Articol de Adrian Jitea - Publicat duminica, 30 aprilie 2023 19:55 / Actualizat duminica, 30 aprilie 2023 20:40
Alexandru Tărâță (33 de ani), extrema dreaptă venită de la CSA Steaua, a fost eliminat în minutul 11 al meciului Ucraina - România, scor 26-31, decisivul pentru calificarea la Campionatul European de handbal masculin de anul viitor. „Tricolorii” s-au calificat la turneul final datorită jocului rezultatelor.
- Campionatul European de handbal masculin este programat în perioada 10 ianuarie - 28 ianuarie 2024.
România n-a început deloc bine disputa cu Ucraina, programată la Gummersbach, în Germania. „Tricolorii” au avut nevoie de 6 minute pentru a „sparge gheața”, iar Alexandru Tărâță a fost cel mai ghinionist handbalist.
Alexandru Tărâță, „ROȘU” pentru o greșeală atipică
În minutul 5, Tărâță a comis o primă eroare. A executat o lovitură de la 7 metri, dar nu a respectat distanța și reușita a fost anulată.
În minutul 11, extrema de la CSA Steaua a comis-o și mai grav. Tot de la 7 metri, a tras tare direct în capul portarului ucrainean. Conform noului regulament, o astfel de lovitură este pedepsită direct cu un cartonaș roșu.
Greșeala l-a enervat teribil pe Xavi Pascual. Antrenorul spaniol a fost surprins strângându-l puternic de braț pe Tărâță și îndepărtându-l din zona băncii de rezerve.
Vizibil afectat, handbalist „tricolor” și-a pus tricoul în cap și a acceptat decizia.