câteva decenii și pentru care medaliata cu bronz mondial și european are o explicație. Dureroasă pentru ea, dar logică.

„Oamenii vor să facă sportul mai spectaculos, mai rapid, mai plăcut ochiului. Și s-a transformat așa sau se transformă cumva într-un handbal masculin. Foarte mult bazat de fizic, mai puțin tehnic sau tactic, combinații și alte lucruri”, a descris ea situația actuală.

„Efectiv, dacă te antrenezi bine, ești puternic, faci depășire unu la unu și cam așa s-a transformat handbalul. Mie, personal nu, nu-mi place stilul ăsta, nu mi-a plăcut niciodată. Mi-a plăcut să stau departe de poartă și să arunc de la distanță, să nu mă lovească toată lumea, dar ca să devină un sport mai spectaculos, mai urmărit, să se investească mai mult, s-au schimbat și regulile, tot în sensul ăsta”, a adăugat.

+35 FOTO

„Înainte, imaginați-vă că pasivul era la latitudinea arbitrilor și de când ridicau mâna puteau să te mai țină încă 30 de secunde în atac. La un moment dat s-a schimbat regula, la pasiv au fost șase pase, acum sunt patru pase, practic în patru pase nu faci mai nimic”, a subliniat Neagu.

Pentru copiii care se îndreaptă spre handbal, asemenea perspectivă poate fi dură, chiar descurajantă. Dacă aleg însă să-și urmeze visul, ar trebui să acorde atenție unor aspecte care sunt importante încă de la începuturi. „Să aibă grijă de corpul lor. Ăsta e cel mai bun sfat pe care pot să-l dau”, le-a transmis fostul căpitan al naționalei.

„În momentul în care simt dureri, simt ceva, să se oprească, să meargă să ceară ajutor specializat. Să învețe despre nutriție, să învețe cum să mănânce, să învețe cum să se încălzească, cum să facă exerciții de prevenție. Lucrurile astea sunt foarte importante la nivel de copii și juniori”, a repetat ea.

Cred că sunt lucruri pe care aș putea să le povestesc. Unele chestii care au apărut în presă și care nu sunt adevărate. Și eu am versiunea mea. Sunt anumite lucruri, nu neapărat grave, dar pe care doar eu le-am știut și știu cum s-au desfășurat momentele respective – Cristina Neagu

„Mai mănânc și prăjituri”

Pomenind despre nutriție, cum tratează Cristina Neagu acest aspect? „Ce mai rău e să mănânci mâncare din asta, fast-food. Asta ar trebui evitată aproape cu orice preț. Mâncarea făcută în casă, zic eu, e mult mai ok. Bine, îți dai seama că ar trebui evitate și prăjelile cât de cât”, au fost primele lucruri pe care le-a spus.

„Acum, eu nu sunt nutriționist și am fost oricum genul de sportivă care de multe ori a zis: «Vreau să hrănesc și sufletul». Mai mănânc și prăjituri. Cred că cel mai important lucru este să existe un echilibru în tot ceea ce facem. Sunt și zile, sunt sărbători, zile de naștere în care poți să mănânci și tort, și cartofi prăjiți, dar după aia restul săptămânii să mănânci cât de cât sănătos”, a sintetizat.

Până la urmă, atleții nu sunt roboți. Poate Cristiano Ronaldo ar fi un fel de robot, da, și se vede la vârsta pe care o are și cum joacă, și cum arată. Dar este vorba despre echilibrul ăsta pe care trebuie să-l avem – Cristina Neagu

„Merg cu perna mea de acasă peste tot”

Odihna joacă, de asemenea, un rol important în viața unui sportiv, indiferent că este unul de elită sau aflat la început de drum. „În general, încerc mă dorm în jur de ora 23:00. Și cu vârsta înveți mai multe chestii pe parcurs. Când ai 15 ani, 20 de ani tot mai merge așa și de la sine, corpul reacționează diferit. Corpul meu nu mai reacționează la fel dacă nu mă odihnesc bine. Eu zic măcar opt ore de somn”, a recomandat Cristina.

„În ultimii ani am început să urăsc deplasările, să urăsc hotelurile. Da, știi cum e fiecare hotel. Perna tare, salteaua tare, nu te odihnești cum trebuie. Eu merg cu perna mea de acasă peste tot, e un lucru foarte important pentru noi, să ne odihnim cum trebuie”, a subliniat ea.

Nu știu dacă menajat e neapărat cuvântul potrivit, dar când lucrurile merg bine pentru echipă, nu țin neapărat să mă duc să am 10 acțiuni la rând. Adică sunt OK și cu o pasă, și cu un sfat, și cu o idee de joc. Atunci când e mai multă nevoie, încerc să iau lucrurile un pic mai mult pe cont propriu – Cristina Neagu

Cum a reacționat când i s-a pus supranumele „Messi al handbalului”

Oamenii au găsit de-a lungul anilor porecle laudative, comparații onorante pentru sportivii favoriți, iar pentru Neagu cea mai sonoră a fost cea asociată cu Lionel Messi, cel care este de două decenii starul naționalei Argentinei.

„Inițial, m-a supărat treaba asta. Am zis că eu nu sunt Messi, sunt Cristina Neagu și vreau să-mi fac un nume, dar după aia m-am obișnuit și cu apelativul acesta. Până la urmă e o comparație care mă onorează. Ar fi absurd să spun că nu este așa. Messi este un sportiv extraordinar, pe care eu îl apreciez foarte tare”, a explicat ea.

În timp, dar în special în anii recenți, prolificul inter stânga a reușit câteva recorduri importante, între care cel de cea mai bună marcatoare din Liga Campionilor, ea doborând în octombrie 2024, cu 1.155 de goluri la momentul respectiv, reperul stabilit de Jovanka Radicevic. Este ceva ce a urmărit de-a lungul carierei?

„Nu, nu am căutat lucrurile astea”, a asigurat ea. „Au venit cumva de la sine și mă gândesc, oricum, am avut atâția ani în care am fost accidentată și nu am putut să joc și am avut după aia nevoie și de perioade mai lungi de timp, ca să poți să revii la cel mai înalt nivel. Adică nu e chiar atât de ușor. Ai stat un an pe margine și după un an vii și joci ca și când nu ai fost accidentat. E un lucru destul de dificil”, a adăugat.

Cred că aș fi putut să înscriu și mai multe goluri dacă nu aveam aceste accidentări și dacă prindeam cumva ritmul ăsta al handbalului de astăzi. Mi-am dorit foarte mult să câștig trofee cu echipele la care am jucat. Lucrul ăsta contat cel mai mult pentru mine – Cristina Neagu

„Ești nebună, ai aceleași clame de păr”

Dialogul a virat apoi spre o notă mai amuzantă, la care handbalista a contribuit cu umor, dar și cu discreție: subiectul ritualurilor sau superstițiilor.

„N-aș putea să spun că am superstiții, dar uite, am aceleași clame de păr, de ani zile, îmi spun colegele: «Ești nebună, ai aceleași clame de păr», clamele astea pentru copii și joc cu ele, dar nu neapărat ca o superstiție. Efectiv, le țin acolo, în portofel, pe alea le iau la antrenament, pe alea le iau la meci. Nu am așa, ceva foarte important”, a povestit ea, amuzată.

La intrarea pe teren păsește cu dreptul, dar „dacă se întâmplă să intru cu stângul, nu mă gândesc nicio secundă la treaba asta”. În schimb, întorsul din drum înaintea unui meci nu îi pică bine. A amintit însă, refuzând să facă nominalizări, că a avut coechipiere la echipa națională care derulau ritualuri precise. „Erau colege care jucau cu bustierele invers... Unele aveau foarte multe chestii și ziceam: «Dar cum să ții cont de toate?» Că eu aș uita. Eu am trei clame, acolo. Pe alea le iau și le pun. Cum să ți le amintești? Mă distram, da”, a istorisit cu umor.

De-a lungul anilor, în special mai recent, a experimentat și ceva mai multă adversitate sau ostilitate din partea galeriilor echipelor adverse. Cum a răspuns?

„Am încercat să rămân concentrată pe ce aveam eu de făcut și să ascult mai puțin publicul, deși în sală e mai greu decât pe stadion. Oamenii sunt mult mai aproape de teren, dar am rămas focusată pe ce aveam eu de făcut și până la urmă a trecut și perioada aia, m-am împăcat cu toată lumea”, a enumerat Cristina.

„Eu încerc să ripostez pe teren, acolo cred că e mai important. Dar când jucăm așa, în săli în care avem această adversitate, noi, ca echipă, chestia asta pe mine mă motivează. Îmi place mult mai mult să joc în momentul ăla decât într-o sală așa, mai liniștită”, a completat.

„Când ești bun și câștigi, lumea te pune pe un piedestal imediat”

Simpatia publicului, în cazul multor sportivi importanți, evoluează într-o formă de idolatrie. Întrebată de Radu Paraschivescu dacă ea crede că e mai ușor să te transformi în idol într-un sport individual sau într-un sport de echipă, Cristina s-a gândit înainte de a-și elabora răspunsul.

„În sportul individual, când greșești, ești singur. Când ești bun, ești bun tu. La sportul de echipă, nu depinde doar de tine. Poți să ai o zi foarte bună și să nu te ajute echipa. Sigur, există și reversul, să ai tu o zi mai slabă și să te ajute echipa. Vreau să cred că am avut o constanță destul de bună de-a lungul carierei mele și am ajutat de mai multe ori echipa decât invers. Dar nu știu cum ajungi mai ușor idol... chiar nu știu. Că e simplu, în sportul individual, dacă nu câștigi, nu ești niciun fel de idol. Dar pe de altă parte, când ești bun și câștigi, lumea te pune pe un piedestal imediat. Cred că totuși e mai greu în sportul de echipă să ajungi”, e concluzia la care a ajuns.

La final, Neagu a răspuns întrebărilor din public, toate adresate de copiii care, cu vocile lor de clopoței, vorbindu-i cu dumneavoastră, i-au adus zâmbete pe chip. De la primul puști, care i-a spus: „Felicitări pentru carierea dumneavoastră, sunteți o mare handbalistă pentru mine, vă respect și am o întrebare. Dacă îmi permiteți, cine v-a susținut din familia dumneavoastră să jucați handbal?”.

„Da, e o întrebare bună”, a răspuns Cristina. „Eu am mers la handbal cam fără să știe părinții mei pentru o perioadă bună de timp și când și-au dat seama că îmi doresc foarte mult să joc handbal, m-au susținut amândoi”, a adăugat. „Dar și-au dat seama că e serioasă treaba când am apărut pe prima pagină a unui ziar și au zis: «E fata noastră!»”.

Să fii căpitan de echipă? Vine și cu anumită responsabilitate. Trebuie să aduni echipa în jurul tău și să ajuți în momentele care contează cu adevărat. Căpitanul de echipă nu înseamnă doar o banderolă pe mână și atât. Îmi place lucrul ăsta și mă onorează și îmi doresc această responsabilitate – Cristina Neagu

După ce mă retrag, prima oară o vreau să stau departe de sport, să am o perioadă de pauză, de liniște și sincer, nu știu dacă o să mai vin aproape de sport. Nu știu ce va fi pe viitor. Aș vrea să fac ceva altceva, să găsesc altceva, să-mi placă și să fie așa, și amuzant, și mai puțin stresant – Cristina Neagu

Spre final, a primit și întrebarea dacă a vrut vreodată să renunțe la handbal. „Niciodată. Nici nu mi-a trecut prin minte, nicio secundă, nici în timpul accidentărilor. Niciodată. Am iubit handbalul mai mult ca pe orice”, a subliniat Neagu.

Mai are cinci luni de jucat, de înscris goluri, de primit aplauze, de căutat o ultimă performanță a carierei. A lăsat însă la întânirea de la Brașov o idee de moștenire pentru viitor.

„Vreau să rămân în memoria oamenilor ca un model de urmat, ca o sportivă care și-a lăsat de fiecare dată sufletul pe teren și a inspirat prin ambiție, prin pasiune și prin dragostea pentru sport pe care arătat-o de fiecare dată”. Aproape un refren al marilor sportivi. Inclusiv Cristina Neagu.