SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA ROMÂNIEI

Trofeu în premieră! HC Dobrogea Sud Constanța a câștigat Cupa României după o finală tensionată

George Buricea, 38 de ani, a cucerit trofee și cu HCM Constanța, acum o face și la HC Dobrogea Sud Constanța FOTO Gazeta Sporturilor
George Buricea, 38 de ani, a cucerit trofee și cu HCM Constanța, acum o face și la HC Dobrogea Sud Constanța FOTO Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat luni, 19 martie 2018 09:06

HC Dobrogea Sud Constanța a câștigat finala Cupei României, 23-21, finala cu Poli Timișoara, după ce bănățenii au condus două treimi din meci.

Weekend-ul de handbal de la Constanța s-a încheiat pe placul suporterilor din Sala Sporturilor de pe Litoral. HC Dobrogea a cucerit Cupa României în urma unei finale pline, aprige și tensionate cu Poli Timișoara. Un meci încheiat cu un scor strâns, ce a fost stabilit în ultimele minute. Sau poate chiar la ultimul reper important, borna 58 a cronometrului, când Filip Marjanovici a ratat o aruncare de la 7 metri și a adus, în fine, liniștea în tabăra adversarilor constănțeni. 

Timișorenii și-au pus la bătaie toate resursele încă din startul meciului, jucând inspirat și luând repede avantaj pe tabelă. L-au izolat pe Cutura și au avut în Fenici omul de bază atât în apărare, cât și în atac. Nu degeaba a fost desemnat bănățeanul MVP-ul turneului și al finalei, în ciuda faptului că echipa sa nu a cucerit trofeul. S-au distanțat cei de la Poli la 4 lungimi atunci când mai erau tot atâtea minute din prima parte, 12-8, însă gazdele au tresărit și au recuperat pentru un 11-12 la pauză.

Forcing pe final

Reluarea a arătat tot o echipă timișoreană cu mai mult avânt, care s-a dus din nou iute, ca din pușcă, la 4 goluri, 15-11. Încet-încet însă, HC Dobrogea a acționat, apelând la o defensivă mai agresivă și mai organizată. Partida a ajuns la echilibru în minutul 42, 16-16, apoi constănțenii au trecut la cârmă. Ultimele minute au aprins aerul din Sala Sporturilor, fiecare gol a părut că va cântări imens și chiar așa a fost. În final, tabela a înghețat la 23-21 (11-12), parafând primul trofeu în Cupa României cucerit de HC Dobrogea Sud Constanța în cei 3 ani de existență. Anul trecut, "marinarii" ajungeau până în finală, dar își adjudecau, în vară, Supercupa României.

În finala mică, disputată prima ieri, Minaur Baia Mare s-a impus în fața celor de la Steaua București cu 26-24. z

HC DOBROGEA 23 (11)

Vujovici 5, Crnoglavac 4, Nikolici 4, Malinovici 3, Cutura 2, Buricea 2, Toma 1, Vujadinovici 1, Rohozneanu 1

POLI TIMIȘOARA 21 (12)

Fenici 4, Marjanovici 4, Cîmpan 4, Orbovici 4, V. Milosevici 3, K. Milosevici 1, Lasica 1

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Altele
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Situație AIURITOARE în Ștefan cel Mare: „Dărâmi stadionul Dinamo, riști să-ți plece Spitalul de Urgență!” » Managerul de la Floreasca, pentru GSP: „Nu știu nimic, n-am fost informați!”
Superliga
Situație AIURITOARE în Ștefan cel Mare: „Dărâmi stadionul Dinamo, riști să-ți plece Spitalul de Urgență!” » Managerul de la Floreasca, pentru GSP: „Nu știu nimic, n-am fost informați!”
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”
Superliga
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează