SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREȘTI-ESBJERG 33-25

S-a dezlănțuit! CSM București, nemiloasă în meciul cu Esbjerg, scor 33-25: ”Apărarea a fost la înălțime”

Carmen Martin a fost principala marcatoare a CSM-ului, dar iberica a și ratat destul de mult, având un procentaj de 55% // FOTO Alex Nicodim
Carmen Martin a fost principala marcatoare a CSM-ului, dar iberica a și ratat destul de mult, având un procentaj de 55% // FOTO Alex Nicodim

Articol de - Publicat luni, 13 februarie 2017 00:00

Campioana României a obținut o victorie clară în fața danezelor de la Esbjerg, care au căzut fizic în ultimele 10 minute.

Campioana Europei nu le-a mai dat emoții suporterilor ei la meciul de ieri contra danezelor de la Team Esbjerg. Campioana Danemarcei are mari probleme de efectiv și a venit la București cu doar 12 jucătoare, între care un singur portar.

Chiar și așa, nordicele au rezistat și le-au pus probleme româncelor până în minutul 48, menținând suspansul în sala Dinamo. Apărarea a dus greul în meciul de aseară, în condițiile în care portarii Grubisici și Iordache nu au avut împreună decât 6 intervenții.

Ungureanu, deși a stat pe bancă, nu a fost folosită, fiind în continuare menajată după o accidentare mai veche.

Mingile "furate" de românce au devenit contraatacuri letale pentru campioana Europei.

CSM a deținut controlul partidei tot timpul, dar elevele lui Aurelian Roșca au făcut și aseară destul de multe greșeli. În plus, au avut ratări multe și le-au dat posibilitatea danezelor să se "agațe" de tabelă. Totul până în minutul 48! De la 24-22, CSM a marcat de șase ori consecutiv și a pus capăt oricărui dubiu legat de rezultat.

S-a terminat 33-25, o victorie clară care duce CSM-ul pe locul 4, ultimul care asigură calificarea în "sferturi". CSM se gândește însă la locul 2 în grupă, pentru a avea un adversar mai facil în meciurile eliminatorii.

"Apărarea a fost la înălțime!"

Antrenorul Aurelian Roșca a fost mulțumit de felul cum fetele sale au abordat meciul cu Esbjerg, dar mai ales de defensivă.

"În atac au mai fost sincope, ratări din situații clare, pe fondul neconcentrării poate, dar apărarea a fost la înălțime. La fel ca și la Ljubljana, ne-am desprins pe tabelă, dar le-am băgat în joc. Pe final ne-am eliberat de emoții și am marcat goluri clare pe contraatac, tot datorită apărării", a declarat Aurelian Roșca.

Tehnicianul a recunoscut că a fost puțin surprins de tactica danezelor. "Eram pregătiți pentru un joc șase contra șapte, în precedentele partide jucaseră foarte mult fără portar. Azi nu au scos însă absolut deloc portarul", a subliniat Roșca.

Antrenorul campioanei Europei e gata pentru bătălia de la Larvik, de peste două săptămâni. "Va fi meciul decisiv, poate, pentru locul 2. Larvik are o echipă foarte bună, experimentată, dovadă și egalul de la Gyor. Dar mergem acolo să ne jucăm șansa", a încheiat Roșca.

A rămas fără aer

Iulia Curea a avut parte de o accidentare destul de serioasă în minutul 50. Tove Seest a venit pe contraatac și s-a lovit frontal de extrema CSM-ului.

Căzută la podea, Iulia s-a speriat destul de rău. "Am rămas fără aer, nu puteam să mai respir. Am încercat să țip, să strig după ajutor, nu puteam să fac nimic", a povestit Iulia imediat după.

Doctorul Florin Oancea, dar și echipajul de pe ambulanță au intervenit rapid, extrema stânga revenindu-și la final. "Bine că am câștigat, a fost fără emoții, deși am muncit mult pentru acest succes", a subliniat Iulia.

Larvik, egal la Gyor!

După egalul de la București, pe terenul campioanei Europei, campioana Norvegiei a mai bifat un rezultat de senzație aseară, egal la Gyor, 27-27! Larvik a condus în permanență, chiar și la patru goluri diferență, și cu 27-24 în minutul 57. A primit însă trei goluri consecutive, în ultimele trei minute. Exact ca la București, când norvegiencele au scăpat printre degete cele două puncte.

"Chiar mă uitam pe tabelă și vedeam că nu putem să ne desprindem. Întotdeauna am zis că mi-e frică de echipa mea, de evoluția noastră. Pe final cred că adversarele nu au mai putut"
Oana Manea, pivot CSM

CSM București 33
C. Martin 6, Niombla 5, Torstensson 4, Lobach 4, Gullden 3, Manea 3, Mehmedovici 3, Brădeanu 2, Curea 1, Ayglon 1, Bohme 1. Antrenor: Aurelian Roșca

Esbjerg 25
Alm 7, Karlsson 4, Van der Heijden 3, Zachariassen 3, Seest 2, Gonzales 2, Ingstad 2, Vestergaard 1, Toft Hansen 1. Antrenor: Lars Frederiksen

CLASAMENT GRUPA 2

1. Gyor ETO 7 5 1 1 212-170 11p
2. Larvik HK 7 3 2 2 191-188 8
3. Midtjylland 7 4 0 3 178-170 8
4. CSM București 7 3 1 3 179-176 7
5. Krim Ljubljana 7 3 0 4 174-201 6
6. Esbjerg 7 1 0 6 187-216 2

* primele patru clasate se califică în "sferturi"

Etapa viitoare: Larvik-CSM, Krim-Gyor (25 februarie), Esbjerg-Midtjylland (26 feb)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
ceaiuri
ceaiuri  •  13 Februarie 2017, 22:18

nu stiu ce meci a vazut ursescu...dar am vazut o echipa cu multe greseli..aparare f slaba(nu tu o tinere,o impingere fara sa mai zic de un blocaj...)rosca surprins de faptul ca nu au jucat cu 7 in atac(daca tacea filozof ramanea)au timp sa schimbe antrenorul(ce trofeu major a castigat rosca ca sa incerce sa explice la aceste jucatoare castigatoare de trofee cum sa joace..parerea mea ca fetele joaca fiecare dupa cum stie mai putin dupa ce le zice antrenorul)daca nu se schimba ceva nu avem cum sa scapam de infrangere peste 2sapt

Vezi toate comentariile (1)
Comentează