SPORTURI  »  HANDBAL  »  EHF EUROPEAN LEAGUE

SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut primul meci din EHF European League, dar s-a calificat în sferturi de pe primul loc

Ikast - SCM Râmnicu Vâlcea, ultimul meci din faza grupelor în EHF European League. Foto: Facebook
Ikast - SCM Râmnicu Vâlcea, ultimul meci din faza grupelor în EHF European League. Foto: Facebook

Articol de , - Publicat sambata, 22 februarie 2025 20:32 / Actualizat sambata, 22 februarie 2025 20:38

SCM Râmnicu Vâlcea a suferit prima înfrângere în EHF European League, fiind învinsă de Ikast cu 36-34 (18-17), chiar și așa echipa din România se califică în sferturi de finală de pe primul loc.

Înainte de ultimul meci din Grupa B a EHF European League, cel dintre Ikast și SCM Râmnicu Vâlcea, lucrurile erau clare. Echipa din România era pe primul loc, cea din Danemarca pe al doilea, ambele calificate în sferturile de finală ale celei de-a doua competiții europene intercluburi.

Ierarhia nu mai putea fi schimbată, Vâlcea având 9 puncte, iar Ikast 6. Poate la mijloc era vorba de o revanșă, Ikast fiind învinsă în meciul tur cu 27-26. Prima repriză a fost una extrem de echilibrată, niciuna dintre formații nereușind să se desprindă la mai mult de un gol. Fiecare acțiune primea un răspuns pe măsură. Julia Maidhof a fost cea care a deschis tabela la Ikast, punând-o pe SCM în avantaj.

SCM Rm. Vâlcea, primul eșec în European League

Pivotul Nataša Ljepoja a fost cea mai bună marcatoare a echipei antrenate de Rasmus Paulsen, cu trei reușite. Ikast a încheiat prima repriză în avantaj cu scorul de 18-17, Larke Nolsoe fiind cea care a marcat pentru formația daneză. Partea a doua nu a început sub cele mai bune auspicii pentru SCM, care a încasat patru goluri consecutive fără a marca măcar unul. Ikast conducea cu 22-17 în minutul cinci.

Douăsprezece minute mai târziu, Vâlcea reușea să egaleze, după ce suferise de mai multe ori în fața poții apărate de Emily Sando. De extrema stânga a venit egalarea grație reușitei lui Anniken Wollik, scorul devenind 27-27. A urmat din nou o căderea în jocul lui SCM Râmnicu Vâlcea, iar Ikast s-a distanțat din nou la trei goluri. Un time-out al lui Paulsen le-a dat încredere vâlcencelor, care au revenit la 30-29 datorită reușitelor Alicei Toublanc și Alicei Gogîrlă.

Ultimele minute au fost extrem de palpitante, portarul Diana Neagu a reușit să egaleze la 32 cu un gol din poartă în poartă. Mia Zschocke a ratat o acțiune importantă la 33-33 cu două minute înainte de final. S-a terminat 36-34, această înfrângere fiind prima pentru SCM în grupă, unde avea patru victorii și un egal.

Vâlcea a câștigat grupa și își așteaptă adversara

SCM Râmnicu Vâlcea își va afla adversara din sferturi de finală duminică, după ce se va juca ultimul meci din Grupa A, cel dintre Dunărea Brăila și Larvik (15:00).

Vâlcea se va duela cu echipa clasată pe poziția a doua, loc pe care îl ocupă acum Thuringer cu opt puncte, dar rezultatul partidei de la Buzău poate schimba clasamentul, Brăila având opt puncte, iar Larvik șase.

Marcatoare Ikast: Roberts 8, Lindqvist 7, Brandt 6, Hogseth 4, Bakkerud 4,  Nolsoe 4, Skogrand 2, Nielsen 1.

Marcatoare SCM Râmnicu Vâlcea: Maidhof 6, Zschocke 4, Wollik 4, Elghaoui 3, Necula 3, Ljepoja 3, Gogîrlă 3, Cholevova 3, Hagman 2, Toublanc 2, Neagu 1.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Ce am văzut în apă în dreptul Muntelui Athos... nu există!” » Un român înotător de cursă lungă, povești incredibile: „Simțeam că ceva nu e în regulă, dar când am ridicat capul am amuțit”

Alex Ciocan despre Tadej Pogacar: „Are un lucru care-l separă de ceilalți” + Povești amuzante din carieră: „Odată, am văzut o pată neagră care se apropia de mine prin pădure”


Comentarii (2)
moise  •  24 Februarie 2025, 12:15

Pe mine ce mă revoltă nu este că nu câștigăm tot în fiecare an, lucru pe care îl pretind unii, ci mă revoltă ipocrizia ceorl ce plâng banul public de parcă echipele de handbal feminin ar fi guvernul României. Banul public are săracu de el 3 părți: banii furați, banii pierduți prin incompetenta și banii care mai fac cate ceva. Care parte o plângeți ipocriți, mincinoși și farisei??!! Cea furata? De ce?! Pentru că nu puteți fura și voi?! Partea pierduta prin incompetenta?! Pentru că nu sunteți si voi in locurile încălzite de banul public?! Sau banii care mai fac și ei câte ceva din puținul care rămâne?! Voi care va faceți că plângeți după banul public ne puteți da exemplu din banii voștri personali de managementul corect?! Sau doar cereți de la alții ce voi nu ați putea vreodată să faceți? Bai fraților!!! 4 echipe din 5 (80%) din echipele românești de handbal feminin au promovat, unele strălucit, altele cu șansă, între cele mai bune echipe din Europa. Nu am verificat daca nu cumva suntem singura țară din Europa cu această performanță. Și voi o țineți tot cu bocitul banului public. In mintea strâmbă orice lucru drept sta strâmb. (Sf. Arsenie de la Prislop)

MaxiP  •  23 Februarie 2025, 01:47

A facut egal in primul meci, nu l-a pierdut. Era calificata dinainte de ultimul meci, nu s-a calificat "chiar si asa", stiau dinaintea meciului ca merg mai departe de pe primul loc.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează