Articol de Marian Ursescu - Publicat sambata, 09 decembrie 2017 08:48
Denisa Dedu, 23 de ani, portarul echipei naționale de handbal, a făcut radiografia meciului cu Cehia, din "optimi".
- Marian Ursescu, specialistul GSP în handbal feminin, este în Germania, de unde transmite cele mai interesante știri despre naționala României
"Am terminat pe primul loc grupa. Am muncit pentru asta. Și acum ne-a ieșit în cale Cehia. Nu trebuie să ne bucurăm, la prima vedere e un adversar convenabil, dar uitați-vă ce rezultate au făcut la acest Mondial. Și ce rezultate au fost!", a declarat Dedu.
"Și dacă era Norvegia, Ungaria sau Suedia, tot serios am fi pregătit meciul. Nici o echipă nu poate fi neglijată", a continuat Denisa.
Ea spune că e nevoie de fiecare sportivă din echipă, pentru că nu se poate merge departe cu doar câteva jucând. "Probabil că de aceea și Ambros le-a dat șansa altor fete să evolueze împotriva Franței, să le responsabilizeze. E nevoie de fiecare dintre noi".
Acum, când competiția a devenit una eliminatorie, nu mai e loc de greșeli. "Toată lumea vrea să meargă mai departe. Sunt foarte mulți factori care influențează parcursul. Dar eu am încredere în noi, în dorința noastră. O să tratăm foarte serios adversarul și, mai ales, ne vom dărui", a încheiat Dedu.
- Duelul dintre România și Cehia, din optimile de finală ale CM de handbal feminin, va avea loc luni, de la ora 18:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct la TV Telekom Sport .
"Acum începe o altă competiție pentru noi, la un alt nivel, mult mai ridicat. De acum orice minge e importantă, orice greșeală se vede. Pentru asta trebuie să fim mai pregătite ca niciodată. Dar totul depinde doar de noi. Am demonstrat în meciurile de până acum că putem face față oricărui adversar"
Ana Maria Popa (27 de ani), extremă stânga