Articol de GSP - Publicat luni, 22 septembrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 22 septembrie 2014 20:18
După ce a învins campioana HCM Baia Mare, Corona Braşov nu a reuşit să învingă aseară la Roman, echipa locală HCM, 22-22!
Ardelencele acuză însă, pe bună dreptate, maniera scandaloasă de arbitraj a cuplului Belean-Călina, care în ultimele 10 minute de joc au avut numai decizii pro-Roman! Moldovencele au jucat excelent în prima repriză şi s-au desprins la 11-6 pe tabelă!
Pînă la pauză însă, Braşovul a revenit, dar tot Romanul a intrat în avantaj: 13-12. În partea a doua însă lucrurile s-au schimbat. Vicecampioana s-a apărat mai exact, Toşkovici a obosit în atacul Romanului, iar Braşovul a trecut în avantaj. Viktoria Timoşenkova a făcut minuni în poarta gazdelor, dar chiar şi aşa Corona a fost mai mereu cu un pas-doi în faţă.

De la 16-18 în minutul 48, a intervenit însă arbitrajul. Degeaba a protestat pe margine antrenorul Bogdan Burcea, Romanul a fost clar favorizată.Faulturi dure fără eliminare ale gazdelor, aruncări de la 7 metri scoase la 9 metri, goluri validate deşi pe reluările TV se vede clar semicercul călcat cu toată talpa, ţinerea în atac a gazdelor mult peste limitele regulamentului sînt erorile grave pe care Belean şi Călina le-au fluierat într-o singură direcţie!
Chiar şi aşa Romanul a scos un egal nesperat, 22-22, în condiţiile în care, Cristina Zamfir a ratat la 22-22 o aruncare de la 7 metri.
"Toată lumea handbalului a văzut meciul la televizor şi a putut să vadă maniera de arbitraj", a fost singura replică a antrenorului braşovean Bogdan Burcea. "Şi-au bătut joc de munca noastră. Nu se poate aşa ceva! Nu aveam voie să fim pe primul loc, să avem maximum de puncte! Acum adversarii noştri s-au liniştit", au comentat sarcastic jucătoarele Braşovului.
După 6 etape, CSM Bucureşti e lider în Liga Naţională, cu 18 puncte, Braşovul e pe locul 2, la două puncte distanţă, iar Romanul ocupă locul 6, cu 11 puncte.