Articol de Marian Ursescu - Publicat marti, 22 iulie 2008 00:00
Deşi România a nimerit în cea mai grea grupă la Euro 2008, "tricolorele" nu se sperie. "Ne batem la medalii", spun ele
În plină pregătire pentru Jocurile Olimpice de la Beijing, româncele şi-au aţintit privirea duminică seara spre tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European 2008, care va avea loc în Macedonia, între 2 şi 14 decembrie. Fiind repartizată în urna a patra valorică, pentru că nu a participat la ediţia anterioară din Suedia, România a nimerit în cea mai grea grupă, alături de Franţa, bronz european în 2006, Ungaria şi Danemarca, ultima campioană olimpică.
"E cea mai grea grupă, dar nu ne sperie. Bine că nu am nimerit cu Norvegia sau Rusia. În rest, pe Franţa, Ungaria şi Danemarca le-am tot bătut în ultimul timp", a declarat selecţionerul Gheorghe Tadici. Aurelia Brădeanu, interul stînga al reprezentativei, care evoluează în Ungaria, la Gyor, s-a amuzat cînd a auzit componenţa grupelor. "Iar cu Ungaria? Facem ce facem şi tot cu ele jucăm. Sînt adversari puternici, dar nu sînt de nebătut", a declarat Brădeanu.
România a participat pînă acum la şase din cele şapte ediţii ale turneelor finale continentale. Cel mai bun loc ocupat e poziţia a patra, în 2000, cînd Europenele au avut loc în România.
Întîlniri directe
România-Franţa
27-33 2005 amical
25-31 2005 amical
28-26 CM 2005
34-31 CM 2007
România-Ungaria
20-20 2005 amical
26-24 CM 2005
32-32 2007 amical
31-34 CM 2007
31-29 prel. JO 2008
27-25 2008 amical
28-28 2008 amical
România-Danemarca
28-28 2005 amical
33-29 CM 2005
25-24 2006 amical