Articol de Marian Ursescu - Publicat sambata, 29 februarie 2020 12:17
În sezonul său de debut în cupele europene, Gloria Bistrița a avut un parcurs mai mult decât onorabil. Echipa pregătită de Horațiu Pașca a trecut de faza grupelor și va întâlni în "sferturi" echipa daneză Ikast Herning.
Un nume mare în handbalul danez, o formație care în istoria sa a câștigat două Cupe EHF, de două ori Cupa Cupelor, o Supercupă a Europei și o dată City Cup. În plus, a ajuns în Final Four-ul Ligii Campionilor în 2014.Locul 5 în campionatul danez, Ikast are în lot o serie de jucătoare extrem de valoroase.
E vorba, în primul rând de internaționalele norvegiene Helene Fauske, Vilde Johanesen, Tonje Loeseth și Stine Skogrand. Portarul suedez Jessica Ryde, nemțoaica Sabine Englert, dar și danezele Sarah Iversen și Emma Friis întregesc pleiada de vedete ale trupei antrenate de Kristian Kristensen.
"E o echipă extrem de imprevizibilă. Azi joacă handbalul cel mai bun, mâine sunt de nerecunoscut. Și rezultatelor lor sunt la fel. Sper să le prindem într-o zi nu prea bună și să reușim o victorie. Bistrița nu are nimic de pierdut, își joacă șansa și, de ce nu, putem visa și noi chiar la calificare", a declarat antrenorul Horațiu Pașca.
SCM Râmnicu Vâlcea visează la calificare, dar gripa le dă mari bătăi de cap antrenorilor
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro