Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 20 mai 2021 21:45 / Actualizat joi, 20 mai 2021 22:53
CSM București și-a învins a doua oară în acest sezon rivala din Vâlcea, 32-26. După doi ani în care au suferit în fața oltencelor, „tigroaicele” și-au recăpătat coroana. Titlul e ca și acontat
CSM București s-a impus, la Sf. Gheorghe, în derby-ul Ligii Naționale cu 32-26 în fața marii rivale din Vâlcea. Întâlnirea mai avea miză doar pentru oltence, care sperau într-un pas greșit al Minaurului și astfel să ajungă pe locul 2.
CSM București se îndreaptă cu pași siguri spre al cincilea titlu de campioană, dar echipa lui Adi Vasile își dorea să le mai învingă încă o dată pe oltence. Neagu și compania nu au uitat suferințele îndurate în ultimii doi ani, atunci când Vâlcea a fost regină în România.
Neagu și Pintea on-fire
CSM a început meciul cu un uluitor 4-0, vâlcencele fiind năucite parcă de acest start. Ușor-ușor însă, Vâlcea a reintrat în joc, a egalat la 7 și chiar a luat conducerea, 9-8. Numai că perioada bună a vâlcencelor nu a durat prea mult.
Avându-le în teren pe Neagu și Pintea, de neoprit, bucureștencele au trecut din nou în față și nu au mai cedat inițiativa. Oltencele au fost mai mereu cu 2-3 pași în urmă, au încercat să iuțească jocul, să le surprindă pe adversare pe extreme, numai că au ratat enorm și au făcut foarte multe greșeli neprovocate.
După 17-13 la pauză, CSM s-a distanțat și mai mult la 6, 7 și chiar 8 goluri diferență. Au mai fost câteva momente în care elevele lui Florentin Pera au dat semne de relansare, dar unele tardive, sporadice. Adi Vasile a avut chiar posibilitatea pe final să schimbe câteva dintre titulare, dar nici așa Vâlcea nu a mai avut nimic de făcut.
Superioritate clară a CSM București, care a dominat un sezon atipic, cu multe etape concentrate pe perioade scurte de timp. Vâlcea a plătit tribut subțirimii lotului, dar a avut și ghinionul ca pe început de sezon să aibă aproape toate jucătoarele infectate cu coronavirus. A profitat de acest lucru și Minaur Baia Mare care va termina clar sezonul pe locul 2, cu oportunitatea participării în grupele Ligii Campionilor. Se așteaptă un wild-card din partea Federației Europene de Handbal
CSM București 32: Neagu 10, Pintea 9, Omoregie 4, Lazovici 3, Bazaliu 2, Moisă 2, C. Martin 1, Cvijici 1. Antrenor: Adi Vasile
SCM Rm. Vâlcea 26: Liscevici 8, Glibko 6, Aardahl 2, Elghaoui 2, M. Lopez 2, Florica 2, M. Gonzalez 2, Fraga 1, Nikolici 1. Antrenor: Florentin Pera
CSM București, la două meciuri de titlu
CSM București poate câștiga titlul matematic duminică, la Sf. Gheorghe. Bucureștencele trebuie să învingă sâmbătă Măgura Cisnădie și duminică pe Universitatea Cluj. Clujencele sunt singurele care au reușit să nu piardă în acest sezon cu echipa bucureșteană. Ultimele trei etape care se vor disputa la București nu mai au nicio importanță pentru CSM, dar "tigroaicele" și-au stabilit drept obiectiv să câștige titlul în acest an neînvinse.
- CSM București 70p
- 2. Minaur Baia Mare 61p
- 3. SCM Rm. Vâlcea 57p
Cristina Neagu, 48 de goluri cu Vâlcea
CSM București și SCM Rm. Vâlcea s-au întâlnit de 5 ori în acest sezon, iar bucureștencele au condus cu 3-2 la meciurile directe. Cristina Neagu a reușit însă cifre considerabile cu echipa olteană. A marcat 48 de goluri în cele 5 partide: 7 în finala Cupei României, 7 în meciul tur de la Sf. Gheorghe, 24 în dubla din Liga Campionilor, din "optimi", și 10 azi, tot la Sf. Gheorghe. O medie de aproape 10 goluri pe meci pentru interul stânga.
Cred că noi am fost echipa mai bună, am jucat mai bine pe faza de apărare și scorul putea să arate și mai rău pentru Vâlcea. Cred că am pus o mână pe titlu și am dovedit că suntem cea mai bună echipă în acest sezon. Sper să terminăm acest campionat neînvinse și sănătoase
- Cristina Neagu
Pera a contestat delegarea arbitrilor
Florentin Pera, antrenorul vâlcencelor, a protestat de multe ori, pe parcursul partidei, la deciziile celor doi arbitri din Constanța, Ionuț Cazan și Gesur Suliman. Aceștia au lăsat jocul mult prea dur pe cele două semicercuri, câștig de cauză având echipa cu jucătoare mai puternice, CSM București.
"Cred că putea fi evitată delegarea celor doi arbitri din Constanța, care ne-au arbitrat și în sezonul trecut, când au greșit în favoarea CSM-ului, la fel cum au făcut și azi. Mi-au dat dreptate și oficialii jocului, la fiecare fază contestată, dar pe noi ce ne mai încălzește? Vina pentru înfrângere ne aparține însă în totalitate. Trebuie să fiu corect și să spun că CSM București a fost echipa mai bună în acest sezon și merită titlul", a declarat Pera. Vâlcea a ratat în sezonul viitor participarea în grupele Ligii Campionilor, acolo unde a fost în ultimele două sezoane, dar va merge direct în grupele EHF European League.
Rezultate etapa a 25-a în Liga Națională
- Gloria Bistrița - Cluj 28-22
- CSM Galați-Activ Ploiești 29-27
- Minaur Baia Mare- SCM Craiova 28-21
- Rapid București-Dacia Mioveni 36-21
- Dunărea Brăila-Măgura Cisnădie 27-30
- HC Zalău-Gloria Buzău 23-25
VIDEO Cristina Neagu se gândește la retragere: „Ar fi bine să fac o pauză! Mă gândesc să mă apuc de antrenorat!”
Citește și:
S-au stabilit primele echipe din Final Four-ul Ligii Campionilor, la masculin!
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro