Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 25 aprilie 2019 21:35
Dinamo a învins Steaua, într-un meci disputat la Chiajna, scor 24-28 și s-a distanțat în fruntea seriei B la handbal masculin.
Toate calculele duc spre o finală între Dobrogea Sud Constanța și Dinamo.
Dinamo București a câștigat clar derby-ul cu marea rivală, Steaua, de la Chiajna, acolo unde „militarii” dispută partidele de pe teren propriu. Cu un Bannour formidabil, marcator a nu mai puțin de 11 goluri, cu o apărare arțăgoasă și foarte puternică, la limita regulamentului, alb-roșiii s-au distanțat din start și au pus șase lungimi distanță față de adversari.
Steaua a încercat în zadar să revină în joc, dinamoviștii au ținut ritmul ridicat, apropiindu-se de evoluțiile din acest sezon din Liga Campionilor.
„Am jucat bine, disciplinat tactic, agresivi în apărare, victoria e clară. Vrem să ridicăm nivelul jocului de la meci la meci pentru a prinde vârful de formă în finală”, a declarat antrenorul lui Dinamo, Constantin Ștefan.
„Felicit Dinamo și cu asta vreau să mă opresc. S-ar putea să intru în alte discuții și nu vreau. A fost greu pentru noi, sub toate aspectele, dar nu vreau să intru în amănunte. Felicit Dinamo și Potaissa Turda pentru parcursul de până acum, noi vedem ce vom face în continuare”, a declarat și Ovidiu Mihăilă, antrenorul Stelei, lăsând să se înțeleagă că Dinamo și Turda sunt echipele avantajate de arbitraje și nu au nicio șansă în această grupă.
Clasamente
Grupa A1
- Dobrogea Sud Constanța 15
- CSM București 10
- Poli Timișoara 3
- Dunărea Călărași 2
Grupa B1
- Dinamo București 15
- Potaissa Turda 10
- Steaua București 5
- CSM Focșani 0
Primele clasate în cele două serii vor juca finala campionatului, iar locurile doi își vor disputa medaliile de bronz.
Citește și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro