SPORTURI  »  HANDBAL  »  EURO 2020

România și-a aflat adversarele la EURO 2020! Grupă foarte grea pentru „tricolore”! Cu cine debutăm pe 3 decembrie

România și-a aflat adversarele de la EURO 2020
România și-a aflat adversarele de la EURO 2020

Articol de - Publicat joi, 18 iunie 2020 12:30 / Actualizat joi, 18 iunie 2020 13:39

Astăzi a avut loc tragerea la sorți a grupelor Campionatului European de handbal feminin din 2020. România va face parte din Grupa D, una foarte dificilă, alături de Norvegia, Germania și Polonia. Este aproape aceeași grupă ca la Euro 2018, locul Cehiei fiind luat de Polonia.

  • Competiția se va desfășura în intervalul 3-20 decembrie, în Danemarca și Norvegia;
  • Vor fi 4 grupe de câte patru echipe. În Main Round se califică primele trei echipe din fiecare grupă.

Va fi a 14-a ediție a campionatelor continentale, una care este pusă însă, în acest moment, sub semnul incertitudinii din cauza pandemiei de COVID-19. Federația din Norvegia a anunțat că nu va putea organiza întrecerea dacă nu se va desfășura în tribune cu spectatori, pentru că altfel pierderile economice ar fi foarte mari.

Se speră însă ca până în luna decembrie măsurile să se îmbunătățească și să se joace din nou handbal cu tribunele pline.

A treia oară consecutiv cu Norvegia

România a fost în grupa capilor de serie la tragerea la sorți, alături de Franța, Olanda și Rusia. Ca de fiecare dată în ultimul timp, reprezentativa noastră nu a scăpat de Norvegia. De altfel, este a treia oară consecutiv la turneele finale continentale când România și Norvegia pică în aceeași grupă.

La ultimul European, România a reușit cea mai categorică victorie din istorie în fața nordicelor, la Brest „tricolorele" câștigând cu 31-23. A fost rezultatul care avea să propulseze România în semifinalele Euro 2018. În rest, Norvegia a învins la Euro 2014, în Ungaria, 27-19, și la Euro 2016, din Suedia, 23-21.

Norvegia este cea mai medaliată națională din lume în ultimii 15 ani. Nordicele au luat 7 medalii de aur la Europene, trei de argint și un bronz. Doar de la edițiile din 2000 și 2018 s-au întors cu mâna goală. Întâmplător sau nu, sunt exact edițiile la care au pierdut în fața României!

Au bătut viitoarea campioana mondială

Germania este între naționalele care au reușit calificări la toate turneele finale continentale de până acum. Nemțoaicele au însă o singură medalie, de argint, la prima ediție din 1994. La Mondialul din Japonia 2019, acolo unde echipa pregătită de olandezul Henk Groener a ocupat locul 8, Germania avea să învingă viitoarea campioană mondială, Olanda, 25-23. Tot la Euro 2018 s-au întâlnit România și Germania ultima dată. Neagu și compania au învins cu 29-24.

Polonia, amintiri neplăcute

Polonia pare, la prima vedere, cenușăreasa grupei de la Trondheim. Antrenată de un norvegian, Arne Senstad, Polonia a terminat pe locul 14 ultimul Campionat European. România nu prea are amintiri plăcute cu polonezele. 

„Tricolorele" au fost învinse la Mondialul din 2013, în Serbia, fiind eliminate din competiție, ratând astfel semifinalele. Ne-am luat revanșa în finala mică a Mondialului din 2015, când victoria a fost una la scor, 31-22.

Programul României la Euro 2020

  • 3 decembrie: România - Germania 
  • 5 decembrie: Polonia - România 
  • 7 decembrie: România - Norvegia

EURO 2020 » Grupele integrale

  • Grupa A: Franța, Danemarca, Muntenegru, Slovenia 
  • Grupa B: Rusia, Suedia, Spania, Cehia 
  • Grupa C: Olanda, Ungaria, Serbia, Croația 
  • Grupa D: România, Norvegia, Germania, Polonia

Grupa D, din care face parte România, se cuplează cu grupa C din care fac parte Olanda, Ungaria, Serbia și Croația. Primele două clasate în noua grupă de 6 acced în semifinale

Ultimele dispute cu adversarele

MeciTurneu
România-Norvegia 31 - 23Euro 2018
România-Germania 29 - 24Euro 2018
România-Polonia 31 - 22CM 2015

Citește mai multe știri din handbal:

Martine Smeets și Barbara Lazovic, la CSM București: transferurile sunt aproape perfectate

Povestea Angelei Cioca, sportiva care va debuta în handbalul românesc la 25 de ani

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (7)
maistorkokir
maistorkokir  •  19 Iunie 2020, 09:01

Bafta fetelor, sa speram ca ne vor aduce o raza de bucurie, dupa acest an greu pt noi toti. Nu uitati primul joc de handball pt Android, "Republic of Handball" este live pe google store.

ceaiuri
ceaiuri  •  18 Iunie 2020, 17:14

am incredere in noul antrenor ca va deplasa la noul european un lot bun(nu..turiste)si vom face un turneu bun

adi_stelistul
adi_stelistul  •  18 Iunie 2020, 14:28

Strict pe chestii de noroc. Am prins cea mai puternica echipa din urna a 2-a (Norvegia), a 3-a ca valoare din urna 3 (Spania si Muntenegru erau peste Germania) si sigur nu cea mai tare din urna a 4-a (aceea era Slovenia, sa ne amintim ca au batut la ultimul mondial chiar Olanda, viitoarea campioana).

Vezi toate comentariile (7)
Comentează