Articol de Adrian Jitea - Publicat vineri, 06 decembrie 2024 20:14 / Actualizat vineri, 06 decembrie 2024 22:09
România a învins Suedia, contrar tuturor așteptărilor, scor 25-23. Selecționerul Florentin Pera (45 de ani) crede că grupul actual nu are limite.
- România mai are două meciuri la Euro 2024. Duminică, de la 19:00, va înfrunta Ungaria, iar marți, de la 16:30, va juca împotriva Poloniei.
România a venit la Campionatul European cu un lot schimbat. Cristina Neagu, Crina Pintea și Eliza Buceschi s-au retras, în timp ce Cristina Laslo a fost îndepărtată din cauza relației pe care o are cu Florentin Pera. Selecționerul e sigur în acest moment că selecția a fost una inspirată.
VIDEO. Florentin Pera, după România - Suedia, surpriza Europeanului de handbal
„Visam! Întotdeauna am visat că echipa națională a României poate să performeze la cel mai înalt nivel. Mi-am asumat o reconstrucție, am dat credit jucătoarelor tinere, jucătoarelor care își doresc cu adevărat să lupte pentru echipa națională.
Am dat credit jucătoarelor care au potențial și care pun suflet pentru echipa României. Mi-am dorit enorm de mult să construiesc un grup unit, o familie, o atmosferă propice performanței.
Nimeni nu ne dădea nicio șansă. Am crescut de la un meci la celălalt. Prin unitatea grupului, prin ambiție, prin dăruire, printr-o pregătire bună am reușit să obținem niște rezultate mult peste așteptări.
Îmi felicit jucătoarele pentru că au fost unite, au fost disciplinate, au dat dovadă de caracter. Au luptat cu onoare și demnitate pentru România. Asta mi-am dorit. Pun suflet la fiecare antrenament și fiecare meci, aspect pe care am încercat să îl transmit și jucătoarelor.
Mă bucur că în ultimele două meciuri, cu unele dintre cele mai bune echipe din lume, Franța și Suedia, România a jucat un handbal extraordinar de bun. Toate aceste aspecte ne dau încredere în perspectiva a ceea ce ne-am propus, formarea unei echipe competitive care să ne califice la Jocurile Olimpice din 2028”, a spus Florentin Pera, imediat după victoria cu Suedia.
Florentin Pera: „Mi-a plăcut de Kelemen la antrenament”
Raluca Kelemen, aflată pentru prima dată pe foaia de joc la un meci de la turneele finale, a adus victoria României cu o serie de parade formidabile în final. Florentin Pera a explicat de ce a apelat astăzi la ea.
Sincer, chiar am vrut să o introduc pe Kelemen de la meciul cu Franța. Mi-a plăcut la antrenament, într-o formă bună, cu foarte multă ambiție. Astăzi chiar am fost inspirat, o decizie curajoasă. Nu jucase niciun meci la un Campionat European. O jucătoare care a stat în tribună la echipă de club. Azi a intrat și a făcut lucruri extraordinare.
Astăzi, toată echipa a luptat. Și-a adus aportul fiecare jucătoare. E una dintre cele mai importante victorii din ultimii 6 ani. Am bătut o echipă care an de an a fost în lupta pentru medalii. Am arătat că jocul bun din meciul cu campioana mondială Franța nu a fost întâmplător
- Florentin Pera
FRH a intrat pe site-urile de booking: „Vrem la Viena”
România și-a atins obiectivul, o clasare între primele 12 naționale. În actuala conjunctură, naționala „tricoloră” poate visa la mai mult. O clasare între primele 3 formații din grupă ar echivala cu o călătorie la Viena. Primele două clasate merg în semifinale, locul 3 joacă un meci de clasament.
Ne dorim să ajungem la Viena. Vom lupta cu tot ce avem noi mai bun pentru a ajunge acolo. Ar fi o performanță incredibilă. Dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Urmează două jocuri foarte complicate, primul cu Ungaria, echipa gazdă, cu rezultate foarte bune. Sala va fi plină, știți și rivalitate dintre Ungaria și România. Dar echipa e unită, atmosfera este excelentă. Visăm! Visăm la rezultate și mai bune, nu vrem să ne oprim aici. E începutul unei construcții și vom lupta până la ultima picătură de energie
- Florentin Pera
Clasamentul actualizat al grupei principale I de la Euro 2024:
Națională | Golaveraj | Puncte |
1. Franța | 96-70 | 6 |
2. Ungaria | 58-45 | 4 |
3. Muntenegru | 70-82 | 2 |
4. România | 75-80 | 2 |
5. Suedia | 81-62 | 2 |
6. Polonia | 47-68 | 0 |
Revine Seraficeanu!
Sonia Seraficeanu (27 de ani) s-a lovit în meciul cu Franța. Contra Suediei a lipsit, dar și-a încurajat colegele de pe margine. În aceste condiții, România s-a bazat pe o singură extremă dreapta. Oana Borș, la doar 21 de ani, a petrecut 60 de minute pe parchet!
Pera a oferit vești bune: „Sperăm ca Sonia să fie aptă la meciul cu Ungaria. Nu e nimic grav, dar astăzi nu a putut juca. Acestea au fost indicațiile medicilor”.
Sincer, de obicei nu prea iau time-out în superioritate și cu 5 minute înaintea finalului. Am luat o decizie bună, am dat un gol atunci, poate decisiv. Lupei a intrat bine, Bianca Bazaliu la fel, Sorina Grozav a avut o evoluție bună. Dar echipa câștigă! Eu asta am încercat, să construiesc o echipă unită, una care are puterea să se ridice din orice moment
- Florentin Pera
VIDEO. Rezumatul victoriei EPICE obținute de România în fața Suediei la Euro 2024
Programul și rezultatele grupei principale I de la Campionatul European de handbal feminin:
- 5 decembrie » Suedia - Polonia 33-25
- 5 decembrie » Franța - România 30-25
- 5 decembrie » Ungaria - Muntenegru 26-20
- 6 decembrie » Suedia - România 23-25
- 6 decembrie » Franța - Muntenegru 31-23
- 6 decembrie, ora 21:30 » Ungaria - Polonia
- 8 decembrie, ora 16:30 » Muntenegru - Polonia
- 8 decembrie, ora 19:00 » Ungaria - România
- 8 decembrie, ora 21:30 » Suedia - Franța
- 10 decembrie, ora 16:30 » România - Polonia
- 10 decembrie, ora 19:00 » Ungaria - Franța
- 10 decembrie, ora 21:30 » Suedia - Muntenegru