Articol de Marian Ursescu - Publicat sambata, 09 noiembrie 2019 14:11
Gheorghe Ionescu (76 de ani), fost selecționer al României, e revoltat de selecția făcută la lotul național. „Cum să nu le iei pe Chiper și Tîrcă la echipă? Înseamnă că ești incompetent!”, spune tehnicianul.
Trăiește ba în Olanda, ba în Statele Unite ale Americii, acolo unde viața i-a dus pe copiii săi. În România nu mai este legat decât de handbal, sportul pe care l-a slujit cu credință o viață întreagă.
Gheorghe Ionescu are 76 de ani și a fost antrenor la Oltchim, la Steaua, la CSM Ploiești, Minaur Baia Mare, Cetate Deva, Mureșul Tg. Mureș. A stat și pe banca naționalei României la Mondialul din 1995, dar a fost și selecționerul DR Congo la Mondialul din 2007.
Cu România a fost la câteva secunde de semifinale, dar Norvegia ne-a eliminat în „sferturi”. Ne-a sunat din Olanda, supărat pe selecția făcută de Tomas Ryde și Costică Buceschi. Crede că principalul vinovat e însă președintele Alexandru Dedu, cel care preferă „străini fără valoare în fața unor antrenori români care ar lucra cu sufletul”.
Grav bolnav, Ionescu a început să plângă în timpul dialogului telefonic cu GSP.
- Domnule Ionescu, de ce ne sunați?
- Sunt revoltat, domnule! Antrenorii ăștia sunt împotriva echipei României prin selecția făcută! Domnul Ryde nu cunoaște potențialul acestor jucătoare. Cum să nu le chemi pe Chiper și Tîrcă? Prima e o jucătoare încântătoare. Când eram antrenor la Ploiești, m-am dus personal la Bacău să vorbesc cu ea, să vină la noi. Cu ea și cu Burghel. Le-a luat Brașovul. Am urmărit cariera ei, are o aruncare incredibilă din extremă. Asta mică a lui Tîrcă, la fel. Domnule, e golgeterul campionatului și tu nu o chemi?
- Pe cine ați fi lăsat acasă în locul lor, dacă erați selecționer?
- Uite, vă spun ceva. Dacă aveam trei de Neagu pe inter stânga, tot aș fi luat-o pe Tîrcă. Pentru evoluția de mâine, de poimâine. Ea e viitorul, are 20 de ani. Fata asta poate fi traumatizată dacă vede scandalul iscat în jurul neconvocării ei.
- Dați-mi două nume, pe cine lăsați acasă?
- Nici nu știu cum o cheamă pe fata aia pe care a luat-o în locul lui Chiper.
- Seraficeanu!
- Da, Seraficeanu. Domnule, nu am nimic cu ea, dar nu are valoarea lui Chiper. Pe ea a luat-o Buceschi că e de la el de la club. Eu de câte ori m-am uitat la meciurile lor nu mi-a sărit în evidență. Pe Chiper imediat o remarci. Și la inter stânga, domnule, între Neagu, Tîrcă, Perianu, Bazaliu, le iau pe Neagu și Tîrcă, fără să stau pe gânduri. Dar mai erau și alte soluții. Puteau lăsa un centru, pe Pristăviță sau pe Zamfirescu, și așa nu o să joace.
„Incompetent la club, bun la națională!”
- Când dumneavoastră ați fost selecționer, v-ați asumat selecția făcută și ați răspuns pentru rezultat. Tot așa se va întâmpla și acum, nu?
- Cine să răspundă, Ryde? Păi, domnule, el își face bagajul și pleacă. Și pe noi ne lasă cu rușinea, cu necalificarea la Jocurile Olimpice. Ce credeți că-l interesează prea mult? Dar președintele Dedu e vinovat. Îl dă afară ca incompetent o echipă de club și-l ține el la națională. De ce? Uite, se vede la CSM București, de când a plecat el, că lucrurile merg mult mai bine.
- Domnule Ionescu, dumneavoastră unde ați văzut jucătoarele selecționate dacă trăiți în străinătate?
- Tot ce e transmis la TV, nu ratez nimic. Eu sunt bolnav după handbal, domnule! Anul trecut am venit din America la Campionatul European din Franța să susțin echipa națională a României. Federația nu m-a ajutat cu un bilet. Și acum mergeam în Japonia, dar am probleme grave de sănătate.
- Ce s-a întâmplat?
- Cancerul la oase avansează. (Plânge). Dar cât timp o să mai trăiesc, vreau să avem rezultate în handbalul ăsta. Că așa mi-am mâncat sănătatea. Îi plătesc avioanele lui Ryde ăsta, face naveta în Suedia, în loc să-l punem pe un român de-al nostru, să antreneze cu sufletul.
„Anul trecut spuneam că eu le rugam în genunchi pe Ungureanu și Manea să mai joace la națională. La fel aș fi făcut și acum cu Elisei și Curea. Ele sunt cele mai bune pe posturile lor. Prea repede renunțăm la valori”
„Dacă federația nu face ceva cu străinele, să impună un număr maxim de jucătoare. o să ne ducem la vale. O să ajungem ca la băieți. Rețineți ce vă spun, eu o să mor, dar ce declar rămâne. Și o să se zică, uite, moșul ăla a avut dreptate” - Gheorghe Ionescu, fost antrenor al naționalei României
5 titluri de campiona câștigat Gheorghe Ionescu ca antrenor: 4 cu Oltchim și 1 cu Mureșul Tg. Mureș