Articol de Marian Ursescu - Publicat miercuri, 12 septembrie 2018 13:36
Steaua a pierdut marți seara al doilea meci în SEHA League, 17-24 cu campioana Croației, PPD Zagreb, echipă care participă în prima urnă valorică a Ligii Campionilor.
Bucureștenii au jucat foarte bine în prima repriză la Zagreb și au ținut aproape de puternicii lor adversari. Conduși cu 5-2, steliștii au egalat la 6 și gazdele au intrat doar cu un gol avantaj, la cabine: 9-8.
În partea a doua însă, croații au făcut instrucție cu românii. S-au desprins la 19-11, antrenorul Ovidiu Mihăilă a rulat tot lotul, iar victoria a fost una clară: 24-17. "În partea a doua am resimțit oboseala programului încărcat din ultima vreme. Cred că în condiții normale, diferența ar fi fost de doar două-trei goluri", a declarat după meci Ovidiu Mihăilă.
Principalii marcatori la Zagreb au fost Stefan Vujici și Javier Humet, fiecare cu câte 3 goluri marcate.
Steaua are 3 puncte din două meciuri în SEHA League, liga regională din Balcani, după victorie din prima etapă, 26-25 cu Tatran Presov. Românii vor juca joi, al treilea meci, urmând să întâlnească de la ora 18:15 pe Vojvodina Novi Sad (Serbia), meci ce se va disputa în Sala Polivalentă.