Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 03 aprilie 2008 00:00
Roxana Gatzel reintră azi la Buzău şi se gîndeşte să prindă Jocurile Olimpice
Ghinioanele s-au ţinut scai în ultimul timp de Roxana Gatzel. Suspendată pentru şase luni deoarece a semnat în acelaşi timp şi cu FC Nurnberg, şi cu Oltchim Rm. Vîlcea, centrul "naţionalei" României a revenit pe teren cu o mare poftă de joc. La doar două luni însă după ce a intrat pe teren, în fianala Cupei României dintre echipa sa şi Rulmentul Braşov, Gatzel s-a accidentat grav, fiind operată de ligamente. Alte şase luni pe tuşă! A fost apoi doar rezervă la Campionatul Mondial din Franţa 2007, a jucat 30 de minute în două meciuri şi a suferit o ruptură musculară.
În 2008, Roxana spera să scape de probleme. Pe 8 ianuarie însă, tot într-un meci cu Rulmentul Braşov, o ciocnire cu Cosmina Damian a dus la o altă gravă accidentare. Gatzel a suferit o dublă fractură de radius la antebraţul drept! S-a operat, a strîns din dinţi şi a privit la televizor sau în tribună jocul coechipierelor. Azi însă, va reintra pe teren. "Vreau să o reintroduc în circuit. S-a antrenat normal alături de celelalte fete şi poate juca", a declarat Tadici, care va miza pe Gatzel în meciul cu HCM Buzău, din deplasare. Gatzel îşi doreşte să nu mai aibă şi alte ghinioane şi se gîndeşte că ar putea prinde chiar lotul olimpic la Beijing. "Tot ceea ce vreau acum e să fiu sănătoasă, să pot juca! M-am săturat să tot stau pe tuşă", a spus Roxana.
84 de zile au trecut de la ultimul joc al Roxanei Gatzel, contra Rulmentului Braşov

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat