Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 august 2012 00:00 / Actualizat marti, 07 august 2012 21:06
Întrecerile de la Londra, pe care le-a încheiat plîngînd, reprezintă pentru atleta Nicoleta Grasu a şasea şi ultima ediţie olimpică la care a participat
A început cu Barcelona 1992 şi termină la Londra 2002. Sînt 20 de ani de carieră sportivă în care, chiar dacă nu a cîştigat niciodată aurul olimpic sau mondial, a fost mereu în elită la aruncarea discului. În urmă cu 4 zile a intrat pe Stadionul Olimpic din Londra cu inflitraţii făcute la coloană pentru a nu avea dureri. Nu a reuşit să prindă finala, dar a aruncat cel mai bine în acest an: 61,86 metri. Iar pe 11 septembrie va împlini 41 de ani.
Nicoleta Grasu a oferit Gazetei Sporturilor un interviu emoţionant în care de multe ori abia şi-a stăpînit lacrimile.
- Nicoleta, este ultima Olimpiadă?
- Dacă stau şi judec la rece, pentru că au trecut cîteva zile de cînd am intrat în concurs, nu cred că mai merită să mai încerc încă o dată, la Rio 2016....
- De ce?
- Pentru că nu am reuşit să rămîn în primii 12 sportivi aici, iar acest lucru te descurajează profund. Constaţi că nu mai eşti acolo, sus. Mai ales că se schimbă generaţia. Acum, la Londra, a cîştigat o fată de 22 de ani, jumătate din vîrsta mea. Acest lucru mă pune serios pe gînduri...
- Vei renunţa şi la cariera de sportiv de performanţă?
- A fost ultima mea participare la un concurs de aruncare a discului. Nu mai pot. Nu mai am tăria de a mă antrena. Sper să nu mă răzgîndesc ca acum patru ani, după Beijing.
- Şi ce-ţi doreşti acum?
- Vreau vacanţă, vreau odihnă, vreau familia lîngă mine.
- Să ne întoarcem la Londra. De obicei, ai emoţii de concurs. Aici cum a fost?
- Ciudat, dar am fost relaxată. Dar la concurs mă aşteptam la mai mult de la mine. Ghinionul nu m-a ocolit nici aici. Curentul din sala de antrenamente m-a omorît. M-am trezit cu o contractură la muşchii coloanei de toată minunea. Am cerut doctorilor să-mi facă orice numai să-mi ia durerile, să pot să stau în picioare. Mi-au dat calmante şi am făcut şi infiltraţii. Cînd am văzut că pot arunca, la încălzire, am decis să intru în concurs, dar a fost unul greu. Mental, am fost pregătită pentru 63 de metri, dar nu mi-a ieşit mai mult.
- La care Olimpiadă din cele şase la care ai participat ai avut cele mai mari emoţii?
- La prima, Barcelona 1992, şi la Atena 2004, cînd veneam după naştere. Am remarcat, acum, la sfîrşit, că atunci cînd am fost relaxată, am reuşit cele mai bune performanţe.
- Ce planuri de viitor ai?
- Vreau să rămîn lîngă colegii de la clubul Dinamo şi să ajut şi federaţia. Vreau să reconstruiesc secţia de aruncări de la club pentru că dacă mă retrag de tot, se duce totul de rîpă. Dacă noi, cei mari, ne retragem din sport, atunci se duce la vale şi sportul românesc de mare performanţă. Trebuie să-i ajutăm pe cei mici aşa cum am fost şi noi ajutaţi.
- Pe tine cine te-a îndrumat?
- Le-am avut lîngă mine pe Florenţa Crăciunescu, Argentina Menis, Lia Manoliu. Sînt obligată să duc tradiţia mai departe!
- Ai cui să-i predai ştafeta?
- Cred că da.
- Realizezi că asta a fost ultima Olimpiadă pentru tine?
- În concurs, pe stadion, am avut un şoc cînd mi-a trecut prin minte că e ultimul concurs pentru mine. Nu mi-a venit să cred că s-a terminat atît de repede. Atunci am plîns în hohote...
)
)
)
)
)
)
)
