Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 11 ianuarie 2010 00:00
Consiliul de Administraţie al FRH va hotărî azi cine va pregăti "naţionala" României în
viitor
Azi, în cadrul Comisiei Tehnice a Federaţiei Române de Handbal, antrenorul Radu Voina a făcut analiza prestaţiei echipei naţionale a României la Campionatul Mondial din China, acolo unde "tricolorele" au ocupat doar locul 8. La şedinţă au asistat un număr record de tehnicieni, între aceştia numărîndu-se Mariana Tîrcă, Gheorghe Tadici, Ioan Băban, Vasile Mărgulescu, Vlad Caba sau Gabriela Antoneanu Manea.
Au fost doar două propuneri pentru viitorul selecţioner. Romeo Ilie, tehnicianul de la HCM Buzău, a vehiculat numele lui Gheorghe Tadici, iar Constantin Pilică Popescu a propus ca de pregătirea lotului să se ocupe în continuare Radu Voina. O hotărîre se va lua marţi în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al FRH, care va începe la ora 11:00.