Articol de Costi Prună - Publicat marti, 30 aprilie 2024 12:30 / Actualizat marti, 30 aprilie 2024 12:30
Dinamo joacă astăzi în Danemarca, de la ora 19:45, returul cu Skjern din sferturile European League la handbal masculin. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmisă în direct de televiziunile Prima Sport 3, Orange Sport 3 și Digi Sport 3. În tur, „dulăii” lui Xavi Pascual s-au impus cu 28-27 în Sala Dinamo.
Skjern- Dinamo, live de la 19:45
Dinamo a plecat luni de dimineață în Danemarca pe ruta București-Varșovia-Billund și apoi cu autocarul aproximativ 50 de kilometri până la Skjern.
Jucătorii lui Dinamo s-au antrenat după amiază și la sfârșitul antrenamentului au făcut cu poze cu copiii mai multor suporteri dinamoviști care sunt stabiliți în Danemarca.
Luka Cindric este în lot pentru meciul cu Skjern - Dinamo
După ce a câștigat meciul tur cu 28-27, Dinamo este favorită la calificarea în Final Four și este cotată la casele de pariuri cu 1.47-1.57 la victorie, în timp ce danezii au o cotă de 3.10-3.45.
Croatul Luka Cindric care nu a jucat în partida tur din cauza unei contuzii la genunchi, a fost recuperat și este în lotul deplasat în Danemarca.
„Cu siguranță va fi din nou un joc uimitor. Skjern va juca acasă și știm că atmosfera va fi deosebită, la fel ca de fiecare dată când am jucat în Danemarca. Vom face tot posibilul pentru a juca mai bine decât la București pentru a câștiga și a ne califica în Finala 4 EHF European League”, a declarat pentru pagina de Facebook a echipei, antrenorul Xavier Pascual.
Jucătorii dinamoviști sunt conștienți de importanța partidei și sunt pregătiți să intre în istoria clubului. Pentru a se califica în F4 de la Hamburg, Dinamo are 2 șanse din 3 în returul cu Skjern, victorie sau egal.
„Avem o misiune importantă și trebuie să luptăm ca niciodată. Este un meci cât o finală și avem o șansă de a scrie istorie pentru Dinamo”, a declarat Dan Racoțea.
Dinamo va fi încurajată la partidă de aproximativ 50 de suporteri români stabiliți în Danemarca și Germania.
Un prim „7” posibil pentru Dinamo: Cupara, Negru, Kuduz, Kukic, Kașparek, Akimenko, Rosta.
Dinamo vinde bine și în Danemarca: Sold out la Skjern
După ce a pierdut manșa tur de la București, Skjern a fost învinsă și în play off-ul campionatului danez de GOG cu 31-28 și a picat pe locul 3 în grupa sa. Portughezul Joaquim Nazare a marcat din inter dreapta 8 goluri pentru Skjern.
Pentru returul cu Dinamo din această seară, gazdele au anunțat că s-au vândut toate biletele, iar în sală vor fi 3200 de spectatori.
Un prim „7” probabil pentru Skjern: Bonde, Bergholt, Gaudin, Mikkelsen, Nazare, Rasmunssen, Buric.
VIDEO cu rezumatul meciului tur Dinamo - Skjern:
Citește și:
Rafa Nadal rezistă încă o zi la Madrid! » Învingător în primul său meci de peste 3 ore al anului
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!