Articol de Cătălin Tolontan - Publicat joi, 15 august 2019 09:20
Omul despre care televiziunile au spus că a stat de vorbă o oră între patru ochi cu Dincă, iar despre care Libertatea a scris că i s-a găsit numărul în agenda suspectului, a decis să vorbească.
-Buna ziua, domnule Preda, de câți ani sunteți în Poliție?
-De 23 de ani. Am 44 de ani și, de când am terminat școala de poliție, am lucrat tot aici. Am fost la Poliția Caracal la Criminalistică, apoi la Rutieră, iar acum sunt la poartă.
-E, totuși, o evoluție mai puțin obișnuită, un regres. De ce?
-E adevărat că intri în poliție pentru criminalistică, nu pentru ca să dirijezi circulația în intersecții. Am trecut la circulație din proprie inițiativă, din motive care țin de felul în care am fost tratat de către superiori, nu vreau să intru în detalii.
-Superiorii din Poliția Caracal?
-Da. Apoi de la Circulație, la postul de control de la poartă am ajuns acum doi ani în urma unui accident vascular.
-Nu e nimic altceva la mijloc?
-Nu! În toată cariera mea nu am avut decât calificative ”FB” (n.r. Foarte bine).
-Televiziunile au avansat numele dumneavoastră ca fiind al aceluia care a stat de vorbă față în față cu Dincă și care, prin prisma unei relații de prietenie, l-a făcut să mărturisească crimele.
-Nici vorbă. Nu am participat la nicio acțiune în acea zi de joi.
-Când ați aflat despre cazul Dincă?
-Vineri, când am ajuns la poliție. Joi fusesem cu unul dintre copii la București, la medic. Am aflat doar că e o percheziție, dar nu am avut detalii.
-Cum a apărut numele dmneavoastră în chestiune?
-Cred că știu. Cu mai mulți ani în urmă, am amendat un cetățean care făcea taximetrie la negru. Îl cheamă Constantin Cristescu. I-am făcut flagrant, împreună cu alți colegi. Mi-a depus plângere. Dreptul lui. L-am și văzut la televizor acum, la România TV. Cred că el a vehiculat numele meu. Dar nu am avut niciodată, nicio legătură cu Dincă.
-Nu-l știți? Sunteți polițist într-un oraș mic.
-Nu, nu l-am cunoscut. Haideți să vă spune ceva. N-am vorbit în viața mea cu Dincă. Polițiștii simpli muncesc de le sar capacele, iar complicitățile or fi la alt nivel, unele s-au arătat deja!
-La ce complicități vă referiți?
-Păi despre unele a scris chiar Libertatea.
-La mesajele de Whatsapp dintre comandantul operațiunii de salvarea, Nicolae Alexe, șeful IPJ Olt, și interlopul Rădoi?
-Da.
-Noi, la Libertatea, am scris și că numărul dumneavoastră de telefon a fost găsit în agenda lui Dincă.
-Da, am fost extrem de mirat. Nu înțeleg și nu cred că ați avut o informație bună.
”Nu am discutat niciodată cu Dincă nici la telefon, nici față în față, nu m-am întâlnit cu el”
Marius Preda, polițist la Caracal
-Bine, acest lucru nu e, în sine, o probă că ați avea vreun amestec.
-E adevărat, chiar mi-au spus prietenii: și dacă numărul ar fi acolo, care e problema? Eu nu am acces la telefoanele lui, dar, încă o dată, nu am nicio legătură cu el, de ce să fi avut Dincă numărul meu?
Eu mă așteptam să mă apere instituția. Ce interes era să existe această confuzie? Marius Preda, polițist Caracal
-În ultima perioadă, Poliția din Caracal a fost în vizorul opiniei publice.
-E normal. Am văzut că s-au dat niște lucruri despre șefi, foarte bine, să iasă la iveală, poate or mai ieși și altele. Eu vă spun, însă, că polițiștii mici sunt puțini, muncesc mult și, din ce știu eu, foarte mulți dintre ei sunt cinstiți, n-au legătură nici cu clanurile, nici cu vreo rețea.
-Dar…
-De altfel, nu înțeleg în nici un fel cum poți, ca om și ca polițist, să iei bani de la unii care fac trafic de fete. În general vorbesc, nu despre cazul Dincă, că nu știu despre ce e vorba acolo. Nu pot înțelege asta. Am și eu copii, cum să iei bani pentru ca să exploatezi copiii?! Cine face asta merită toate pedepsele din lume!
-Totuși, problemele de trafic s-au mai documentat de către poliție și Parchet în zonă, chiar nu știați de ele? Nu vorbim despre Dincă, discutăm despre traficul de femei și de minori în general, că e o temă foarte importantă.
-Nu am avut nici o legătură, niciodată. Tatăl meu a fost polițist aici, în Caracal. Sora mea a fost polițist. Vin dintr-o familie de polițiști și asta a însemnat enorm pentru mine. Cine a făcut ceva, să plătească!
-Aveți…
-Scuzați-mă, sar de la una la alta, dar, în privința celui care a stat față în față cu Dincă, da, știu cine e, vă dați seama că m-am interesat, nu e polițist din Caracal. Nu pot însă să-i dau numele.
-De ce nu ați ieșit până acum să vorbiți?
-Eu mă așteptam să mă apere instituția că nu sunt singur pe lume. Ce interes era să existe această confuzie? Când poliția a comunicat că nu sunt eu cel care a vorbit cu Dincă pentru mărturisire, a făcut-o foarte târziu, nu știu de ce.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro