Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 20 decembrie 2019 15:26
Șansele naționalei feminine de handbal a României de a ajunge la Tokyo sunt acum și mai mici.
Federația Internațională de Handbal (IHF) a anunțat vineri gazdele turneelor preolimpice care vor avea loc între 19 și 22 martie, anul viitor.
Grupa a 3-a, din care face parte și România, a fost acordată Muntenegrului, echipa clasată pe locul 5 la ultimul Campionat Mondial.
Cum s-a acordat organizarea?
Toate echipele participante au făcut oferte scrise, din grupa României trei țări arătându-și disponibilitatea de a organiza turneele: Norvegia, România și Muntenegru.
A fost, cu alte cuvinte, o licitație fără strigare, iar Muntenegru a câștigat. Federația Română de Handbal a propus ca turneul olimpic să aibă loc la Cluj-Napoca, dar oferta nu a fost acceptată. IHF a anunțat că locația turneelor a fost stabilită în urma voturilor membrilor Consiliului IHF.
Celelalte două turnee preolimpice vor avea loc în Spania și Ungaria! Iată că Ungaria, care a reușit in-extremis calificarea la turneul preolimpic, ajutată fiind de Suedia, are acum șanse mari să ajungă la Tokyo, deși a terminat pe locul 14 Mondialul de la Kumamoto.
6 echipe sunt deja calificate la Jocurile Olimpice: Japonia (țara gazdă), Olanda (campioana mondială), Franța (campioana Europei), Angola (campioana Africii), Brazilia (campioana Americii), Coreea de Sud (campioana Asiei)
Grupele preolimpice
Grupa 1
Spania
Suedia
Argentina
Senegal
Grupa 2
Rusia
Serbia
China
Ungaria
Grupa 3
Norvegia
Muntenegru
România
Coreea de Nord
* primele două echipe se califică la Jocurile Olimpice de la Tokyo
** IHF stabilește locul de desfășurare a fiecărei grupe
*** meciurile au loc între 19 și 22 martie
Vezi și:
Între stabilitate și schimbare! Cum pregătesc jucătoarele din Top 10 WTA noul sezon


