Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 13 decembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 12 decembrie 2012 21:08
România poate termina pe poziţia a treia în grupă dacă va învinge Germania. Înfrîngerea le-ar putea plasa însă pe "tricolore" chiar şi pe ultimul loc.
După înfrîngerea cu Ungaria, România va juca azi, la Novi Sad, ultimul meci din Grupa Principală II contra Germaniei. E un meci hotărîtor pentru poziţia în clasament a "tricolorelor".
Dacă va învinge, România ar putea termina pe locul 3 în grupă şi va merge la Belgrad să joace pentru locul 5, contra formaţiei care va termina a treia în Grupa Principală I. În condiţiile unui eşec însă, România poate termina şi ultima în grupă şi va termina astfel Euro 2012 pe locul 11!
"Ne dorim, sigur, un loc mai bun. Va trebui să strîngem rîndurile şi să jucăm iarăşi cel mai bun handbal al nostru. Germania vine după un meci reuşit, contra Muntenegrului. Am jucat cu ele şi înainte de Europene, o dată le-am bătut noi, o dată ele. Ştim ce pot, formează o echipă puternică, evoluează în viteză. Va fi foarte greu să cîştigăm", a declarat căpitanul Cristina Neagu.
Dacă va termina pe locul 3 în grupă, România va continua competiţia la Belgrad, dacă nu, vineri se va întoarce acasă.
113 goluri a reuşit România pînă acum la Euro 2012, avînd un procentaj de reuşită de doar 47 la sută